Fita fitelor in materie de bacsisuri

Azi mi-a fost dat sa intalnesc fita fitelor in materie de lasat bacsis.
Eram la un salon de cosmetica /coafura al carui nume nu conteaza (pentru ca acolo merg, acolo ma simt bine, acolo vreau sa mai merg) care este destul de cunoscut in Bucuresti.
Well, eram la casa pentru a achita contravaloarea serviciilor. In fata mea era o tipa (care venise odata cu mine si exact pentru acelesi servicii ca mine – spalat si coafat). A achitat ce avea de achitat.
Dupa care, foarte natural, a scos 10 lei din portofel si i-a lasat celei de la casa.
Precizez: angajata de la casa se ocupa de programari telefonice, te intampina cand intri in salon, iti face totalul de plata. Poate mai are si rolul de sefa / supervizoare fata de restul angajatelor din salon, nu stiu, dar e irelevant. Cert este ca ea nu ofera servicii de cosmetica/coafor.
Deci, azi am aflat ca se lasa bacsis si celei de la casa. Acum parca s-a facut lumina si inteleg niste chestii!

Tara, tara vrem ostasi!

Asta auzeam azi de undeva de afara. M-am uitat pe geam si nu mi-a venit sa cred. Peste 20 de copii se jucau in fata blocului "Tara, tara vrem ostasi".
De unde stiau ei acest joc?
Poate au citit pe vreun blog sentimental despre jocuri din copilaria parintilor sau a fratilor lor mai mari.
Sau poate deja exista varianta online si au vrut sa incerce un demo live.
Ce senzatie de normalitate am avut sa vad copii acestia jucandu-se in fata blocului.
Habar nu aveam ca sunt atatia copii prin blocurile din preajma.

Lume, lume vrem afara!

Vinovata ca am acordat prioritate

Ieri, pe B-dul 13 Septembrie conduceam destul de incet (abia iesisem dintr-o parcare) si la trecerea de pietoni am oprit sa acord prioritate. Eram pe banda a2a din cele 3 existente.
In stanga aveam 2 femei, una din ele cu un bebe in brate, iar in dreapta aveam o batrana.

Le-am facut semn sa treaca, prima a inceput sa traverseza batrana. Cele 2 femei din stanga nu dadeau semne ca ar trece, dar stateau asa suspendate deasupra trotuarului.
Cand batrana era in dreptul masinii mele, pe a3a banda a trecut o masina neagra cu o viteza inimaginabila. Mai mult am auzit-o decat am vaazut-o.
Am vazut negru in fata ochilor. Pur si simplu mi s-a taiat filmul.
Cu batrana nu stiu ce s-a intmplat exact, mi se pare ca am vazut-o fugind in directia inapoi.
Fizic, nimeni nu a patit nimic. Insa cred ca noi (femeile si eu) am ramas cu sechele psihice.
Femeile pentru ca puteau fi facute muci. Eu pentru ca m-as fi simtit toata viata vinovata ca din cauza mea au murit niste oameni.
M-ar fi putut consola cineva vreodata zicandu-mi : “nu a fost vina ta?”
Nu cred. As vrea sa-l intalnesc pe soferul acelei masini si sa-l omor.

Conduc de peste 10 ani, insa nu am mai trait un soc atat de mare. Poate doar atunci cand eu, pieton indisciplinat, era sa fiu facuta praf de o masina care circula neregulamentar. Si atunci am vrut sa-l intalnesc pe soferul acelei masini si, nu sa-l omor, ci doar sa ma uit in ochii lui si sa-l intreb: cand m-ai vazut intinsa in mijlocul bulevardului, ce ai simtit?

Goana catre nimic

In jurul meu toti se mica. Intr-un ritm ametitor. Toti cunoscutii mei si toti prietenii mei fac ceva, isi propun lucruri, isi doresc lucruri, isi stabilesc obiective, le ating, isi pun altele, fac planuri, stau cu Excel-urile in fata, aoleo deja am obosit numai gandindu-ma la tot ce fac altii.
Toata lumea vrea alte masini, alte case, sporturi extreme, motociclete, concerte, concedii.......noutati, inedit, alt inedit, un si mai inedit.

Am obosit!
Eu nu fac nimic. La inceput m-am stresat, ma simteam usor penibil. Mi-a trecut.
Mi-am propus ceva: sa nu-mi mai propun nimic.

Ce faci? Nimic! Pe unde ai fost in weekend? Nicaieri. Ce masina ai? Neagra.
Unde lucrezi? Aaa, stai sa ma uit pe legitimatie. Ce faci diseara? Ma duc in piata sa iau ardei gras, carne tocata si niste smantana.

Prea multe obiective in jurul meu si prea multi copii nascuti pentru ca intr-o noapte de Revelion prea multi oameni si-au pus obiectiv pe anul urmator: copil!

Paralela intre dragoste si plictiseala

Ma plictiseam si ma dadeam pe net; am gasit un citat: “Love is never boring”. L-am preluat instant, insa sub forma “Love is always boring”.

Cum si la munca ma confrunt cu o mare plictiseala, am tras o concluzie rapida: “E multa dragoste la birou”. De aici pana la “Love is in the air” nu a mai fost decat un pas.

Am un principiu de viata conform caruia niciodata nu astept sa treaca timpul. Niciodata nu o sa ma auziti zicand: of, e abia marti, mai sunt 3 zile pana la weekend. Nu am voie sa astept sa treaca timpul.

Nici macar cu atata incarcatura emotionala nu simt nevoia sa treaca timpul.
Nici macar “Din dragoste”.

Sunt zile si zile. Azi e zi de dragoste. Si mai e si foarte cald.

Sa ne iubim, accept, dar sa ne si treaca!

Neputinta de a intelege ce generezi in jurul tau

Am parasit autobuzele RATB si mi-am reluat locul de soferita in Bucuresti. Placerea condusului este infranata de traficul oribil din oras si de oamenii pe care ii intalnesc. Sau de lipsa oamenilor pe care nu-i intalnesc?
M-am gandit la cei care ne enerveaza in trafic si ne incarca cu energie negativa. Mi-am analizat reactiile si m-am speriat. Cum oare de le-am permis acestor indivizi sa ma indispuna? Cum oare de ei trec nepasatori fata de orice li se intampla si lasa in urma lor agitatie si nervi?
Initial i-am facut nesimtiti. Apoi i-am facut prosti. Acum ii consider neputinciosi. Si mi-e mila de ei. Nu as vrea sa fiu in pielea lor. Neputinta de a intelege ce generezi in jurul tau mi se pare mai dureroasa ca prostia si nesimtirea la un loc.
A nu vedea situatia de ansamblu, a nu intelege care sunt efectele actiunilor tale asupra celorlati asta mi se pare alarmant de infricosator.
Din pacate acesti oameni, dupa ce se dau jos din masinile lor, ajung la locurile lor de munca, iau decizii sau nu iau, fac lucruri sau nu le fac, ne influenteaza vietile.
Cand aveam 20 de ani strigam in gura mare ca mie imi plac oamenii, ca sunt o umanista convisa, cautam mereu scuze pentru actiunile altora, sufeream cand prieteni de-ai mei ii categoriseau pe unii prosti fara sa le ofere vreo sansa de a se justifica.
La 31 de ani o sa strig in gura mare ca rar intalnesc un om si cu atat mai rar imi plac oamenii. Ma indrept spre mizantropie alergand. Umanismul mi se pare nu desuet, ci nepotrivit timpurilor.

O experienta placuta la Movieplex

Deci...ca sa fac povestea lunga mai pe scurt, a fost asa. Am ajuns la Movieplex (Platza Mall). Am studiat oferta de filme si am ultimul film al lui Woody Allen - nu-mi mai amintesc numele filmului. Am intrat in sala si am inceput sa rod floricele si sa urmaresc reclamele. Pana cand o reclama la un alt film mi-a atras atentia. Filmul parea interesant filmul, insa reclama era destul de lunga.
Lunga cat un film: eram la alt film.

Ne-am uitat pe bilet, nu intelegeam nimic, sala era buna, scaunele erau bune, nimeni nu ne ridica de pe scaune, nu puteam pricepe cum s-a intamplat asta. Pentru o clipa am crezut ca ruleaza alt film in sala buna, insa nu intelegeam de ce nimeni nu comenta.

In fine, am stat pana la sfarsit, o porcarie de film - nu recomand Fotografii Bantuite. Cand filmul s-a terminat, am plecat din sala si eram foarte dezamagita ca intr-o seara din weekend am platit o gramada de bani pe un film prost pe care nici nu aveam de gand sa-l vedem.

Tot uitandu-ne pe bilete am inteles: cel de la casa ne daduse bilete la alt film, insa numele filmului nu se imprimase bine pe bilete, abia daca se vedea.
Am mers la casa de bilete si am povestit. Prima vanzatoare nu a fost impresionata, vanzatorul care ne vanduse biletele nu a fost impresionat...argumetul lor era ca de ce nu ne-am dus la casa imediat ce ne-am dat seama ca nu este filmul nostru.
Evident am avut contrargument!
Team leaderul lor a fost insa impresionat de mica noastra drama.
Ne-a oferit o invitatie pentru 2 persoane, oricand, la orice film.
Am fost placut surprinsa de reactie. Bravo Movieplex. Desi am vazut o porcarie de film, am plecat multumita. Cuiva chiar i-a pasat. Cineva chiar a inteles ca altcineva gresise. Si a recunoscut! Hai Romania! Caruta de pare ca se misca.