De cand nu mai am masina, m-am intors la societate. La societatea din care fac parte, fie ca vreau, fie ca nu vreau, fie ca accept, fie ca nu.
Si ...societatea pute. Merg cu RATB: pute. Merg cu Metrorex: pute. Unde m-am dus zilele trecute si putea? Aaaaa la Administratia Financiara. Coada si miros. Ti se intorcea stomacul pe dos.
Pute peste tot, ce mai.
De ce pute? De ce nu se spala oamenii? De ce nu-si spala hainele? In ce lume traim?
Vorbesc de Bucuresti. Capitala de tara din UE. Eu nu ma mai duc in hipermarketuri decat dusa cu forta, pentru ca e prea aglomerat. Prea plin de oameni care cumpara de toate.
In aceste de toate se includ: detergenti, sapunuri, deodorante si alte produse de curatenie.
Ce fac oamenii astia cu aceste produse?
De ce nu se spala lumea? Si de ce nu-si spala hainele astea de iarna care miros in 2008 a 2007, 2006, 2005, 2004.....1999...
Mai e putin si vine primavara. Apoi vara. Acum pute. La vara...o sa doara!
luni, 28 ianuarie 2008
Dorinte gresite
De cate ori am avut ocazia sa-mi pun o dorinta, mi-am pus dorinta.
Nu stiu daca de fiecare data pentru ca aveam o dorinta sau doar pentru oportunitate. Ceva de genul, daca pot sa-mi pun, de ce sa nu o fac si sa o fac repede, pana nu trece momentul magic.
De multe ori din graba...sa nu zboare pasarea alba de pe crucea bisericii, sa nu dispara curcubeul, sa nu se stinga lumanarile de pe tort, sa nu apuc sa inghit prima caisa din noul an...mi-am formulat la repezeala dorinta si ...am spus-o in gand.
Si imediat imi dadeam seama ca am zis ceva gresit sau interpretabil. Si bucuria faptului ca tocmai imi pusesem o dorinta se pierdea.
Evident faceam rapid in cap o cerere de rectificare si speram ca rectificarea sa ajunga inaintea dorintei dorite in prea graba si formultate gresit.
De ce suntem presati de timp cand ne punem o dorinta?
Si de ce, in momentul in care ne gandim la ce dorinta sa ne punem, felul in care formulam dorinta lasa mereu de dorit?
Ultima dorinta pe care mi-am pus-o a fost pe la sfarsitul anului trecut cand am ajuns intr-un loc unde scria: inainte sa pasesti aici pune-ti o dorinta. Cu un picior in aer si cu celalat clatinandu-se mi-am pus cea mai rapida dorinta posibila, am aruncat practic cateva cuvinte intr-o forma de propozitie si am pus al doilea picior jos. Am rasuflat usurata ca am apucat sa o spun. Nu m-am mai gandit la ea. Pana in ziua in care mi-am dat seama ca s-a indeplinit. Si nu este ceea ce credeam eu. Cel care a indeplinit-o probabil era nou angajat la fabrica de indeplinit dorinte sau poate era doar in perioada de proba sau poate pur si simplu era intr-o zi proasta, cert este ca a tratat dorinta mea cu maximum de superficialitate. A auzit-o si mi-a indeplinit-o. Atat. Task indeplinit.
Dar putea si el sa se gandeasca un pic ca de fapt formulasem prea pe scurt. Formulasem corect, dar incomplet. Ca de fapt ideea era un pic alta. Ce pot sa mai fac acum?
Dorinta mi-a fost indeplinita. Ce frustrare!
Nu stiu daca de fiecare data pentru ca aveam o dorinta sau doar pentru oportunitate. Ceva de genul, daca pot sa-mi pun, de ce sa nu o fac si sa o fac repede, pana nu trece momentul magic.
De multe ori din graba...sa nu zboare pasarea alba de pe crucea bisericii, sa nu dispara curcubeul, sa nu se stinga lumanarile de pe tort, sa nu apuc sa inghit prima caisa din noul an...mi-am formulat la repezeala dorinta si ...am spus-o in gand.
Si imediat imi dadeam seama ca am zis ceva gresit sau interpretabil. Si bucuria faptului ca tocmai imi pusesem o dorinta se pierdea.
Evident faceam rapid in cap o cerere de rectificare si speram ca rectificarea sa ajunga inaintea dorintei dorite in prea graba si formultate gresit.
De ce suntem presati de timp cand ne punem o dorinta?
Si de ce, in momentul in care ne gandim la ce dorinta sa ne punem, felul in care formulam dorinta lasa mereu de dorit?
Ultima dorinta pe care mi-am pus-o a fost pe la sfarsitul anului trecut cand am ajuns intr-un loc unde scria: inainte sa pasesti aici pune-ti o dorinta. Cu un picior in aer si cu celalat clatinandu-se mi-am pus cea mai rapida dorinta posibila, am aruncat practic cateva cuvinte intr-o forma de propozitie si am pus al doilea picior jos. Am rasuflat usurata ca am apucat sa o spun. Nu m-am mai gandit la ea. Pana in ziua in care mi-am dat seama ca s-a indeplinit. Si nu este ceea ce credeam eu. Cel care a indeplinit-o probabil era nou angajat la fabrica de indeplinit dorinte sau poate era doar in perioada de proba sau poate pur si simplu era intr-o zi proasta, cert este ca a tratat dorinta mea cu maximum de superficialitate. A auzit-o si mi-a indeplinit-o. Atat. Task indeplinit.
Dar putea si el sa se gandeasca un pic ca de fapt formulasem prea pe scurt. Formulasem corect, dar incomplet. Ca de fapt ideea era un pic alta. Ce pot sa mai fac acum?
Dorinta mi-a fost indeplinita. Ce frustrare!
miercuri, 23 ianuarie 2008
1 an 1mp
Cam asa iese din calcule. Daca te gandesti sa iti iei o garsoniera de 30mp si faci credit pe 30 de ani, matematica lu' peste zice ca vine 1an pentru 1mp.
Ei bine, la o discutie despre Londra, ceai, bere si garsoniere romanesti am avut aceasta revelatie a anului si metrului.
Pai e ieftin domne...ce dracu, nu ne permitem sa platin 1mp pe an???
Ma duc sa-mi pun un Martini si sa mananc niste fistic. Poate uit sa socotesc si adorm linistita.
Da la centimetru aveti? La centimetru patrat!
Ei bine, la o discutie despre Londra, ceai, bere si garsoniere romanesti am avut aceasta revelatie a anului si metrului.
Pai e ieftin domne...ce dracu, nu ne permitem sa platin 1mp pe an???
Ma duc sa-mi pun un Martini si sa mananc niste fistic. Poate uit sa socotesc si adorm linistita.
Da la centimetru aveti? La centimetru patrat!
vineri, 18 ianuarie 2008
250g
Are 250g si e foarte zvapaiat.
Deocamdata atata stim. Dar e suficient pentru ca o noua si complet diferita forma de dragoste sa se nasca in noi special pentru el.
Bai piciulica mic, nici nu ai habar cat ne gandim la tine. Sau ai?
Sa te faci mare!
Acesta este cel mai special post al meu, pentru cel mai mic cititor (prin intermediere) al meu.
Deocamdata atata stim. Dar e suficient pentru ca o noua si complet diferita forma de dragoste sa se nasca in noi special pentru el.
Bai piciulica mic, nici nu ai habar cat ne gandim la tine. Sau ai?
Sa te faci mare!
Acesta este cel mai special post al meu, pentru cel mai mic cititor (prin intermediere) al meu.
joi, 17 ianuarie 2008
Ma lasa nervii: Apple a lansat MacBook Air
Si stirea a facut inconjurul Internetului in cateva ore.
In urma cu 20 de ani plicurile erau suporturile cu care circulau de cuvintele si pozele de la prietena mea plecata in vacanta la Cluj.
In urma cu 17 de ani coboram cu emotie de la etajul 2 al apartamentului in care locuiam sa verific daca a venit posta cu plicurile de la Campulung. Primele emotii legate de plicuri.
In urma cu 15 ani coboram de la etajul 2 sa vad daca a venit posta de la Brasov. Alte emotii.
Iubirile mele au trecut prin multe plicuri.
Azi am vazut prezentarea lui MacBook Air facuta de Steve Jobs.
Magistralul Steve Jobs, intr-o prezentare superba, a reinventat valoarea unui plic.
Steve a scos dintr-un plic o jucarie fabuloasa: un MacBook Air. Da, e atat de subtire incat incape intr-un plic. Si stiti cate emailuri si cate poze poate duce cu el? Mega! Si e atat de frumos. E imposibil sa nu ti-l doresti.
Il vreau, il vreau, il vreau.
Ma lasa nervii. Scriu de pe laptopul meu Acer L. Chiar si cand l-am luat stiam ca nu este nici pe departe cireasa de pe tortul tehnologiei. Dar azi pare mai uratel ca niciodata.
Ritmul cu care apar jucarii noi este delirant. Pana comanzi ceva, apare altceva. Oare ce ne face sa dorim mereu altceva, ce a mai aparut?
Crema antiage pe care abia ti-ai luat-o e desfiintata intr-o reclama facuta chiar de firma producatoare care tocmai a scos cea mai buna crema antiage. Cand erai la magazin, la coada la casa, crema ta era cea mai noua si cea mai buna.
Steve Jobs a spus in prezentarea lui MacBook ca abia au trecut 2 saptamani din 2008. Mai sunt inca 50. Shit, mi-e groaza.
Nu mai vreau jucarii tehnologice. Nu mai vreau sa apara un detergent nou. Nu mai vreau sa apara o crema noua. Nu mai vreau sa apara un nou motor la Audi.
Ma opun evolutiei? Sunt impotriva tehnicii? Sunt impotriva marketingului?
Nu stiu, dar as vrea o pauza. As vrea sa apuc sa ma bucur de bluza albastra pe care mi-am luat-o, de geanta mov care era la moda acum 3 zile, de fularul galben inca in tendinte.
Steve, nu vrei concediu?
In urma cu 20 de ani plicurile erau suporturile cu care circulau de cuvintele si pozele de la prietena mea plecata in vacanta la Cluj.
In urma cu 17 de ani coboram cu emotie de la etajul 2 al apartamentului in care locuiam sa verific daca a venit posta cu plicurile de la Campulung. Primele emotii legate de plicuri.
In urma cu 15 ani coboram de la etajul 2 sa vad daca a venit posta de la Brasov. Alte emotii.
Iubirile mele au trecut prin multe plicuri.
Azi am vazut prezentarea lui MacBook Air facuta de Steve Jobs.
Magistralul Steve Jobs, intr-o prezentare superba, a reinventat valoarea unui plic.
Steve a scos dintr-un plic o jucarie fabuloasa: un MacBook Air. Da, e atat de subtire incat incape intr-un plic. Si stiti cate emailuri si cate poze poate duce cu el? Mega! Si e atat de frumos. E imposibil sa nu ti-l doresti.
Il vreau, il vreau, il vreau.
Ma lasa nervii. Scriu de pe laptopul meu Acer L. Chiar si cand l-am luat stiam ca nu este nici pe departe cireasa de pe tortul tehnologiei. Dar azi pare mai uratel ca niciodata.
Ritmul cu care apar jucarii noi este delirant. Pana comanzi ceva, apare altceva. Oare ce ne face sa dorim mereu altceva, ce a mai aparut?
Crema antiage pe care abia ti-ai luat-o e desfiintata intr-o reclama facuta chiar de firma producatoare care tocmai a scos cea mai buna crema antiage. Cand erai la magazin, la coada la casa, crema ta era cea mai noua si cea mai buna.
Steve Jobs a spus in prezentarea lui MacBook ca abia au trecut 2 saptamani din 2008. Mai sunt inca 50. Shit, mi-e groaza.
Nu mai vreau jucarii tehnologice. Nu mai vreau sa apara un detergent nou. Nu mai vreau sa apara o crema noua. Nu mai vreau sa apara un nou motor la Audi.
Ma opun evolutiei? Sunt impotriva tehnicii? Sunt impotriva marketingului?
Nu stiu, dar as vrea o pauza. As vrea sa apuc sa ma bucur de bluza albastra pe care mi-am luat-o, de geanta mov care era la moda acum 3 zile, de fularul galben inca in tendinte.
Steve, nu vrei concediu?
marți, 8 ianuarie 2008
Lumea cu alti ochi
Exista o teorie conform careia este mai bine sa regreti ca ai facut ceva decat sa traiesti cu regretul ca nu ai facut. Cu siguranta adeptii ei sunt oameni de actiune, oameni carora le place sa detina controlul, sa ia decizii, sa se ia la piept cu viata, oameni agitati, nerabdatori, oameni un pic nebuni.
Oameni pentru care a nu face ceva este echivalent cu o batalie pierduta.
Oameni care nu-si gasesc linistea decat atunci cand au facut ce si-au pus in cap, indiferent ca acel ceva este un mare ideal, o mare dorinta, un mare vis sau doar o mare si tampita ambitie sau pur si simplu un capriciu.
Oameni care dupa ce au facut ceva, pur si simplu, zic: trebuia sa fac asta. Nu puteam sa ma concentrez la alte lucruri.
Grea boala asta cu a face ceea ce-ti propui. E similara cu patima jocurilor de noroc.
Am incheiat 2007 in glorie. In cea mai neagra glorie! Am facut ceva ce-mi statea pe cap de foarte multi ani. Dupa ce am facut, am regretat.
Ma intreb daca as mai face ce am facut stiind cat am regretat ca am facut.
Da, cred ca as face-o, pentru ca eu fac parte din categoria despre care am vorbit mai sus. Nu ma mandresc. Nici nu e o tragedie Asta e categoria mea!
In 2008 vad lumea cu alti ochi.
La multi ani 2008.
Oameni pentru care a nu face ceva este echivalent cu o batalie pierduta.
Oameni care nu-si gasesc linistea decat atunci cand au facut ce si-au pus in cap, indiferent ca acel ceva este un mare ideal, o mare dorinta, un mare vis sau doar o mare si tampita ambitie sau pur si simplu un capriciu.
Oameni care dupa ce au facut ceva, pur si simplu, zic: trebuia sa fac asta. Nu puteam sa ma concentrez la alte lucruri.
Grea boala asta cu a face ceea ce-ti propui. E similara cu patima jocurilor de noroc.
Am incheiat 2007 in glorie. In cea mai neagra glorie! Am facut ceva ce-mi statea pe cap de foarte multi ani. Dupa ce am facut, am regretat.
Ma intreb daca as mai face ce am facut stiind cat am regretat ca am facut.
Da, cred ca as face-o, pentru ca eu fac parte din categoria despre care am vorbit mai sus. Nu ma mandresc. Nici nu e o tragedie Asta e categoria mea!
In 2008 vad lumea cu alti ochi.
La multi ani 2008.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)