Am amanat revizia anuala la KIA pana cand am ajuns la 9649 de km. Am amanat-o din lipsa de timp si de bani. Cand am luat masina acum 1 an mi-au spus ca revizia e undeva pe la 450 de lei. Acceptabil. Cand am sunat prima data sa ma programez mi-au spus 700 lei.
Depasisem anul cu 2 luni, dar imi facusem un intreg scenariu de conversatie in cap: pe caiet scrie la un an sau la 10.000km, am ales ce mi-a convenit mie! si aveam multe argumente. Ce mai, eram sigura sa o sa-i conving ca am procedat corect.
M-am dus la service fara bani si fara caietul de revizie. Uitasem totul acasa!
Depasisem cu 2 luni anul. Nu eram in cea mai favorbaila situatie. In plus revizia urma sa ma coste cu 250 lei mai mult decat stiam initial.
Imi era insa groaza ca neavand caietul la mine, nu o sa-mi faca revizia si era ultima programae disponila pana peste 1 saptamana cand era prea traziu din cauza Km-lor.
Am asteptat in sala de asteptare, dandu-ma pe internet de pe propriul laptop 2h, timp in care un reprezentant KIA a venit de mai multe ori la mine sa-mi spuna statusul si sa ma cheme daca vreau sa vad diverse. Foarte frumoas mi s-a parut.
La sfarsit a venit si m-a intrebat daca mai am putin timp ca ar vrea sa curete masina. Waw! Da, am timp, bani nu am :). MI-a spus ca nu ma costa nimic. Pai cred si eu la 700 lei revizia!
Cand m-a dat cheia si am iesit, masina ma astepta in fata, spalata exterior plus interior. Am ramas masca. Factura a fost 560 lei, nu 700 lei.
Visam? Mi se intampla ceva frumos la service?
Felicitari celor de la KIA pentru felul in care m-au tratat la revizie si pentru efortul de a spala masina. Am fost foarte impresionata.
duminică, 16 august 2009
My name is Salma
Ma numesc Salma - de Fadia Faqir
O carte care m-a intristat si care mi-a dat o stare de o indispozitie greu de exprimat. Pe masura ce o citeam ma bucuram. Ma bucuram ca eu am avut norocul sa ma nasc intr-o lume atat de diferita de cea musulmana. Ma bucuram si ma intristam, aducandu-mi aminte insa de toate nimicurile pe care de-a lungul vietii le-am facut si care mi-au adus dezaprobarile celor din jur. Ma intristam amintindu-mi cum firea mea impulsiva mi-a adus atatea belele inca din scoala generala cand, copil fiind, nu stiam sa-mi tin gura si imi tipam parerile peste tot. Mi-am amintit de o corporatie unde caracterul meu era prea indisciplinat ca sa fie acceptat. De cate nu mi-am amintit!
Ma numesc Salma - o carte despre atat de multe si totusi doar despre un singur lucru: despre lipsa libertatii.
Cand eram mica plangeam la filme (ok, recunoasc si acum plang) cand actorul principal murea sau suferea. Mama incerca sa-mi spuna ca e doar un actor si e doar o poveste, ca in realitate nu a murit nimeni. Nu intelegeam si plangeam.
Azi am trait din nou aceasta experienta cand am terminat cartea. Dar mama nu m-a mai consolat. Am luat internetul la puricat din dorinta de a gasi macar un comentariu despre sfarsitul acestei carti.
Mi-am dorit atat de mult sa citesc un post al oricui care sa infirme sfarsitul tragic. Nu am gasit.
O carte de o tristete densa ca un ulei acru. O tristete plina de mirosuri si de gusturi amare. O carte pe care stiu insa cui i-as recomanda-o.
Tuturor celor care nu vor sa lupte pentru ei insisi, tuturor celor nefericiti si plafonati in propria lor nemultumire. Tuturor celor care isi pun suferintele pe piedestaluri si nu mai fac nimic apoi decat sa-si planga de mila.
Tuturor celor slabi care nu-si depasesc conditia.
O urasc pe Salma. O urasc pentru ca a fost atat de slaba, cand avea de fapt toate atuurile sa fie atat de puternica.
O carte care m-a intristat si care mi-a dat o stare de o indispozitie greu de exprimat. Pe masura ce o citeam ma bucuram. Ma bucuram ca eu am avut norocul sa ma nasc intr-o lume atat de diferita de cea musulmana. Ma bucuram si ma intristam, aducandu-mi aminte insa de toate nimicurile pe care de-a lungul vietii le-am facut si care mi-au adus dezaprobarile celor din jur. Ma intristam amintindu-mi cum firea mea impulsiva mi-a adus atatea belele inca din scoala generala cand, copil fiind, nu stiam sa-mi tin gura si imi tipam parerile peste tot. Mi-am amintit de o corporatie unde caracterul meu era prea indisciplinat ca sa fie acceptat. De cate nu mi-am amintit!
Ma numesc Salma - o carte despre atat de multe si totusi doar despre un singur lucru: despre lipsa libertatii.
Cand eram mica plangeam la filme (ok, recunoasc si acum plang) cand actorul principal murea sau suferea. Mama incerca sa-mi spuna ca e doar un actor si e doar o poveste, ca in realitate nu a murit nimeni. Nu intelegeam si plangeam.
Azi am trait din nou aceasta experienta cand am terminat cartea. Dar mama nu m-a mai consolat. Am luat internetul la puricat din dorinta de a gasi macar un comentariu despre sfarsitul acestei carti.
Mi-am dorit atat de mult sa citesc un post al oricui care sa infirme sfarsitul tragic. Nu am gasit.
O carte de o tristete densa ca un ulei acru. O tristete plina de mirosuri si de gusturi amare. O carte pe care stiu insa cui i-as recomanda-o.
Tuturor celor care nu vor sa lupte pentru ei insisi, tuturor celor nefericiti si plafonati in propria lor nemultumire. Tuturor celor care isi pun suferintele pe piedestaluri si nu mai fac nimic apoi decat sa-si planga de mila.
Tuturor celor slabi care nu-si depasesc conditia.
O urasc pe Salma. O urasc pentru ca a fost atat de slaba, cand avea de fapt toate atuurile sa fie atat de puternica.
Fascinatia trecutului
Saptamana asta trecutul mi-a bautut usor in usa. Curioasa am deschis. Nu stiam daca vor intra sobolani sau porumbei, dar am deschis.
Anii care au trecut m-au facut mai curajoasa.
Cineva din trecutul meu s-a intors sa faca ordine in haosul pe care l-a lasat cand a plecat in graba. E drept, facusem eu deja curat, dar o mana de ajutor nu strica niciodata.
Oare ce anume ii face pe oameni ca dupa ani de zile, sa se intoarca totusi?
Fascinant mi s-a parut insa ce bine m-am simtit. Pe usa deschisa nu au intrat nici sobolani, nici porumbei - ci a intrat un aer racoros intr-o zi de vara caniculara. Pentru cateva ore trecutul mi s-a asezat peste prezent si impreuna au convietuit relaxat.
Anii care au trecut m-au facut mai curajoasa.
Cineva din trecutul meu s-a intors sa faca ordine in haosul pe care l-a lasat cand a plecat in graba. E drept, facusem eu deja curat, dar o mana de ajutor nu strica niciodata.
Oare ce anume ii face pe oameni ca dupa ani de zile, sa se intoarca totusi?
Fascinant mi s-a parut insa ce bine m-am simtit. Pe usa deschisa nu au intrat nici sobolani, nici porumbei - ci a intrat un aer racoros intr-o zi de vara caniculara. Pentru cateva ore trecutul mi s-a asezat peste prezent si impreuna au convietuit relaxat.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)