Vinovata ca am acordat prioritate

Ieri, pe B-dul 13 Septembrie conduceam destul de incet (abia iesisem dintr-o parcare) si la trecerea de pietoni am oprit sa acord prioritate. Eram pe banda a2a din cele 3 existente.
In stanga aveam 2 femei, una din ele cu un bebe in brate, iar in dreapta aveam o batrana.

Le-am facut semn sa treaca, prima a inceput sa traverseza batrana. Cele 2 femei din stanga nu dadeau semne ca ar trece, dar stateau asa suspendate deasupra trotuarului.
Cand batrana era in dreptul masinii mele, pe a3a banda a trecut o masina neagra cu o viteza inimaginabila. Mai mult am auzit-o decat am vaazut-o.
Am vazut negru in fata ochilor. Pur si simplu mi s-a taiat filmul.
Cu batrana nu stiu ce s-a intmplat exact, mi se pare ca am vazut-o fugind in directia inapoi.
Fizic, nimeni nu a patit nimic. Insa cred ca noi (femeile si eu) am ramas cu sechele psihice.
Femeile pentru ca puteau fi facute muci. Eu pentru ca m-as fi simtit toata viata vinovata ca din cauza mea au murit niste oameni.
M-ar fi putut consola cineva vreodata zicandu-mi : “nu a fost vina ta?”
Nu cred. As vrea sa-l intalnesc pe soferul acelei masini si sa-l omor.

Conduc de peste 10 ani, insa nu am mai trait un soc atat de mare. Poate doar atunci cand eu, pieton indisciplinat, era sa fiu facuta praf de o masina care circula neregulamentar. Si atunci am vrut sa-l intalnesc pe soferul acelei masini si, nu sa-l omor, ci doar sa ma uit in ochii lui si sa-l intreb: cand m-ai vazut intinsa in mijlocul bulevardului, ce ai simtit?