A: Da, normal ca m-am schimbat, am crescut, am acumulat noi experiente, am trecut prin multe situatii. Dupa fiecare experienta m-am schimbat, mi-am schimbat parerile, ideile, conceptiile, nu ti se pare normal?
B: Nu, nu e normal. Cand ne-am cunoscut aveai niste principii, credeai in niste lucruri, asta mi-a placut la tine, faptul ca aveai anumite principii. Acum vad ca nu le mai ai. Esti schimbata, nu te mai recunosc.
A: Pai e normal sa nu le mai am, nu intelegi ca nu pot ramane ca acum 10 ani? Ca tot ceea ce mi se intampla ma schimba? Ce ai vrea, sa cred inca in frumusetea naturala, ca la 12 ani cand am jurat ca eu nu o sa ma fardez niciodata?
B: Nu, nu e vorba de asta, e vorba de alte lucruri, lucruri importante. Aveai aceleasi pareri ca mine, ma intelegeai, vorbeam aceeasi limba, credeai in anumite valori, radeam la aceleasi glume. Acum parca esti alta persoana.
A: Da, recunosc, m-am schimbat, nu mai cred in aceleasi lucruri, nu ma mai misca aceleasi lucruri. Acum cativa ani imi placea ciocolata cu lapte. Acum imi place ciocolata amaruie. Asta e, gusturile ni se schimba, perceptiile ni se schimba, lumea se schimba, noi ne schimbam.
B: Eu nu pot sa accept asta ceva. Nu-mi vine sa cred ce spui. Adica si sentimentele se schimba? Chiar si intre prieteni?
A: Ei bine, da. Poti fi prieten cu un om 10 ani si dupa 10 ani sa constati ca acel om nu-ti mai aduce nicio miscare in suflet. Nici tu nu i-ai gresit cu nimic, nici el nu ti-a gresit. Pur si simplu cei doi s-au schimbat. Sau numai unul s-a schimbat. Si e suficient sa inceapa o schimbare ca sa duca la alte schimbari. Unele cu urmari pozitive, altele cu urmari negative. Dar sa nu te schimbi, sa refuzi sa te schimbi, sa refuzi sa intelegi ca e normal sa te schimbi, sa nu accepti schimbarile altora, asta mi se pare grav. Aud prea des in jurul meu: “...si atunci am decis ca eu niciodata nu o sa ....” Patetic!
2 comentarii:
Mi se pare interesant ca fiecare dintre noi isi doreste sa se schimbe, unii vor sa fie mai puternici, altii mai destepti, unii mai intelepti, altii mai frumosi, unii mai calmi, altii mai indrazneti (putini se plac exact asa cum sunt si n-ar schimba nimic) dar, totusi, atunci cand ne gandim la cei apropiati si dragi noua, ne dorim ca ei sa nu se schimbe niciodata. Observi, cam asta este si esenta celor postate de tine. Pe de-o parte ne dorim schimbarea in noi isine iar pe de alta pare avem nevoia de constante in ceilalti.
N-as vrea totusi sa generalizez, evident exista si cazuri cand vrem sa-i schimbam pe cei de langa noi, sa-i imbunatatim ;)
Subscriu!
Trimiteți un comentariu