As vrea sa ma dau peste cap
Si sa ma transform in copil
Si sa ma mai dau o data
Si sa raman asa!

joi, 14 august 2008

Mandria de a rezista la stres

M-a inspirit un post de pe blogul Ramonei. Cel cu actualele denumiri de joburi.

Ma gandeam la ca am vazut la cerintele unui anunt pentru angajare ca ti se cere sa fii rezistent la stres.
E, pana una alta, angajatorul e si el un mic proprietar de sclavi, e firesc sa vrea sa-si ia scalvi cu creierii tapeni si rezistenti.
Dar candidatul? Pe el ce dracu il impinge la dementa de a scrie in CV-ul lui ca este rezistent la stres? Si mai mult, daca ajunge la interviu, ce-l face sa se laude cu aceasta rezistenta?
Cum a ajuns o situatie anormala (in viziunea mea rezistena la stres = lupta disperata a organismului uman de a se mentine pe linia de plutire in conditii neprielnice, agresante, perturbatoare) sa devina punct de referinta?

Cum ar suna un anunt al unui angajator: conditii nefavorabile de munca, agresante pentru mintea si trupul angajatilor, un program foarte prelungit de munca, taskuri care necesita o concentrare mentala exagerata a angajatilor si o adaptare permanenta la schimbari bruste, proiecte care trebuie sa se finalizeze inainte sa inceapa. Colectivul este format din oameni care stau pe picior de plecare, foarte prietenosi si comunicativi, care inca din prima zi la tigara iti vor insira toate defectele firmei in care ai aterizat, astfel incat HR-ul sa nu mai piarda vremea cu o prezentare formala a companiei. In plus se ofera salariu motivant, bonuri de masa si card de fideliatate la farmacia din colt.

Neee, nu suna bine! Dar asa: conditii extraordinare de a dezvolta o cariera, un mediu de dezvoltare challenging, program flexibil, posibilitatea de a participa la cursuri de specializare, lucru pe proiecte internationale de succes si mare amploare. Un colectiv extraordinar format din profesionisti este gata sa va primeasca si sa va introduca in atmosfera de lucru.
Se ofera salariu motivant, bonuri de masa si asigurare medicala inclusa.

EU nu sunt resistenta la stres si nici nu vreau sa fiu. Eu vreau ca dupa 8h de munca sa obosesc si sa plec frumos spre casa, sa-mi dau camasa corporatista jos, sa ies la o terasa sa beau o bere sau sa stau cu picioarele pe pereti citind o carte si sa fiu patetica cu viata mea de nestresata!

3 comentarii:

miaunita spunea...

Si eu ! Si eu!! Dar daca se poate nu dupa 8h....ci dupa 6h....eu atat rezist fara sa obosesc...asta e...varsta..))

miaunita spunea...

Apropo, ce mai face catelul oare? In ce mijloc de transport mai calatoreste acum? o fi prins loc la geam de data asta? daca e si un autobuz din alea cu aer conditionat....cred ca merge pana la capat, nu se mai da jos!!

Anonim spunea...

Imi plac articolele tale. Ma fac sa zambesc. La unele rad de-a binelea.