Somnul relaxarii naste monstri

A venit criza peste noi. E rau. Va fi si mai rau. Sa ne agitam. Sa fim mai buni, sa ne autodepasim, sa ne ignoram limitele. Sa traim in haos pentru ca este criza si nu avem timp sa mai facem ordine. Sa acceptam orice compromis, pentru ca e criza.
Sa nu mai consideram ca 5 minute intr-o zi de februarie pentru a privi un apus de soare printre dealuri are vreo valoare. Sa ne intrebam disperati cu cat ni se reduce rata la casco daca privim 2 minute pe geam cum ploua?
Ce rost are sa vorbim cu prietenii la telefon? Si ei sunt in criza, deci stim ce o sa ne zica. Cum sa ne facem analize, daca nu avem timp? Si ce sa aflam? Ca suntem bolnavi? Pai si ce, avem timp sa ne tratam? Suntem in criza.
Pare un film de Hollywood cu Will Smith. Pare ca toti ne zguduim si ne agitam, dar cumva asteptam in subconstient sa vina Will Smith si sa restabileasca echilibrul planetei.
Hmmm somnul relaxarii naste monstri. Monstrii crizei noi i-am nascut. Prin deformarea perceptiilor despre viata.
Sanatatea, timpul liber, prietenii, familia, caminul, natura sunt lisite de orice valoare.
Incet si temeinic, le-am inlocuit cu boala, pastilele, stresul, cariera, colegii, biroul, ratele si bunurile.