De cate ori am avut ocazia sa-mi pun o dorinta, mi-am pus dorinta.
Nu stiu daca de fiecare data pentru ca aveam o dorinta sau doar pentru oportunitate. Ceva de genul, daca pot sa-mi pun, de ce sa nu o fac si sa o fac repede, pana nu trece momentul magic.
De multe ori din graba...sa nu zboare pasarea alba de pe crucea bisericii, sa nu dispara curcubeul, sa nu se stinga lumanarile de pe tort, sa nu apuc sa inghit prima caisa din noul an...mi-am formulat la repezeala dorinta si ...am spus-o in gand.
Si imediat imi dadeam seama ca am zis ceva gresit sau interpretabil. Si bucuria faptului ca tocmai imi pusesem o dorinta se pierdea.
Evident faceam rapid in cap o cerere de rectificare si speram ca rectificarea sa ajunga inaintea dorintei dorite in prea graba si formultate gresit.
De ce suntem presati de timp cand ne punem o dorinta?
Si de ce, in momentul in care ne gandim la ce dorinta sa ne punem, felul in care formulam dorinta lasa mereu de dorit?
Ultima dorinta pe care mi-am pus-o a fost pe la sfarsitul anului trecut cand am ajuns intr-un loc unde scria: inainte sa pasesti aici pune-ti o dorinta. Cu un picior in aer si cu celalat clatinandu-se mi-am pus cea mai rapida dorinta posibila, am aruncat practic cateva cuvinte intr-o forma de propozitie si am pus al doilea picior jos. Am rasuflat usurata ca am apucat sa o spun. Nu m-am mai gandit la ea. Pana in ziua in care mi-am dat seama ca s-a indeplinit. Si nu este ceea ce credeam eu. Cel care a indeplinit-o probabil era nou angajat la fabrica de indeplinit dorinte sau poate era doar in perioada de proba sau poate pur si simplu era intr-o zi proasta, cert este ca a tratat dorinta mea cu maximum de superficialitate. A auzit-o si mi-a indeplinit-o. Atat. Task indeplinit.
Dar putea si el sa se gandeasca un pic ca de fapt formulasem prea pe scurt. Formulasem corect, dar incomplet. Ca de fapt ideea era un pic alta. Ce pot sa mai fac acum?
Dorinta mi-a fost indeplinita. Ce frustrare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu