Cu floarea soarelui la aeroporturi

Ma bucur ca Roma il are primar pe Gianni Alemanno. Si ma bucur ca Gianni Alemanno le-a promis cetatenilor din Roma ca vor trai in siguranta si ca pentru asta va face orice, inclusiv trimiterea infractorilor (in mare parte romani si tigani romani) in tarile lor.
Asa ne trebuie. Asta ne e soarta. Sa ne asteptam romanii si tiganii la aeroport. Sa-i primim acasa la noi sau la ei! Cu flori de floarea - soarelui la maturitate deplina.
Ce vina are Europa sa suporte toate necivilizatiile noastre? Oriunde te duci intr-o tara civilizata si intalnesti un mitocan, un necioplit, un badaran ti se strange inima, iti crapa obrazul de rusine si te rogi sa nu deschida gura ca sa nu auzi inevitabilul...adica limba mama.
Ce atata revolta ca suntem toti bagati in aceeai oala?
A, pai cand Sandra Izbasa castiga medalia de aur, ne place sa fim toti parte din eveniment, nu?
Dar cand un roman e prins cu mana in buzunarul unui francez, neamt sau italian, e un caz izolat, nu?
Ce simplu ar fi sa fie asa.
Trezirea! Sunt ai nostri. Suntem noi. Sa ii primim inapoi. Sa ii legam de gardul tarii, sa ii civilizam, sa ne civilizam.

Atitudinea nu tine cont de altitudine

Daca esti necivilizat in marile aglomerari urbane, oare ce te-ar putea face civilizat intre copaci?

Natura nu mai are forta de a ne civiliza.
Natura nu mai are capacitatea de a ne transporta intr-o alta dimensiune, in care sa ne simtim adoptati si responsabili.

Frumusetea organica a verdelui de iarba sau de frunza, a fost inlocuita de frumusetea nepotrivita si metalica a verdelui de cutie Carlsberg.
Am intalnit pe carari de padure soferii din traficul bucurestean. In oras oarecum parca fac parte din normalitate. Dar in padure, i-am detestat de 5xOras.
Omul a invins inca o data natura salbatica. Ce pacat ca aceasta victorie e mai rusinoasa ca o infrangere.

In zgomotul urban al padurii, o Cascada Urlatoare striga catre oamenii: LINISTE VA ROG!
Si nimeni nu avea urechi sa o auda. Dar toti venisera acolo sa o vada, sa o auda si sa o traga in poze.

Biata cascada, parea un pui de tigru carat intr-o vara caniculara de un fotograf ratat pe plaja imputita a Marii Negre ca sa se pozeze toti sensibilii cu el.

41 de bobi si un tocator

De 41 de bobi si de un tocator de lemn a avut nevoie baba Dumitrica. A bolborosit ceva si a inceput sa imparta boabele alea de porumb pe tocator. Nu, nu facea popcorn intr-o maniera autohtona. Imi citea in bobi. Si mi-a citit.

Mi-a zis ceva cu un voinic, cu o ursita si cu o inima de foc. A mea. Din toti bobii aia, unul era inima mea. Eu credeam ca am o inima mare, cand colo o pichineata cat un bob de porumb. Si zicea baba Dumitrica ca mai e si iute inima mea.

Dupa ce mi-a citit in bobi, baba Dumitrica mi-a tinut o lectie de viata. Mi-a aratat ca intelege perfect ce se intampla in cuplurile moderne. Mi-a dat exempul lui Putin. O ascultam fascinata. Parea o femeie simpla. Pe masura ce o ascultam intelegeam ca simplu nu inseamna lipsit de substanta. 41 de bobi, societatea moderna, fantomele valorilor din trecut, cautarea fericirii...o femeie, un barbat si un drum greu de parcurs.

Cu picioarele in viata mea

Cineva a intrat cu picioarele in viata mea. Si mi-a zdruncinat-o destul de tare.
Sau poate e doar o clasa de ID-uri indisponibila la un serviciu de la yahoo. Inca nu stiu. Deocamdata, de 30 minute simt ca cineva a intrat cu picioarele in viata mea. Nu mai am acces la contul meu de yahoo. No ID, no password...nothing.
Ce e foarte interesant este ca eu am crezut mereu despre mine ca sunt o persoana plicticoasa si care nu face mai niciodata ceva interesant, astfel incat nu m-as fi gandit in ruptul capului ca cineva ar fi curios sa-mi citeasca mailurile.
La fel de interesant este ca numai in situatii din astea te gandesti: ma, da eu oare am dusmani?
Si daca am, acesti dusmani mi-au spart contul de yahoo?
Gandul ca as avea dusmani e tare ciudat! Pentru ca nu stiu daca sa ma intristez sau sa ma bucur.
Pana la urma, cu mail sau fara mail...o sa ma bucur. Cred ca e interesant si sa ai un dusman.

Acum interesant ar fi sa mearga contul de yahoo...

Cainii cu covrigi in coada

Domnule Videanu,
De la cateva luni dupa ce ati preluat mandatul de primar al capitalei am inceput sa va vad aura de incapabil. V-am contestat permanent, desi nu mereu aveam suficiente argumente sa demonstrez neputinta d-voastra.
Intr-o zi m-am resemnat. Pur si simplu am hotarat sa astept sa vi se termine mandatul, ca sa scap de d-voastra. Si sa pot spera din nou ca Bucurestiul va putea fi scos din cacatul in care l-ati bagat.
Vreau azi sa va spun doar atat: Multumesc! Va multumesc pentru ca dupa aproape 4 ani de mandat ati iesit in public si ati rostit cuvintele magice: NU AVEM O SOLUTIE!!!
De acord cu d-voastra! Asa e, nu aveti. Sunteti incapabil.

Si despre ce era vorba? Despre ce mega super complicat proiect ati zis d-voastra ca nu aveti solutie? Oare despre un proiect legat de circulatia din capitala? Oare despre vreo constructie a vreunui centru sportiv modern? Oare despre un proiect de arhitectura urbana? Oare despre vreo pasarela care sa lege ceva de altceva, eliberand ceva? Oare ati vrut cumva sa construiti vreun monument, un obiectiv reprezentativ pentru Bucuresti? Oare era ceva ce trebuia sa faca Bucurestiul sa functioneze?
Ei bine, nu! Nu este vorba de un astfel de proiect, ci despre unul un pic mai...tern.
Ati strans cu ocazia Summitului NATO cainii de pe strazile din centrul orasului. Sa nu latre a paguba.
Si acum, dupa ce Summitul a trecut, ati aparut la TV si ati spus ca veti reda Bucurestiului cainii lui!
Pentru ca nu aveti o solutie. E greu domnule Videanu. E tare greu sa fii in 2008 primarul capitalei unei tari din Uniunea Europeana. E atat de greu incat, cand cineva va reproseaza ca nu ati facut nimic bun pentru acest oras, va enervati un pic si ii spuneti cu naduf: „Sa dea Dzeu sa ajungi si tu primar! Si o sa vezi atunci ca la Primarie nu umbla cainii cu covrigi in coada!”

Carti, site-uri, pastile de slabit

Sute de carti in rafturile librariilor. Cu coperti frumos aranjate, ca o femeie pentru o sedinta foto. Cu titluri atragatoare, ca o lenjerie intima care invita la sperante.
Sute de site-uri in Internet. Cu tag-uri si fraze atat de patrunzatoare incat nu esti om daca nu dai un clic, si inca unul, si inca unul.

Crezi ca ai gasit solutia sa faci bani. Sa slabesti in 7 zile 10kg, sa vorbesti in public, sa vinzi, sa negociezi, sa fii un leader. Crazi ca acesta e site-ul pe care il cautai de luni de zile. Cuvintele cheie bolduite si scrise cu albastru te conduc spre pagini pline de text si poze. Gata, ai gasit.

Si te apuci sa citesti. Entuziasmat. Inima iti bate tare. Te regasesti la intrebarile de tip: Te-ai saturat sa fii mediocru? Te-ai saturat sa iti calculezi banii pentru masina si pentru concediu? Ai dificultati de a vorbi in public?
Si citesti. Astepti sa gasesti solutia. Pare o carte serioasa. Cu capitole coerente. Sau pare un site bun. Plin de info. Deja te gandesti cui sa-i mai dai linkul.
Si citesti...despre cum altii care au citit, au acum o noua viata.

Si poooc. Balonul de sapun se sparge. Realizezi ca nu e nicio informatie in carte / pe site.
Esti trist. Te simti pacalit. Ai sperat, ai crezut ca vei citi 3 pagini si viata ta se va schimba.
Ai crezut ca poti lua 2 pastile pe zi, dimineata si seara si in 7 zile o sa arati ca un manechin.

Ce simplu ar fi!