As vrea sa ma dau peste cap
Si sa ma transform in copil
Si sa ma mai dau o data
Si sa raman asa!

miercuri, 28 decembrie 2011

Culorile unei suferinte din dragoste

Verde, rosu, mov!

Ani de zile am trait cu convingerea ca cea mai grea suferinta intre doi oameni care formeaza un cuplu este a celui parasit, cand cel parasit inca iubeste. Voi asocia aceasta durere cu culoarea verde, pentru ca este o durere vie, vibranta. O durere care creste, traieste in cel parasit, se alimenteaza din aerul lui, din apa pe care o bea. In toti acesti ani, in toate relatiile m-am temut sa nu fiu eu cea parasita cat inca mai iubesc, considerand ca atractia mea fata de verde m-ar dobori. Aceasta convingere si aceasta teama mi-au influentat comportamentul in relatii intr-un mod dramatic. 

O alta suferinta din dragoste este cea de tip moarte, adica destramarea unui cuplu din motive definitive si externe. Nu am experimentat-o, mi-a fost mereu teama de ea si mi-o imaginez ca fiind o durere rosu aprins. O durere ca o operatie pe viu, careia insa, daca ii supravietuiesti, ii urmeaza un proces natural de vindecare. Ma gandesc ca iubirea pe care cel ramas i-o poarta celui plecat nu se stinge, nu se transforma in ura, nici in regrete, doar se micsoreaza cat sa nu mai ocupe tot sufletul si se cuibareste intr-un colt cuminte.

Dar cum e sa te desparti cand iubirea care te leaga de celalalt este o iubire ca intre frati!? Sa vrei sa te desparti, dar sa nu poti. Cum sa nu-ti suni fratele? Cum sa nu-i doresti binele? Dar cum sa stai sa vezi cum sub ochii tai, fostul iubit pe care inca il iubesti, dar nu-l mai doresti, isi cauta o noua iubita? Iar tu stii ca tu nu mai poti sa fii iubita lui, desi inca il iubesti, dar nu ca inainte si ai vrea sa fie fericit, sa nu sufere de singuratate, dar in acelasi timp sa nu mai iubeasca nicio alta ca pe tine? Voi asocia aceasta durere cu mov, o durere a nebuniei. Viata joaca o farsa! Ajungi sa nu mai intelegi ce simti cu adevarat, sa negi sentimente si trairi, sa te intorci permanent in gol la o stare initiala pe care nu o mai poti retrai. O suferinta mov, pentru ca nu poti sa-l urasti, pentru ca-l iubesti, dar nu mai esti indragostita...

sâmbătă, 10 decembrie 2011

the confessions of a haunted soul


...si tot ce era era un rahat, ce mai! Iar eu, artista, m-am incapatanat zi dupa zi sa-l impachetez in hartii din ce in ce mai scumpe, mai frumoase, mai stralucitoare. Rahatul se stafidea imbracat cu atata grija si consecventa in ambalaje frumoase. Cu timpul, atat de multe hartii de cadou il impachetau, incat rahatul in sine nici nu mai conta. An dupa an am continuat sa-l impachetez si obiectul nou creat devenea atat de mare incat abia de-l mai puteam cuprinde. Tineam cu disperare la el, ca la cel mai de pret lucru al meu; era tot ce aveam, toata investita mea! Era atat de mare, incat eram sigura ca-mi va ajunge o viata. 
Intr-o zi ca oricare alta, parca o zi cu soare, dar nu sunt sigura, curiozitatea sau poate nebunia, m-au facut sa incep sa-l desfac.
...si tot ce era era un rahat care nici macar nu mai mirosea, pentru ca se uscase de atatia ani!

duminică, 4 decembrie 2011

Dupa ani si ani

M-am intors!