O promisiune este o promisiune! Asa ca ceea ce a fost menit sa fie un mesaj privat, va deveni oarecum public. Imi cam dau foc la valiza cu acest post, pentru ca mai am prietene care inca nu au facut 30 de ani si....nu o sa pot sa le repet si lor aceste urari. Sau...de ce nu?
Prietenelor de pana in 30, de peste 30 si draga D iata ce va doresc:
iti doresc ca la 30 de ani sa-ti atingi apogeul sexual, sa ai orgasme minunate si de intensitati noi
sa descoperi noi lucruri care iti fac placere, sa experimentezi lucruri noi si sa fii surprinsa placut de cat de noi pot fi unele lucruri incercate deja
iti doresc sa fii iubita si adorata de cel pe care tu decizi ca vrei sa-l tii la sufletul tau
iti doresc sa ai dimineti in care sa arati bine, sa nu te doara nimic, sa te simti usoara si plina de energie
iti doresc sa ai dupa-amieze placute si linistite cu prietenii la cafele, ceaiuri si dulceata de visine
iti doresc sa vezi lumea, sa vizitezi locuri incarcate de cultura, istorie, natura si exotic
iti doresc sa stii sa alegi din ceea ce viata iti ofera ceea ce cu adevarat e bun pentru tine
iti doresc sa nu fi trista si deprimata niciodata
iti doresc sa ai 30 de ani si sa strigi cu voce tare: am 30 de ani!
iti doresc dragoste, un barbat, un copil sanatos si destept
si pentru restul te sun!
(si am sunat-o!)
marți, 19 februarie 2008
joi, 7 februarie 2008
RATB I love you
Ionut, necunoscutule, imi pare rau ca aceste randuri nu vor ajunge la tine.
Iti scriu pentru ca meriti sa-ti scriu.
Azi in autobuz (promit ca-mi iau masina, ca sa nu mai merg cu RATB) am stat langa prietena ta.
De unde stiu ca era prietena ta? Pai a avut grija sa vorbeasca atat de tare, incat tot autobuzul a aflat ca are un prieten Ionut.
Daca as avea mailul tau, ti-as scrie un mail, dar mi-ar fi teama ca nu ai apuca sa-l citesti pentru ca prietena ta ti l-ar sterge. Cum vine asta? Simplu mai Ionut.
Prietena ta i-a povestit azi dimineata prieteni ei cu care era, dar si noua, restul calatorilor cu autobuzul, cum ti-a ghicit ea parola la mail. Si cum ti-a citit ea mailurile si cum a intrat invisible pe contul tau de messenger de la yahoo.
Ca e bine ce a facut, ca e rau ce a facut, asta numai tu ai putea sa judeci.
Ce pot sa-ti zic eu insa, ce pacat ca nu vei citi, este ca ea i-a spus prietenei ei asa:
„M-am uitat fata prin mailuri, nimic compromitator, pe mess nu-i scria niciuna nimic, ce trist fata!” „Ce baiat cuminte Ionut”
Ionut, intelegi? Nu a gasit nimic compromitator si cica ai contul ala de mail din 2005 si ai vreo 2500 de mailuri (bine nu s-a uitat in toate, doar in primele pagini si in sent-uri). Si in loc sa zica mersi, sa inchida si sa uite ca a facut ce a facut, ea s-a plans prietenei ei ca e trist ca tu esti asa cuminte!
Ionuteeeee ce-ai facut s-o „meriti” pe fata asta?
RATB I love you!
Iti scriu pentru ca meriti sa-ti scriu.
Azi in autobuz (promit ca-mi iau masina, ca sa nu mai merg cu RATB) am stat langa prietena ta.
De unde stiu ca era prietena ta? Pai a avut grija sa vorbeasca atat de tare, incat tot autobuzul a aflat ca are un prieten Ionut.
Daca as avea mailul tau, ti-as scrie un mail, dar mi-ar fi teama ca nu ai apuca sa-l citesti pentru ca prietena ta ti l-ar sterge. Cum vine asta? Simplu mai Ionut.
Prietena ta i-a povestit azi dimineata prieteni ei cu care era, dar si noua, restul calatorilor cu autobuzul, cum ti-a ghicit ea parola la mail. Si cum ti-a citit ea mailurile si cum a intrat invisible pe contul tau de messenger de la yahoo.
Ca e bine ce a facut, ca e rau ce a facut, asta numai tu ai putea sa judeci.
Ce pot sa-ti zic eu insa, ce pacat ca nu vei citi, este ca ea i-a spus prietenei ei asa:
„M-am uitat fata prin mailuri, nimic compromitator, pe mess nu-i scria niciuna nimic, ce trist fata!” „Ce baiat cuminte Ionut”
Ionut, intelegi? Nu a gasit nimic compromitator si cica ai contul ala de mail din 2005 si ai vreo 2500 de mailuri (bine nu s-a uitat in toate, doar in primele pagini si in sent-uri). Si in loc sa zica mersi, sa inchida si sa uite ca a facut ce a facut, ea s-a plans prietenei ei ca e trist ca tu esti asa cuminte!
Ionuteeeee ce-ai facut s-o „meriti” pe fata asta?
RATB I love you!
miercuri, 6 februarie 2008
Oamenii, problemele si prietenia
De la o vreme incoace mi-am pierdut rabdarea. Nu orice fel de rabdare, ci cea cu oamenii de langa mine.
Cred ca trec printr-un proces care a inceput de mult, dar a fost lent, de a intelege exact unde ma pozitionez eu in raport cu lumea, cu prietenii mei.
Si cred ca incep sa ma detasez, sa vad lucrurile dintr-o perspectiva noua, complet diferita.
Experimentez senzatii noi, imi trec ganduri complet noi prin cap.
Prietenia este concept pe care il caram cu noi din copilarie si adolescenta cand incercam sa invatam ce este lumea asta in care traim si suntem fascinati de tot felul de idealuri si idei preluate de la altii care privesc adevarul, dreptatea, minciuna, prietenia, iubirea, increderea.
Nimeni nu are curajul sa strige in piata in gura mare: Prietenia (din vechiul concept) e pe moarte! Traiasca noua prietenie!
Pentru ca avem nevoie de oameni in jurul nostru, de prieteni, avem nevoie sa sunam in fiecare luna pe cineva sa-i uram cate ceva, avem nevoie sa avem invitati la ziua noastra, avem nevoie sa avem address book-ul plin cu cat mai multe e-mailuri, la fel si lista de ID-uri din messenger.
In numele acestei prietenii, careia ii punem in spate tot felul de scuze si de responsabilitati facem diverse lucruri si actionam altfel decat am vrea de multe ori.
Ne pastram prietenii, nu pentru ca le spunem ceea ce gandim despre ei sau actiunile lor, ci pentru ca le spunem ce vor sa auda sau pentru ca nu le spunem nimic, macar ii ascultam.
Si cand ne luam o pauza scurta, caci obosim si le spunem exact ce ne trece prin cap se bosumfla si inchid (telefonul, mailul, messengerul).
Prietenia este supraevaluata, supraestimata si m-as risca sa zic si ca este cam desueta.
Timpul se micsoreaza pe zi ce trece, suntem tot mai ocupati, mai agitati, mai preocupati de cat mai multe in acelasi timp, traim prea mult pentru ceva ce urmeaza sa se intample si prea putin pentru ce avem si devenim din ce in ce mai egoisti si mai nepasatori.
Ne sunam prietenii si ii bombardam cu problemele noastre, de multe ori fara sa ne pese ce face celalalt la capatul telefonuli (e bine, e vesel, e bolnav, e in pat, in baie).
Ii intrebam cate in luna si in stele, ii punem sa se puna in pielea noastra, sa vada cum ne e, sa simta si ei durerile noastre, neimplinirile, bucuriile, succesele noastre.
De multe ori nu vedem, nu auzim nu simtim ca ei nu au chef, ca nu mai au rabdare.
In jurul nostru totul se schimba, fie ca acceptam, fie ca nu. La fel si prietenia. Se schimba si ea, se transforma, se adapteaza timpului in care traim.
Eu imi pierd rabdarea pe zi ce trece. Multi nu inteleg. Intr-un fel sufar ca nu le mai pot fi atat de aproape. In alt fel ma simt tare bine.
Cred ca trec printr-un proces care a inceput de mult, dar a fost lent, de a intelege exact unde ma pozitionez eu in raport cu lumea, cu prietenii mei.
Si cred ca incep sa ma detasez, sa vad lucrurile dintr-o perspectiva noua, complet diferita.
Experimentez senzatii noi, imi trec ganduri complet noi prin cap.
Prietenia este concept pe care il caram cu noi din copilarie si adolescenta cand incercam sa invatam ce este lumea asta in care traim si suntem fascinati de tot felul de idealuri si idei preluate de la altii care privesc adevarul, dreptatea, minciuna, prietenia, iubirea, increderea.
Nimeni nu are curajul sa strige in piata in gura mare: Prietenia (din vechiul concept) e pe moarte! Traiasca noua prietenie!
Pentru ca avem nevoie de oameni in jurul nostru, de prieteni, avem nevoie sa sunam in fiecare luna pe cineva sa-i uram cate ceva, avem nevoie sa avem invitati la ziua noastra, avem nevoie sa avem address book-ul plin cu cat mai multe e-mailuri, la fel si lista de ID-uri din messenger.
In numele acestei prietenii, careia ii punem in spate tot felul de scuze si de responsabilitati facem diverse lucruri si actionam altfel decat am vrea de multe ori.
Ne pastram prietenii, nu pentru ca le spunem ceea ce gandim despre ei sau actiunile lor, ci pentru ca le spunem ce vor sa auda sau pentru ca nu le spunem nimic, macar ii ascultam.
Si cand ne luam o pauza scurta, caci obosim si le spunem exact ce ne trece prin cap se bosumfla si inchid (telefonul, mailul, messengerul).
Prietenia este supraevaluata, supraestimata si m-as risca sa zic si ca este cam desueta.
Timpul se micsoreaza pe zi ce trece, suntem tot mai ocupati, mai agitati, mai preocupati de cat mai multe in acelasi timp, traim prea mult pentru ceva ce urmeaza sa se intample si prea putin pentru ce avem si devenim din ce in ce mai egoisti si mai nepasatori.
Ne sunam prietenii si ii bombardam cu problemele noastre, de multe ori fara sa ne pese ce face celalalt la capatul telefonuli (e bine, e vesel, e bolnav, e in pat, in baie).
Ii intrebam cate in luna si in stele, ii punem sa se puna in pielea noastra, sa vada cum ne e, sa simta si ei durerile noastre, neimplinirile, bucuriile, succesele noastre.
De multe ori nu vedem, nu auzim nu simtim ca ei nu au chef, ca nu mai au rabdare.
In jurul nostru totul se schimba, fie ca acceptam, fie ca nu. La fel si prietenia. Se schimba si ea, se transforma, se adapteaza timpului in care traim.
Eu imi pierd rabdarea pe zi ce trece. Multi nu inteleg. Intr-un fel sufar ca nu le mai pot fi atat de aproape. In alt fel ma simt tare bine.
marți, 5 februarie 2008
Hoti mari si hoti mici
Putem pune hotii pe categorii diferite? Sau din momentul in care ti-ai insusit un bun, un serviciu, un merit fara sa achiti contravaloarea lui te numesti hot indiferent cat de insemnat sau neinsemnat este ceea ce ti-ai insusit?
Putem sa avem sentimente si opinii diferite fata de hoti in functie de ce anume au furat?
Justitia ii trateaza diferit, asa este. Dar noi, noi cum ii impartim? Cred ca fiecare are un sistem propriu.
De exemplu, pe oamenii din mediul afacerior, care obtin ceva pe cai incorecte in detrimentul altora, cum ii numim?
Dar pe oamenii aflati in functii de conducere din diferite institutii publice despre care stim ca s-au imbogatit in cativa ani cati altii in zece vieti, cum ii numim?
Cum il numim si cum il judecam pe cel care ne fura portofelul intr-un magazin aglomerat?
Cum il numim pe atacantul de la fotbal care cade in careu si cere 11 metri fara sa fie faultat si chiar primeste?
Cum il numim pe vanzatorul din piata care ne pune pe cantar 980g de mere, iar cantarul lui arata 1000g?
Cum il numim si ce sentimente avem fata de cel care foloseste un soft fara sa-l plateasca?
Cum il numim si ce sentimente aveam fata de un fotograf care ii face cuiva o poza fara sa-i ceara acordul si apoi o publica intr-o revista?
Cum il numim pe cel care ne spune in fata: nu e buna ideea asta. Si a doua zi si-o insuseste si o promoveaza?
De 2 zile un om este blocat intr-o mina dezafectata din comuna Cicarlau din judetul Maramures.
Ce cauta acolo? Intrase sa fure fier vechi. O galerie s-a prabusit. Autoritatile fac ce pot ca sa-l scoata de acolo. Si apoi sa-l bage dincolo.
Un om s-a dus sa fure niste fier. Ghinionul lui ca a fost prins. Nu de cineva, ci de ceva. Norocul celor care trebuiau sa-l prinda.
La ce ma gandesc? Ma gandesc la taxele pe care le platesc fara sa stiu de ce, la un tipizat pe care acum 2 ani am dat 50 lei la Administratia Financiara care a obligat toate firmele sa il cumpere si pe care nici pana in ziua de azi nu stiu la ce sa-l folosesc, la bordurile care imi fac drumul spre casa mai putin plicticos si aglomerat, la proiectul pentru fonduri nerambursabile cu care nu voi obtine niciodata fondurile, la flota disparuta, la privatizarea RTC, la petrol, la terenuri...ma gandesc la amaratul asta care a vrut sa fure niste fier vechi.
Vorba unui prieten: atat a putut!
Mi se pare cam nedrept!
Putem sa avem sentimente si opinii diferite fata de hoti in functie de ce anume au furat?
Justitia ii trateaza diferit, asa este. Dar noi, noi cum ii impartim? Cred ca fiecare are un sistem propriu.
De exemplu, pe oamenii din mediul afacerior, care obtin ceva pe cai incorecte in detrimentul altora, cum ii numim?
Dar pe oamenii aflati in functii de conducere din diferite institutii publice despre care stim ca s-au imbogatit in cativa ani cati altii in zece vieti, cum ii numim?
Cum il numim si cum il judecam pe cel care ne fura portofelul intr-un magazin aglomerat?
Cum il numim pe atacantul de la fotbal care cade in careu si cere 11 metri fara sa fie faultat si chiar primeste?
Cum il numim pe vanzatorul din piata care ne pune pe cantar 980g de mere, iar cantarul lui arata 1000g?
Cum il numim si ce sentimente avem fata de cel care foloseste un soft fara sa-l plateasca?
Cum il numim si ce sentimente aveam fata de un fotograf care ii face cuiva o poza fara sa-i ceara acordul si apoi o publica intr-o revista?
Cum il numim pe cel care ne spune in fata: nu e buna ideea asta. Si a doua zi si-o insuseste si o promoveaza?
De 2 zile un om este blocat intr-o mina dezafectata din comuna Cicarlau din judetul Maramures.
Ce cauta acolo? Intrase sa fure fier vechi. O galerie s-a prabusit. Autoritatile fac ce pot ca sa-l scoata de acolo. Si apoi sa-l bage dincolo.
Un om s-a dus sa fure niste fier. Ghinionul lui ca a fost prins. Nu de cineva, ci de ceva. Norocul celor care trebuiau sa-l prinda.
La ce ma gandesc? Ma gandesc la taxele pe care le platesc fara sa stiu de ce, la un tipizat pe care acum 2 ani am dat 50 lei la Administratia Financiara care a obligat toate firmele sa il cumpere si pe care nici pana in ziua de azi nu stiu la ce sa-l folosesc, la bordurile care imi fac drumul spre casa mai putin plicticos si aglomerat, la proiectul pentru fonduri nerambursabile cu care nu voi obtine niciodata fondurile, la flota disparuta, la privatizarea RTC, la petrol, la terenuri...ma gandesc la amaratul asta care a vrut sa fure niste fier vechi.
Vorba unui prieten: atat a putut!
Mi se pare cam nedrept!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)