Asta s-a intamplat cu un scop

Cand ceva naspa ni se intampla, famila, prietenii, apropiatii ne incurajeaza cu vorba: Exista un motiv pentru care ti s-a intamplat asta. Noi insine ne spunem asta! Lasa, mai bine ca s-a intamplat asta. O sa vezi, s-a intamplat cu un scop! Si in vorba asta incarcata pana la refuz cu intelepciune de taverna si energie transcedentala de boutique ne regasim puterea de a trece peste momentul critic.
Pai sigur, daca trebuie sa ti se rupa tocul, ca sa te intorci din drum, ca sa nu dea vreo masina peste tine, e normal sa fii fericita ca ti s-a rupt tocul de la pantofii tai noi.
Daca trebuie sa fii dat afara de la serviciu, ca sa fii somer in ziua in care cladirea in care lucrai explodeaza, e normal sa vrei sa fii somer.
Daca trebuie sa intalnesti oameni care te fac sa suferi ca sa-i parasesti si sa poti sa-i intalnesti pe cei care nu te fac, e normal sa suferi.
Daaaaaaaa sa suferim, sa plangem, sa ne muscam buzele de nervi, sa ne rupem tocurile, sa facem gripa in ziua concertului preferat, sa avem crampe inainte de o intalnire ce urma sa se sfarseasca in asternuturi de matase vinovata, sa pierdem avionul spre Londra, sa nu mai gasim nicio oferta la masina preferata pe care tocmai ne hotarasem sa o luam...daaaaa sa ni se intample toate astea decat Doamne fereste ceva rau!
Si sa traim toate acestea cu zambetul pe buze si fericiti ca alte napaste nu s-au abatut asupra noastra!
Cine a inventat alinarea asta atat de bullshitful?
Nu putem sa ne spunem unii altora: "ce rahat! imi pare rau ca ti s-a intamplat asta!"?