Ce imi place la o cafea?

In primul rand imi place sa stiu ce cafea folosesc cei care servesc cafea in restaurante, cafenele, baruri. De aceea intreb: ce cafea folositi? Cei mai multi ospatari, chelneri, barmani se uita cu sictir si imi raspund sec: cafea pentru masina de cafea.
Cativa inteleg intrebarea mea si imi raspund mandri ce marca de cafea folosesc si mai adauga cateva observatii personale cu privire la calitatea acesteia.

Apoi imi place sa-mi aleg tipul de cafea in functie de momentul zilei.
Dimineata cand nu pot sa disting visul de realitate, imi place sa beau un Espresso dublu cu extra lapte. Pe la pranz imi place sa beau un Cappuccino. Mai pe dupa amiaza imi place sa beau un Caffe Latte. Seara beau Cappuccino decofeinizat.

Espresso este baza care sta la prepararea mai multor tipuri de cafele (enumar doar cateva): Espresso (evident), Double Espresso, Americano (Espresso Lung), Ristretto, Cappuccino, Caffe Latte, Latte Macchiato, Espresso Macchiato, Espresso con Panna, Mocha.

Espresso este de fapt o modalitate de preparare a cafelei. Procesul in sine consta in trecerea apei prin cafeaua macinata la o presiune ridicata si cu mare viteza (aproximativ 15-25 secunde) intr-un mic dispozitiv de filtrare.
Ceea ce rezulta este un lichid de culoare maroniu-auriu, in cantitate aproximativa de 30-35 ml care are si o crema groasa si aurie. Aceasta crema este definitorie pentru un Espresso de calitate. Evident la obtinerea unui Espresso bun contribuie cel putin 3 factori: tipul de cafea folosita, masina de Espresso , setarile manuale facute de utilizator.

Detaliez componenta catorva tipuri de cafele:


Espresso – inseamna un shot de Espresso (aproximativ 30 ml) fara spuma de lapte, fara frisca;

Espresso Dublu – 2 shot-uri de Espresso fara spuma de lapte, fara frisca;






Americano (Espresso Lung) – un shot de Espresso peste care se adauga apa fierbinte;







Ristretto – Espresso mai concentrat si cu mai putin apa; cam 10-20 ml;


Cappuccino – in mod traditional un Cappuccino se realizeaza din 2 shot-uri de Espresso reprezentand 2/3 din cantitatea totala si 1/ 3 spuma de lapte. Exista insa si locuri in care Cappuccino este realizat din 1shot Espresso, adica 1/3 din cantitatea totala, 1/3 spuma lapte si 1/3 frisca, ceea ce evident il transforma intr-o bautura foarte slaba.




Caffe Latte - contine de obicei 1 shot de Espresso si 2 shot-uri de lapte fierbinte






Latte Macchiato – este un Caffe Latte care deasupra se pudreaza cu cafea



Espresso Macchiato – un shot de Espresso simplu cu o lingurita de spuma lapte deasupra, care sta ca un ochi in mijlocul cestii






Espresso con Panna – un shot de Espresso simplu cu frisca
Mocha – Este o Caffe Latte cu un extra strat de ciocolata calda

Te-ai schimbat

A: Da, normal ca m-am schimbat, am crescut, am acumulat noi experiente, am trecut prin multe situatii. Dupa fiecare experienta m-am schimbat, mi-am schimbat parerile, ideile, conceptiile, nu ti se pare normal?
B: Nu, nu e normal. Cand ne-am cunoscut aveai niste principii, credeai in niste lucruri, asta mi-a placut la tine, faptul ca aveai anumite principii. Acum vad ca nu le mai ai. Esti schimbata, nu te mai recunosc.
A: Pai e normal sa nu le mai am, nu intelegi ca nu pot ramane ca acum 10 ani? Ca tot ceea ce mi se intampla ma schimba? Ce ai vrea, sa cred inca in frumusetea naturala, ca la 12 ani cand am jurat ca eu nu o sa ma fardez niciodata?
B: Nu, nu e vorba de asta, e vorba de alte lucruri, lucruri importante. Aveai aceleasi pareri ca mine, ma intelegeai, vorbeam aceeasi limba, credeai in anumite valori, radeam la aceleasi glume. Acum parca esti alta persoana.
A: Da, recunosc, m-am schimbat, nu mai cred in aceleasi lucruri, nu ma mai misca aceleasi lucruri. Acum cativa ani imi placea ciocolata cu lapte. Acum imi place ciocolata amaruie. Asta e, gusturile ni se schimba, perceptiile ni se schimba, lumea se schimba, noi ne schimbam.
B: Eu nu pot sa accept asta ceva. Nu-mi vine sa cred ce spui. Adica si sentimentele se schimba? Chiar si intre prieteni?
A: Ei bine, da. Poti fi prieten cu un om 10 ani si dupa 10 ani sa constati ca acel om nu-ti mai aduce nicio miscare in suflet. Nici tu nu i-ai gresit cu nimic, nici el nu ti-a gresit. Pur si simplu cei doi s-au schimbat. Sau numai unul s-a schimbat. Si e suficient sa inceapa o schimbare ca sa duca la alte schimbari. Unele cu urmari pozitive, altele cu urmari negative. Dar sa nu te schimbi, sa refuzi sa te schimbi, sa refuzi sa intelegi ca e normal sa te schimbi, sa nu accepti schimbarile altora, asta mi se pare grav. Aud prea des in jurul meu: “...si atunci am decis ca eu niciodata nu o sa ....” Patetic!

1001 de nopti: Silk City

Kuweitul se pregateste sa-si construiasca orasul de 132 miliarde de euro. Eu stau cam prost cu cifrele si cu reprezentarea lor, miliardul e o notiune abstracta, asa ca am transformat in milioane, ca sa-mi reprezint mai bine: o mie de milioane fac un miliard. Aha, deci mult, ce mai. Dar pentru a transforma o poveste intr-o realitate nu mai numaram niste miliarde.
Atasez o fotografie: cam asa va arata peste 25 de ani Orasul de Matase.

Un zgarie-nori de 1.001 metri, cel mai inalt de pe planeta, rezervatii naturale, locuinte pentru 700.000 de oameni, retele de cai ferate care vor lega orasul de Damasc, Bagdad, Iran si China - toate aceastea la numai 132 miliarde de euro.
...
Sheherezada vazu pentru a 132-a miliarda oara zorii mijind si sfioasa tacu! Munctorii se apucara de sapat fundatia orasului de matase.
...
Dar oare cum va arata Bucurestiul peste 25 de ani?

Lynn Anderson - Rose Garden

I beg your pardon,
I never promised you a rose garden.
Along with the sunshine,
There's gotta be a little rain sometimes.
When you take, you gotta give, so live and let live,
Or let go.
I beg your pardon,
I never promised you a rose garden.

I could promise you things like big diamond rings,
But you don't find roses growin' on stalks of clover.
So you better think it over.
Well, if sweet talkin' you could make it come true,
I would give you the world right now on a silver platter,
But what would it matter?
So smile for a while and let's be jolly:
Love shouldn't be so melancholy.
Come along and share the good times while we can.

I beg your pardon,
I never promised you a rose garden.
Along with the sunshine,
There's gotta be a little rain sometimes.

I beg your pardon
I never promised you a rose garden.

I could sing you a tune or promise you the moon,
But if that's what it takes to hold you,
I'd just as soon let you go, but there's one thing I want you to know.
You better look before you leap, still waters run deep,
And there won't always be someone there to pull you out,
And you know what I'm talkin' about.
So smile for a while and let's be jolly:
Love shouldn't be so melancholy.
Come along and share the good times while we can.

I beg your pardon,
I never promised you a rose garden.
Along with the sunshine,
There's gotta be a little rain sometimes.

Fita fitelor in materie de bacsisuri

Azi mi-a fost dat sa intalnesc fita fitelor in materie de lasat bacsis.
Eram la un salon de cosmetica /coafura al carui nume nu conteaza (pentru ca acolo merg, acolo ma simt bine, acolo vreau sa mai merg) care este destul de cunoscut in Bucuresti.
Well, eram la casa pentru a achita contravaloarea serviciilor. In fata mea era o tipa (care venise odata cu mine si exact pentru acelesi servicii ca mine – spalat si coafat). A achitat ce avea de achitat.
Dupa care, foarte natural, a scos 10 lei din portofel si i-a lasat celei de la casa.
Precizez: angajata de la casa se ocupa de programari telefonice, te intampina cand intri in salon, iti face totalul de plata. Poate mai are si rolul de sefa / supervizoare fata de restul angajatelor din salon, nu stiu, dar e irelevant. Cert este ca ea nu ofera servicii de cosmetica/coafor.
Deci, azi am aflat ca se lasa bacsis si celei de la casa. Acum parca s-a facut lumina si inteleg niste chestii!

Tara, tara vrem ostasi!

Asta auzeam azi de undeva de afara. M-am uitat pe geam si nu mi-a venit sa cred. Peste 20 de copii se jucau in fata blocului "Tara, tara vrem ostasi".
De unde stiau ei acest joc?
Poate au citit pe vreun blog sentimental despre jocuri din copilaria parintilor sau a fratilor lor mai mari.
Sau poate deja exista varianta online si au vrut sa incerce un demo live.
Ce senzatie de normalitate am avut sa vad copii acestia jucandu-se in fata blocului.
Habar nu aveam ca sunt atatia copii prin blocurile din preajma.

Lume, lume vrem afara!

Vinovata ca am acordat prioritate

Ieri, pe B-dul 13 Septembrie conduceam destul de incet (abia iesisem dintr-o parcare) si la trecerea de pietoni am oprit sa acord prioritate. Eram pe banda a2a din cele 3 existente.
In stanga aveam 2 femei, una din ele cu un bebe in brate, iar in dreapta aveam o batrana.

Le-am facut semn sa treaca, prima a inceput sa traverseza batrana. Cele 2 femei din stanga nu dadeau semne ca ar trece, dar stateau asa suspendate deasupra trotuarului.
Cand batrana era in dreptul masinii mele, pe a3a banda a trecut o masina neagra cu o viteza inimaginabila. Mai mult am auzit-o decat am vaazut-o.
Am vazut negru in fata ochilor. Pur si simplu mi s-a taiat filmul.
Cu batrana nu stiu ce s-a intmplat exact, mi se pare ca am vazut-o fugind in directia inapoi.
Fizic, nimeni nu a patit nimic. Insa cred ca noi (femeile si eu) am ramas cu sechele psihice.
Femeile pentru ca puteau fi facute muci. Eu pentru ca m-as fi simtit toata viata vinovata ca din cauza mea au murit niste oameni.
M-ar fi putut consola cineva vreodata zicandu-mi : “nu a fost vina ta?”
Nu cred. As vrea sa-l intalnesc pe soferul acelei masini si sa-l omor.

Conduc de peste 10 ani, insa nu am mai trait un soc atat de mare. Poate doar atunci cand eu, pieton indisciplinat, era sa fiu facuta praf de o masina care circula neregulamentar. Si atunci am vrut sa-l intalnesc pe soferul acelei masini si, nu sa-l omor, ci doar sa ma uit in ochii lui si sa-l intreb: cand m-ai vazut intinsa in mijlocul bulevardului, ce ai simtit?

Goana catre nimic

In jurul meu toti se mica. Intr-un ritm ametitor. Toti cunoscutii mei si toti prietenii mei fac ceva, isi propun lucruri, isi doresc lucruri, isi stabilesc obiective, le ating, isi pun altele, fac planuri, stau cu Excel-urile in fata, aoleo deja am obosit numai gandindu-ma la tot ce fac altii.
Toata lumea vrea alte masini, alte case, sporturi extreme, motociclete, concerte, concedii.......noutati, inedit, alt inedit, un si mai inedit.

Am obosit!
Eu nu fac nimic. La inceput m-am stresat, ma simteam usor penibil. Mi-a trecut.
Mi-am propus ceva: sa nu-mi mai propun nimic.

Ce faci? Nimic! Pe unde ai fost in weekend? Nicaieri. Ce masina ai? Neagra.
Unde lucrezi? Aaa, stai sa ma uit pe legitimatie. Ce faci diseara? Ma duc in piata sa iau ardei gras, carne tocata si niste smantana.

Prea multe obiective in jurul meu si prea multi copii nascuti pentru ca intr-o noapte de Revelion prea multi oameni si-au pus obiectiv pe anul urmator: copil!

Paralela intre dragoste si plictiseala

Ma plictiseam si ma dadeam pe net; am gasit un citat: “Love is never boring”. L-am preluat instant, insa sub forma “Love is always boring”.

Cum si la munca ma confrunt cu o mare plictiseala, am tras o concluzie rapida: “E multa dragoste la birou”. De aici pana la “Love is in the air” nu a mai fost decat un pas.

Am un principiu de viata conform caruia niciodata nu astept sa treaca timpul. Niciodata nu o sa ma auziti zicand: of, e abia marti, mai sunt 3 zile pana la weekend. Nu am voie sa astept sa treaca timpul.

Nici macar cu atata incarcatura emotionala nu simt nevoia sa treaca timpul.
Nici macar “Din dragoste”.

Sunt zile si zile. Azi e zi de dragoste. Si mai e si foarte cald.

Sa ne iubim, accept, dar sa ne si treaca!

Neputinta de a intelege ce generezi in jurul tau

Am parasit autobuzele RATB si mi-am reluat locul de soferita in Bucuresti. Placerea condusului este infranata de traficul oribil din oras si de oamenii pe care ii intalnesc. Sau de lipsa oamenilor pe care nu-i intalnesc?
M-am gandit la cei care ne enerveaza in trafic si ne incarca cu energie negativa. Mi-am analizat reactiile si m-am speriat. Cum oare de le-am permis acestor indivizi sa ma indispuna? Cum oare de ei trec nepasatori fata de orice li se intampla si lasa in urma lor agitatie si nervi?
Initial i-am facut nesimtiti. Apoi i-am facut prosti. Acum ii consider neputinciosi. Si mi-e mila de ei. Nu as vrea sa fiu in pielea lor. Neputinta de a intelege ce generezi in jurul tau mi se pare mai dureroasa ca prostia si nesimtirea la un loc.
A nu vedea situatia de ansamblu, a nu intelege care sunt efectele actiunilor tale asupra celorlati asta mi se pare alarmant de infricosator.
Din pacate acesti oameni, dupa ce se dau jos din masinile lor, ajung la locurile lor de munca, iau decizii sau nu iau, fac lucruri sau nu le fac, ne influenteaza vietile.
Cand aveam 20 de ani strigam in gura mare ca mie imi plac oamenii, ca sunt o umanista convisa, cautam mereu scuze pentru actiunile altora, sufeream cand prieteni de-ai mei ii categoriseau pe unii prosti fara sa le ofere vreo sansa de a se justifica.
La 31 de ani o sa strig in gura mare ca rar intalnesc un om si cu atat mai rar imi plac oamenii. Ma indrept spre mizantropie alergand. Umanismul mi se pare nu desuet, ci nepotrivit timpurilor.