Culorile unei suferinte din dragoste

Verde, rosu, mov!

Ani de zile am trait cu convingerea ca cea mai grea suferinta intre doi oameni care formeaza un cuplu este a celui parasit, cand cel parasit inca iubeste. Voi asocia aceasta durere cu culoarea verde, pentru ca este o durere vie, vibranta. O durere care creste, traieste in cel parasit, se alimenteaza din aerul lui, din apa pe care o bea. In toti acesti ani, in toate relatiile m-am temut sa nu fiu eu cea parasita cat inca mai iubesc, considerand ca atractia mea fata de verde m-ar dobori. Aceasta convingere si aceasta teama mi-au influentat comportamentul in relatii intr-un mod dramatic. 

O alta suferinta din dragoste este cea de tip moarte, adica destramarea unui cuplu din motive definitive si externe. Nu am experimentat-o, mi-a fost mereu teama de ea si mi-o imaginez ca fiind o durere rosu aprins. O durere ca o operatie pe viu, careia insa, daca ii supravietuiesti, ii urmeaza un proces natural de vindecare. Ma gandesc ca iubirea pe care cel ramas i-o poarta celui plecat nu se stinge, nu se transforma in ura, nici in regrete, doar se micsoreaza cat sa nu mai ocupe tot sufletul si se cuibareste intr-un colt cuminte.

Dar cum e sa te desparti cand iubirea care te leaga de celalalt este o iubire ca intre frati!? Sa vrei sa te desparti, dar sa nu poti. Cum sa nu-ti suni fratele? Cum sa nu-i doresti binele? Dar cum sa stai sa vezi cum sub ochii tai, fostul iubit pe care inca il iubesti, dar nu-l mai doresti, isi cauta o noua iubita? Iar tu stii ca tu nu mai poti sa fii iubita lui, desi inca il iubesti, dar nu ca inainte si ai vrea sa fie fericit, sa nu sufere de singuratate, dar in acelasi timp sa nu mai iubeasca nicio alta ca pe tine? Voi asocia aceasta durere cu mov, o durere a nebuniei. Viata joaca o farsa! Ajungi sa nu mai intelegi ce simti cu adevarat, sa negi sentimente si trairi, sa te intorci permanent in gol la o stare initiala pe care nu o mai poti retrai. O suferinta mov, pentru ca nu poti sa-l urasti, pentru ca-l iubesti, dar nu mai esti indragostita...

the confessions of a haunted soul

...si tot ce era era un rahat, ce mai! Iar eu, artista, m-am incapatanat zi dupa zi sa-l impachetez in hartii din ce in ce mai scumpe, mai frumoase, mai stralucitoare. Rahatul se stafidea imbracat cu atata grija si consecventa in ambalaje frumoase. Cu timpul, atat de multe hartii de cadou il impachetau, incat rahatul in sine nici nu mai conta. An dupa an am continuat sa-l impachetez si obiectul nou creat devenea atat de mare incat abia de-l mai puteam cuprinde. Tineam cu disperare la el, ca la cel mai de pret lucru al meu; era tot ce aveam, toata investita mea! Era atat de mare, incat eram sigura ca-mi va ajunge o viata. 

Intr-o zi ca oricare alta, parca o zi cu soare, dar nu sunt sigura, curiozitatea sau poate nebunia, m-au facut sa incep sa-l desfac.

...si tot ce era era un rahat care nici macar nu mai mirosea, pentru ca se uscase de atatia ani!

Dupa ani si ani

M-am intors!

cred ca:

a trece prin viata inseamna sa-ti consumi timpul;
a trai inseamna a-ti imparti timpul cu cei cu care vrei;
a suferi inseamna a nu avea cu cine sa-ti imparti timpul;
a fi fericit inseamna a primi timp de la cei pe care ii iubesti;
a muri inseamna a lasa timp gol in vietile celor care ar fi fost fericiti sa-l imparta pe al lor cu tine.

toamna de 1 iulie

Ciresele tremura ude in pomi. Frunzele copacilor spera sa se ingalbeneasca mai repede, ca sa nu se faca de rusine picand verzi. Pe strazi, de sub umbrele immense, in pasi grabiti vezi iesind degetele picioarelor cu unghii pictate in culori turbate de primavara. Femei zgribulite imbracate pentru plaja isi cauta in posete esarfele mici sa se infasoare in ele. Vanzatorii ambulanti s-au apucat sa picteze soarele pe lentilele ochelarilor.

La colturile blocurilor se vinde ceai cald in cornete de vafe. Intr-o vitrina am fazut o caisa; cred ca este din martipan.

E aproape imposibil sa-ti mai faci programare la solar, e totul ocupat. Pe plaja se plimba apatic un pescarus.

Doar tastatura laptopului ma mai incalzeste. Inchid ochii si visez la prima ninsoare din august.

Where troubles melt like lemon drops

Azi am primit cadouri: o salcie care m-a mangaiat, o ploaie care m-a gadilat rece pe un brat , un drum salbatic care mi-a demonstrat ca pamantul e mai important decat asfaltul, o familie de rate linistite si mandre de ele, bulbuci pe suprafata apei, flori mov si iarba multa inalta, dar mai ales am primit papura aceea sexy cu varful ei plin de seminte gata sa se reproduca pe marginea lacului...nu cerusem nimic si totusi am primit toate astea.

Cerul deasupra capului, norii imbibati de ploaie, o liniste intepata din cand in cand de o pasare, de o broasca...de o intrebare sau un ras de nestapanit...un fel de somn in aer liber...

Azi am fost  "Where troubles melt like lemon drops" si inca mai simt gustul dulce acrisor al bomboanelor pe care le-am topit :)

Multumesc pentru cadouri!

imi traiesc viata asa cum am eu chef!

imi traiesc viata asa cum am chef. asta nu inseamna ca mi se intampla tot ce as vrea, dar chiar fac numai ce am chef! nu pot sau nu vreau sau nu stiu sau nu am motive sa ma schimb. oare trebuie sa ma schimb? de fapt nici nu ma intreb! regret atat de multe, dar nu regret ca am facut ceva. o fi bine? o fi rau? as vrea sa stiu, dar oare as schimba ceva? 

de fapt stiu ca as vrea sa fiu mai buna si poate mai putin ipocrita. cateodata sunt prea ipocrita.

ana zice ca o sa imbatranesc frumos pentru ca am sufletul bun; eu cred ca o sa am pete naspa pe fata de la vinul de Chile.

se spune ca la inceputul anului trebuie sa-ti faci o analiza si sa iti propui lucruri. am facut si eu asta, dar nu m-am tinut de ce am scris ca voi face, si totusi paradoxal in fiecare zi am facut ce am vrut. sunt prea schimbatoare? o fi bine? o fi rau? pai, poate cineva sa zica care din cele doua e mai frumoasa: aritmetica sau algebra? mie imi place algebra, necuoscutele ma fascineaza.

ma intreaba lumea: "tu ce mai faci?" de multe ori mi se pare ca nu am ce sa zic, ca de fapt nu fac nimic. si totusi fac atatea lucruri. poate sunt prea mici, e adevarat, dar mie imi plac. 

imi traiesc viata asa cum am chef si pentru asta platesc un pret. daca as trai-o altfel, as plati alt pret. poate cineva sa spuna care e pretul mai mic? 

sunt fericita. cateodata. si nefericita. cateodata. si usor apatica. primavara. desi nu mai avem primavara. 

ma intreaba lumea: "tu ce mai faci?" pai ce sa fac? traiesc! tu ce faci?

o margica

O margica ...doar atat. Doar atat e suficient sa ma faca nelinistita, sa nu mai vad ce am, sa nu mai fie nimic din ce am indeajuns, sa vreau altceva, chiar daca acel altceva e o banala margica.

Nu contenesc sa ma uimesc cum zi de zi ignor tot ce am si cum orice analiza superficiala a zilei, a saptamanii, a lunii, a anului se termina cu un rezultat mereu nemultumitor.

Oricat as avea si oricat de bine mi-ar fi, am mereu o neliniste, o margica lipsa. O margica fara de care pare ca nu am mare lucru. Singurele momentele in care nu imi mai pasa de margica sunt imediat urmatoare unei boli (raceala, gripa, spate intepenit, masea de minte, afta etc); atunci simpla revenire la starea de fapt de dinainte, de fapt ameliorarea simptomelor deranjante specifice bolii, pare a fi suficienta pentru aprecierea conditiilor de viata obisnuite. Ce pacat ca tot imediat intervine uitarea si iar incep sa alerg dupa margica lipsa, margica fara de care viata mea e atat de trista si de lipsita de sens.