Perceptiile mele despre zilele noastre

Fiecare perioada de tip “zilele noastre” a avut particularitatile ei asupra carora participantii s-au aplecat spre analiza.
In zilele noastre particularitatile se schimba atat de repede, incat nu mai am nici macar timp sa le analizez, dar sa le si inteleg. Zilele noastre sunt de fapt mai mici, mai scurte, aproape ca niste minute.
Traiesc o permanenta adaptare manifestata prin incercarea de a intelege si de a accepta si in acelasi timp traiesc o permanenta opunere.
Daca nu mergi cu schimbarea, risti sa ramai pe dinafara. Pe de alta parte, cu cat mergi mai tare cu schimbarea, cu atat risti sa te pierzi, sa iti pierzi reperele, individualitatea.
E paradoxal ca traim din ce in ce mai mult in individualism si totusi, prin tot ceea ce facem, ii dam in cap individualismului.
A murit rabdarea. Eu nu mai cunoasc oameni care au rabdare sa asculte ceva ce nu este despre ei sau despre un scop al lor.
Abia apuc sa deschid gura sa zic “albastru” ca imediat aud deja 3 povesti despre alt “albastru” al altora, care este, daca nu mai important decat “albastrul” meu, cu siguranta mai “albastru” decat al meu.
Traim in zilele noastre un individualism mutant in care individul care este preocupat exclusiv de propria persoana are o nevoie vitala reteaua sociala, pentru ca numai asa isi poate stinge setea de a fi observat. Reteaua sociala nu mai serveste constructiei de relatii, ci doar observarii indivizilor de catre ceilalti indivizi. Nevoia de a fi observant a ajuns atat de mare incat aproape ca nu mai poate fi satisfacuta de societate.
Nu mai e nimeni preocupat de relatie in sensul clasic al acesteia (o legatura, o conexiune, un schimb de idei, un parteneriat) si in niciun caz de calitatea relatiilor si de ce s-ar putea naste din ele, ci toate preocuparile sunt cantitative si unilaterale.
Si la ce ar mai folosi relatiile clasice? Cui ii pasa ca “albastrul” meu ar putea sa fie mai corect sau mai adevarat decat “albastrul” lui, cui ii mai pasa cu adevarat ca dintr-un albastru (al meu) si un galben (al lui), am putea avea un verde (al nostru)?
Ne place sa vorbim din ce in ce mai mult in imagini, in propozitii scurte, de fapt in afara propozitiilor.
Vorbim nonstop in cursul unei zile, cu franturi de idei, pareri si cuvinte. Suntem atat de prieteni si ne cunoastem atat de bine, stim atat de multe unii despre ceilalti si ne pasa atat de putin.

A murit rabdarea. Si prietenia. Sa nu ma mai importivesc. Like. Big like.