Si stirea a facut inconjurul Internetului in cateva ore.
In urma cu 20 de ani plicurile erau suporturile cu care circulau de cuvintele si pozele de la prietena mea plecata in vacanta la Cluj.
In urma cu 17 de ani coboram cu emotie de la etajul 2 al apartamentului in care locuiam sa verific daca a venit posta cu plicurile de la Campulung. Primele emotii legate de plicuri.
In urma cu 15 ani coboram de la etajul 2 sa vad daca a venit posta de la Brasov. Alte emotii.
Iubirile mele au trecut prin multe plicuri.
Azi am vazut prezentarea lui MacBook Air facuta de Steve Jobs.
Magistralul Steve Jobs, intr-o prezentare superba, a reinventat valoarea unui plic.
Steve a scos dintr-un plic o jucarie fabuloasa: un MacBook Air. Da, e atat de subtire incat incape intr-un plic. Si stiti cate emailuri si cate poze poate duce cu el? Mega! Si e atat de frumos. E imposibil sa nu ti-l doresti.
Il vreau, il vreau, il vreau.
Ma lasa nervii. Scriu de pe laptopul meu Acer L. Chiar si cand l-am luat stiam ca nu este nici pe departe cireasa de pe tortul tehnologiei. Dar azi pare mai uratel ca niciodata.
Ritmul cu care apar jucarii noi este delirant. Pana comanzi ceva, apare altceva. Oare ce ne face sa dorim mereu altceva, ce a mai aparut?
Crema antiage pe care abia ti-ai luat-o e desfiintata intr-o reclama facuta chiar de firma producatoare care tocmai a scos cea mai buna crema antiage. Cand erai la magazin, la coada la casa, crema ta era cea mai noua si cea mai buna.
Steve Jobs a spus in prezentarea lui MacBook ca abia au trecut 2 saptamani din 2008. Mai sunt inca 50. Shit, mi-e groaza.
Nu mai vreau jucarii tehnologice. Nu mai vreau sa apara un detergent nou. Nu mai vreau sa apara o crema noua. Nu mai vreau sa apara un nou motor la Audi.
Ma opun evolutiei? Sunt impotriva tehnicii? Sunt impotriva marketingului?
Nu stiu, dar as vrea o pauza. As vrea sa apuc sa ma bucur de bluza albastra pe care mi-am luat-o, de geanta mov care era la moda acum 3 zile, de fularul galben inca in tendinte.
Steve, nu vrei concediu?
3 comentarii:
Stii ca articolul tau mi-a amintit de bunica. Bunica ta ti-a impletit vreodata ciorapi de iarna?
Da, mi-a impletit. Folosea vreo 8 carlige si un algoritm pe care nu l-am inteles. Cand impletea ciorapi, era ca un robotel. Imi pare rau sa-ti zic, dar sa stii ca ma simt bine ca ti-am amintit de bunica ta. Inseamna ca am reusit sa transmit emotii :)
Draga mea Michelle,
chiar ai reusit sa transmiti emotii...!!
Iti multumesc ca ti-ai adus aminte de mine!
CM
Trimiteți un comentariu