Sambata am descoperit un drum neasfaltat si foarte distrus, suprafete intinse de teren arid pe care doar maracinii supravietuiesc si o plaja salbatica.
Si de la plaja incolo...am descoperit marea. Marea despre care citisem in atatea romane, dar pe care nu o intalnisem niciodata.
Marea si atat.
S-a intamplat la Vadu, dupa Navodari, la cativa km de Corbu (Corbu e mai usor de gasit pe harta).
E un loc unde am ajuns din intamplare, m-am dus fara asteptari si am plecat pentru ca trebuia sa mai si plec.
As fi vrut sa raman acolo, sa dorm cu plaja, cu marea si cu pescarusii.
Marea de la Vadu a fost cadoul pe care mi-l doream, dar nu il cerusem nicioadata, pentru ca nu stiam ca asa ceva exista.
Sunt fericita ca am apucat sa vad acest loc. Sa il simt. Sa ma cufund in el.
Sunt sigura ca in scurt timp nu va mai exista in aceasta forma. Mercantilismul, imobiliarele, constructiile toate acestea imbracand forma fireasca a civilizatiei umane vor transforma acest loc. Poate va fi chiar frumos la Vadu peste cativa ani, cu strazi, parcari, hoteluri, restaurante, SPA-uri...
Totul se supune acestui firesc al transformarii, eu sunt insa fericita ca am vazut Vadu inainte de toate astea.
Marea, plaja, ciulinii, scoicile, pescarusii, vantul si cu mine am stat o zi impreuna, ne-am spus atat de multe si nu ne-am plictisit. Am descoperit o candoare aparte in salbaticie.
Acum sunt sigura ca in momentele de cumpana ale vietii natura ne poate ajuta sa ne regasim. Acum inteleg de ce s-a scris atat despre mare: pentru marea e MARE!
2 comentarii:
Citeam postul anterior si deja imi puneam intrebarea: pe unde a mai umblat fata asta?! Am observat destul de repede pozele noi si cum este o perioada in care sunt mai liber cu job-ul (banuiesc ca se vede ;)) am dat un search pe google maps. Toate astea, asa, ca un preview la postul pe care ar fi trebuit sa-l citesc maine dimineata (am refuzat cu incapatanare sa-mi pun net acasa, deci am acces doar de la serviciu).
Evident nu mai auzisem de Vadu dar se pare ca sunt destui altii care au auzit si au postat si cateva poze pe net.
Iti dai seama ca ai contribuit cu postul tau la acel “firesc al transformarii” despre care vorbeai.
I know... Cu toti avem momente in care simtim nevoia sa inchidem ochii si sa privim inauntrul nostru. Sa stam de vorba cu noi insine. Mi s-a intamplat si mie de curand, dar in mometul ala nu am gasit un "Vad" unde sa o fac...
O sa-ti raspund mai mult pe blogul meu, dar mai tarziu.
Trimiteți un comentariu