Ceea ce diferentiaza CFR Cluj de restul echipelor din Romania este tocmai ...procentul de romani din echipa. Diferenta consta in atitudine, am spus-o si o voi sustine. Sa ai puterea sa revii cand esti condus, inseamna ca ai inteles ce este fotbalul, ca il iubesti ca sport si ca esti un jucator responsabil.
Ceea ce o diferentiaza pe Carmen de la Auld Scottish Pub Brasov de restul "colegilor" de breasla este atitudinea ei fata de clienti. Am intrat in Auld Scottish Pub din Brasov si Carmen ne-a primit zambind. Ne-a dat un TV din cele existente pe meciul cerut de noi. Ne-a consiliat in alegerea mancarii, fara sa spuna celebra fraza: nu stiu cum e, ca nu am mancat! Ne-a consiliat in alegerea berilor de-a lungul serii. Si nu au fost putine. Stia totul despre beri, despre ceea ce se servea in bar. Ne-a povestit, fara sa o intrebam, o legenda a unei beri. Ne-a intrebat dupa fiecare bere, daca ne-a placut. Carmen a fost mai mult deacat o bar-woman intr-un bar. A fost amica noastra. Ne-a povestit lucruri, ne-a tratat ca pe niste prieteni. Apoi am aflat: lucrase 5 ani in Anglia. Aha! Deci pana la urma totul se rezuma la mentalitate. Carmen a inteles ca atunci cand un om iese "in oras" vrea sa se simta bagat in seama, ajutat, consiliat, intrebat, tratat cu respect, dar si cu tandrete. Din pacate nu in Romania a invatat asta. Dar, din fericiere, practica asta in Romania. Deci se poate.
Hai CFR! Hai Carmen!
miercuri, 29 octombrie 2008
vineri, 24 octombrie 2008
Timisoara din nou
Deci e clar: nu-mi place Timisoara. Nu imi place pentru ca nu rezonez cu oamenii de acolo. Nu e ceva rau la adresa lor. Nu e ceva rau cu mine. Pur si simplu nu suntem compatibili.
Atasez 3 poze pe care le-am facut in singura pauza de masa de pranz pe care am avut-o. Frumos in Piata Unirii. Dar mie nu-mi place Timisoara si gata. Imi place insa Toamna. Am prins o toamna de vreo 3 zile superba. Pacat ca nu am vazut-o decat printre picaturi de timp. Insa asa e in viata, trebuie sa profiti de orice picatura!
Mi-am dat seama ca imi place si mai mult cafeaua. Mai ales daca o beau in pauza de pranz. Si mai ales daca asta se intampla la o terasa cu soare intr-o piata centrala.
Din viata scapa cine poate :)
Atasez 3 poze pe care le-am facut in singura pauza de masa de pranz pe care am avut-o. Frumos in Piata Unirii. Dar mie nu-mi place Timisoara si gata. Imi place insa Toamna. Am prins o toamna de vreo 3 zile superba. Pacat ca nu am vazut-o decat printre picaturi de timp. Insa asa e in viata, trebuie sa profiti de orice picatura!
Mi-am dat seama ca imi place si mai mult cafeaua. Mai ales daca o beau in pauza de pranz. Si mai ales daca asta se intampla la o terasa cu soare intr-o piata centrala.
Din viata scapa cine poate :)
miercuri, 15 octombrie 2008
Timisoara
Am vizitat de curand Timisoara. Desi am mai fost odata pe la 10 ani, cred, nu se pune. Nu mai tineam minte nimic. Acum, la practic a doua a vizita, dar teoretic prima, iata ce am retinut din Timisoara.
Revin la Piramida lui Maslow. E fascinant cum nevoile ne deformeaza perceptiile.
Timisoara este un oras cu stazi foarte inguste, cu un trafic inferal, cu soferi de taxi complet nebuni si cu centraliste de la dispeceratele de taxi foarte amabile.
In Timisoara sunt cocosi care canta la 4:30 in fiecare dimineata. Hotelurile de 3 stele sunt proaste: nu ai sapun si nici gel de dus la baie, in camere te sufoci de la caldura, nu se gateste mancare pentru turisti, ci doar pentru sefi, peretii sunt de hartie - auzi tot ce se intampla in alte camere.
Masina de gunoi vine la ora 7:30 si face un zgomot infernal cand goleste tomberoanele.
In Timisoara nu poti merge la ora 1 noaptea pe jos pe linia de tramvai pentru ca poti primi amenda de la politisti.
La 12 noaptea Mc Donalds din Timisoara e acelasi ca cel din Bucuresti.
In Timisoara oamenii sunt cam barfitori si indolenti. Si se misca obositor de lent. OBOSITOR de LENT! Cred ca daca suni la salvare, acolo iti raspunde o doamna care zice: no bine... acuma stai si tu un pic, nu te agita, ca doar nu mori, iar daca mori, ce nevoie de salvare mai ai!
Am vazut o catedrala frumoasa pe la 11 seara, luminata, cu acoperis cu tigle vernil, parea interesanta, dar nu aveam dispozitie sa ma rog, asa ca...am trecut mai departe.
Am vazut o zona pietonala frumoasa, cu cladiri superbe, din diferite stiluri arhitecturale cu elemene de peisagistica in stil francez.
Pacat ca la restaurant nu gasesti Gulas. Nici palinca. Ma rog!
Am fost 6 zile in acest oras, 5 cu soare, una cu ploaie, am muncit mult, am mancat prost si putin, am dormit si mai putin..cu alte cuvinte nu mi-am satisfacut nevoile de baza, asa ca nu am reusit sa urc pe treptele piramidei.
Timisoara, sper ca esti mai mult decat atat!
Revin la Piramida lui Maslow. E fascinant cum nevoile ne deformeaza perceptiile.
Timisoara este un oras cu stazi foarte inguste, cu un trafic inferal, cu soferi de taxi complet nebuni si cu centraliste de la dispeceratele de taxi foarte amabile.
In Timisoara sunt cocosi care canta la 4:30 in fiecare dimineata. Hotelurile de 3 stele sunt proaste: nu ai sapun si nici gel de dus la baie, in camere te sufoci de la caldura, nu se gateste mancare pentru turisti, ci doar pentru sefi, peretii sunt de hartie - auzi tot ce se intampla in alte camere.
Masina de gunoi vine la ora 7:30 si face un zgomot infernal cand goleste tomberoanele.
In Timisoara nu poti merge la ora 1 noaptea pe jos pe linia de tramvai pentru ca poti primi amenda de la politisti.
La 12 noaptea Mc Donalds din Timisoara e acelasi ca cel din Bucuresti.
In Timisoara oamenii sunt cam barfitori si indolenti. Si se misca obositor de lent. OBOSITOR de LENT! Cred ca daca suni la salvare, acolo iti raspunde o doamna care zice: no bine... acuma stai si tu un pic, nu te agita, ca doar nu mori, iar daca mori, ce nevoie de salvare mai ai!
Am vazut o catedrala frumoasa pe la 11 seara, luminata, cu acoperis cu tigle vernil, parea interesanta, dar nu aveam dispozitie sa ma rog, asa ca...am trecut mai departe.
Am vazut o zona pietonala frumoasa, cu cladiri superbe, din diferite stiluri arhitecturale cu elemene de peisagistica in stil francez.
Pacat ca la restaurant nu gasesti Gulas. Nici palinca. Ma rog!
Am fost 6 zile in acest oras, 5 cu soare, una cu ploaie, am muncit mult, am mancat prost si putin, am dormit si mai putin..cu alte cuvinte nu mi-am satisfacut nevoile de baza, asa ca nu am reusit sa urc pe treptele piramidei.
Timisoara, sper ca esti mai mult decat atat!
marți, 14 octombrie 2008
Eu si Dinamo
Primul cuvant pe care l-am scris cand aveam 5 ani a fost: DINAMO. Cu litera N scris invers. Cu un pix rosu pe o jumatate de coala de hartie. Tata tinea cu Steaua. Varul meu cu Dinamo. Normal ca am decis sa tin cu Dinamo. Apoi, incet, incet mi-am dat seama ca nu mai pot renunta. Si ca odata ce ai devenit suporter al unei echipe esti cu acea echipa la bine si la rau mereu.
Si am fost. 26 de ani!
Dupa 26 de ani am decis sa nu mai fiu suporter al echipei Dinamo. M-am intrebat: e etic, e moral, dar de ce sustin aceasta echipa, pentru ce, ce imi aduce mie aceasta legatrua cu aceasta echipa? Si atunci cand mi-am raspuns la toate aceste intrebari, m-am simtit eliberata.
Nu, nu am nicio obligatie morala sa sustin o echipa care de ani de zile nu mi-a mai adus nicio satisfatie, care joaca un fotbal pe care efectiv nu-l mai urmaresc cu placere.
Adio alb si rosu! A fost frumos, dar nu mai e! Succes!
Si am fost. 26 de ani!
Dupa 26 de ani am decis sa nu mai fiu suporter al echipei Dinamo. M-am intrebat: e etic, e moral, dar de ce sustin aceasta echipa, pentru ce, ce imi aduce mie aceasta legatrua cu aceasta echipa? Si atunci cand mi-am raspuns la toate aceste intrebari, m-am simtit eliberata.
Nu, nu am nicio obligatie morala sa sustin o echipa care de ani de zile nu mi-a mai adus nicio satisfatie, care joaca un fotbal pe care efectiv nu-l mai urmaresc cu placere.
Adio alb si rosu! A fost frumos, dar nu mai e! Succes!
joi, 2 octombrie 2008
CSR sau acesta nu e un video funny
Te rog sa nu-ti faci popcorn la microunde si sa nu-ti desfaci o sticla de suc cu acid si una fara acid si te rog nu-ti lua langa tine 2 prajiturele, una cu ciocolata si una cu vanilie. Nu, nici covrigei sarati.
Acesta nu e un film de ora 10:30 pm cand te plictisesti singur in casa si nici un video funny de la ora 11:45 am cand astepti pauza de pranz la birou.
La sfarsitul acestui film nu vei rade cu lacrimi si nici colegii tai nu vor tipa prin birou: da si mie linku' sa rad si eu!
PS: filmul dureaza 21 de minute.
Multumesc Dragos
dragosdehelean
Acesta nu e un film de ora 10:30 pm cand te plictisesti singur in casa si nici un video funny de la ora 11:45 am cand astepti pauza de pranz la birou.
La sfarsitul acestui film nu vei rade cu lacrimi si nici colegii tai nu vor tipa prin birou: da si mie linku' sa rad si eu!
PS: filmul dureaza 21 de minute.
Multumesc Dragos
dragosdehelean
miercuri, 1 octombrie 2008
Pe Schitu Magureanu
Schitu Magureanu e un bulevard din Bucuresti, paralel cu una din laturile Cismigiului. Pe Schitu Magureanu ma deplasez eu la serviciu cu masina personala. Eu si alte cateva mii de bucuresteni.
De ceva vreme, multa cei drept, acest bulevard este in lucru. Jumatate din el, pe lungime, a fost decopertata si se repara. Asta a creat un imes haos in zona. Am trait momente de maxima intensitate nervoasa pe acest bulevard. Am trait momente cand mi-a fost rusine ca sunt si eu sofer, langa cei care erau si ei pe acolo tot soferi. Din avion, cineva ne-ar fi facut pe toti nesimtiti, desi nu eram chiar toti, doar soferul unui camion parcat incat ocupa putinul loc ramas liber la intrarea in bulevard si cam toti cei din spatele meu care claxonau ca disperatii. Dar...nu aceste momente m-au facut sa scriu. Intr-una din diminetile de cosmar cand ascultam rock foarte tare ca sa nu-mi aud propriile injuraturi, am vazut venind pe banda decopertata si evident inchisa traficului un biciclist. Cand s-a mai apropiat am vazut ca era un pusti. M-am uitat la fata lui: era atat de fericit. Noi, o adunatura de nevropati stateam lipiti unul in fundul altuia si injram si ne rodeam unghiile, iar el, venind din sens opus, calare pe bicicleta lui, printre hartoape, avea un zambet pe care nu am putut si nici nu am vrut sa-l uit. Era singurul zambet de pe Schitu Magureanu!
De ceva vreme, multa cei drept, acest bulevard este in lucru. Jumatate din el, pe lungime, a fost decopertata si se repara. Asta a creat un imes haos in zona. Am trait momente de maxima intensitate nervoasa pe acest bulevard. Am trait momente cand mi-a fost rusine ca sunt si eu sofer, langa cei care erau si ei pe acolo tot soferi. Din avion, cineva ne-ar fi facut pe toti nesimtiti, desi nu eram chiar toti, doar soferul unui camion parcat incat ocupa putinul loc ramas liber la intrarea in bulevard si cam toti cei din spatele meu care claxonau ca disperatii. Dar...nu aceste momente m-au facut sa scriu. Intr-una din diminetile de cosmar cand ascultam rock foarte tare ca sa nu-mi aud propriile injuraturi, am vazut venind pe banda decopertata si evident inchisa traficului un biciclist. Cand s-a mai apropiat am vazut ca era un pusti. M-am uitat la fata lui: era atat de fericit. Noi, o adunatura de nevropati stateam lipiti unul in fundul altuia si injram si ne rodeam unghiile, iar el, venind din sens opus, calare pe bicicleta lui, printre hartoape, avea un zambet pe care nu am putut si nici nu am vrut sa-l uit. Era singurul zambet de pe Schitu Magureanu!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)