trairi si frustrari

Intr-o zi cineva m-a intrebat: iti dai seama ca in toate post-urile astea de le pui pe blog ti se vad toate frustrarile asa cum se vad si in alte articole scrise de tine? I-am raspuns: pai daca eu le scriu, e normal sa se vada, ca sunt ale mele.
Nu m-am suparat, doar mi-a parut un pic rau ca cineva important pentru mine a vazut doar frustrari in cuvintele mele.
Asta seara altcineva m-a intrebat: de unde iti vine inspiratia. La inceput nu am stiut sa raspund, apoi, din aproape in aproape, raspunsul s-a conturat. Mi-a spus: inspiratia iti vine din trairile tale. (Parca trairi suna mai bine decat frustrari, nu?) Mi-a dat un sfat: sa scrii doar cand ai chef, cand simti. Apoi, dupa un pahar de vin, un pahar de apa si o plimbare scurta cu masina aceeasi persoana mi-a urat: o seara buna si sa nu-ti pierzi inspiratia!
In noua lumina inspiratia este egala cu trairile, rezulta ca urarea de la sfarsitul serii ar putea fi tradusa si asa: sa nu-ti pierzi trairile. Ce frumos. Multumesc.

(Eu cred inspiratia imi vine din faptul ca sunt foarte atenta la tot ce ma inconjoara si traiesc la o intensitate mai mare, decat altii, lucrurile banale care mi se intampla).

Sa nu va pierdeti!

2 irisi albastri

Nu poti la nesfarsit sa fii doar un stol de fluturi. Si fluturii obosesc sau chiar mor. Si atunci, fie ca vrei, fie ca nu vrei, esti pentru ceva vreme un amalgam de fulgi de gheata.
Cand in loc de fluturi seducatori si colorati, fulgi de gheata iti gadila ochii, nu te infatua cu durerea ta.
Durerea nu inseamna disperare si neputinta de a mai fi fluture nu inseamna ca detii rani ce te fac erou.
Nu tu ai renuntat la fluturi, ei au decis sa zboare, asa cum nu tu i-ai adus, ci ei au venit. Iar faptul ca nu-i mai ai nu-ti da dreptul sa-ti arunci trupul in abis, pentru ca fluturii se pot intoarce oricand fara sa te anunte cu trei zile inainte.
Pune un flutur pe un taler si un fulg de gheata pe celalalt si spune-mi care e mai usor? Dar care e mai greu?

Piramida lui Maslow din Egipt

In ultima saptamana aproape 50 de prieteni si cunoscuti m-au intrebat: da, cand ai timp sa scrii? Si aproape toti mi-au zis ceva de genul: nu mai rezist, nu mai pot, nu am timp, mi-e somn, ma doare stomacul, ma doare capul, ma doare ficatul.

Ai vazut vreodata piramidele? Cand te uiti la piramidele din Egipt te vezi pe tine ca intr-o oglinda. Pe tine mic, mic, atat de mic. Te uiti la ele si, desi inainte de a le vedea te-ai documentat serios cateva saptamani si stii tot ce s-a scris despre construirea lor, inevitabil te gandesti: bai, dar cum le-au facut? Da, oare cati oameni au muncit la ele? Da, cat timp le-a luat? Da, daca mureau pe acolo, aveau asigurare de viata? Hahaha Si, desi stii toate raspunsurile, nu poti sa te abtii sa nu-ti pui intrebarile astea.
Si desi iti pui intrebarile astea, nu-ti pui alte intrebari, mai importante.
Te mai joci un pic cu nisipul, mai faci o poza si astepti sa ajungi la hotel sa faci o baie si sa vezi daca e liber calculatorul cu Internet din holul hotelului.

La baza piramidei lui Maslow, construita pe la 1954, stau nevoile fiziologice: aer, apa, mancare, odihna etc. Asa e in viata, nu e motiv de tristete.

Nu va mai incapatanati sa construiti piramide fara baze. Nu o sa reziste. O sa cada peste voi. Cu tot cu self-esteem-ul si freedom-ul din varf.
Luati o pauza, beti un pahar cu apa, mancati ceva, faceti un pipi, faceti un sex si culcati-va.
Si dupa ce faceti toate astea, o sa apara si mesajul: you are now at the Second level of Game.

La Multi Ani Papiciulo

8 Decembrie...a trecut. Imi cer scuze, Papiciulo, ca am uitat de ziua ta. Stiam ca ziua ta e in decembrie, dar m-am bazat pe gasca sa-mi aminteasca ziua (a se citi fie gaşcă fie gâscă, dupa preferinta). La Multi Ani Frumosi si Minunati ca tine! Stii ca te iubesc mult, da? Sa nu ma scuzi ca am uitat, lasa-ma sa-mi para rau si sa ma invat minte sa-mi trec zilele de nastere ale celor dragi in calendarul de la pc sau telefon, ca d'aia le avem.

Fucking Everything - Style and Consulting Com SRL

Toata lumea s-a angajat la Fucking Everything - Style and Consulting Com SRL.
Prieteni, vecini, colegi, cunoscuti de departe, verisori de rang doi, foste iubite si fosti amanti, toata lumea e acolo.
Te trezesti si tu dimineata si dai drumul la TV cat iti bei cafeaua. Din cutia milei te invadeaza o mie de sfaturi de la Fucking Everything - Style and Consulting Com SRL cu privire la ziua care abia incepe: cum sa te comporti, cum sa actionezi (vezi nelipsitul horoscop), cum sa te imbraci, pe unde sa circuli, pe unde sa nu circuli, cat e euro si mai ales ce exercitii sunt bune pentru ca sa scapi de aripioare.

Ajungi la birou si scapi din greseala o fraza banala de genul: ma gandesc sa-mi iau un expresor de cafea. Si incepe consultanta gratuita, dar pe nervii tai de la Fucking Everything - Style and Consulting Com SRL: sa-ti iei din ala cu pastile, ba cu pliculete, cu abur, cu baterie, electric, cu energie solara, cu tavita metalica, cu suport de cescute, cu lingurita incorporata, cu sita metalica, cu elice, cu ceas, cu programator.

La masa de pranz iti zboara porumbelul: diseara ma duc sa ma tund. Ca incepe: am eu o coafeza beton, eu am un stilist, e super tipul numai pe afara a invatat meserie, auzi, am eu un soft care iti arata ce tunsoare ti se potriveste in functie de pozitia planetelor si fizionomie, ia, noteaza-ti numarul tipei asteia, iti zic, e cea mai tare, vine si acasa daca vrei, ne-am cunoscut la balul bobocilor de la Fucking Everything - Style and Consulting University.

Cand iesi si tu la o tigara si o cafea in coltul firmei, apuci sa te plangi de aia care trebuie sa-ti aduca mobila comandata in urma cu 3 saptamani. Si incepe: a, iti faci pe comanda? O prostie draga, eu mi-am luat de la Luxmobila, la promotie, mi-au dat si o veioza gratis, sunt super, de ce nu iei de la ei? A, mobila, sa iti dau eu numarul sotului vecinei preietenului meu, care este un super meserias, iti face ce vrei din catalog si la jumate de prêt. Covor? Da’ nu se mai poarta covorul, acum sunt presurile la moda. Aplice ? Eu le-am dat jos, am pus niste faclii, am vazut la Smart House TV.

Daca cumva stranuti in lift, te-ai scos. Pana la etajul urmator ai déjà o brosura de nume de medicamente (care sunt verificate si clar dau rezultate) si bonus si 3 carti de vizita ale celor mai buni medici de la ginecologi la chirurgi.

In drum spre casa rasfoiesti epuizata o revista: verde s-a purtat acum 2 luni, nu mai este in tendinte. Acum daca vrei sa nu scrie revistele despre tine la rubrica: Rusinea petrecerilor, trebuie sa apari in albastru. Dar sa nu te puna naiba sa ai pantofi low heel ca vei fi desfiintata, musai high heel dressy si doar lacuiti, daca nu, mai bine stai acasa.

Tu pui ulei de masline in salata? Vai dar noi nu mai gatim cu ulei de masline de 3 saptamani. Acum folosim ulei de nuci, e ultima tendinta, e plin de antioxidanti si omegi. Mi-a spus si nutritionistul ca e cel mai bun. Si crede-ma nutritionistul meu e cel mai tare, scrie si la revista “Greata si gratie”.

Coafeza, consultatntul de machiaj, consultantul vestimentar, consultantul de electronice, cel de electrocasnice, cel de telefoane, cel de I phones, cel de masini, cel de amenajari interioare, cel de nutritie, cel de ulei de salata, cel de ulei de gatit, cel de mere, cel de suc de portocale…toti acesti consultatnti sunt din ce in ce mai prezenti printre noi (fara sa-i cheme nimeni) incat cateodata la intrebarea: “ ce faci?” prefer sa zambesc si sa schimb vorba, nu ca nu as face ceva interesant, ci de teama ca o sa primesc vreo 30 de sfaturi care sa ma ajute sa fac exact cu totul altceva, numai pentru ca asa vor cei de la Fucking Everything - Style and Consulting Everyday and Everywhere.

Frumoasa din padurea adormita

Incepusem sa ma uit prea mult la meciuri de fotbal. Incepusem sa critic pentru ca in jurul meu se critica mult. Incepusem sa vad ca toata lumea se cearta cu toata lumea. Incepusem sa vad numai oameni nervosi si nemultumiti. Incepusem sa cred ca nu-mi mai place nimic.

In seara asta am fost la Opera Romana la spectacolul de balet „Frumoasa din padurea adormita”.

Ma pricep la balet cam un sfert cat ma pricep la fotbal. Nici macar povestea nu mi-o mai aduceam aminte (la prima pauza am intrat pe wap sa o citesc).

La inceputul spectacolului ma enervau greselile facute de balerine si nesincronizarile. Scaunul mi se parea incomod si nu aveam destul loc la picioare. Ma gandeam ca cei de la Opera sunt delasatori si nu fac nimic sa reamenajeze sala.

Muzica (Ceaikovski) am auzit-o destul de tarziu, desi orchestra canta de la inceput.

Uitasem cat de frumoase sunt balerinele. Cat de delicate si cat de gratioase. Uitasem ce frumoase sunt rochitele lor. Uitasem ca la balet nu se striga: offside!

Incet, incet am inceput insa sa vad.

La jumatatea spectacolului nu mai vedeam lipsa de sincronizare, ba chiar am suspinat cand un balerin s-a dezechilibrat si a cazut, aplaudam, ma gandeam oare care e spectacolul urmator.

La sfarsit uitasem tot ce incepusem in ultima vreme.

Multumesc frumoase balerine!

(am incercat sa iau poze de pe site-ul Operei, dar nu am reusit asa ca...http://my.operanb.ro/content/view/55/lang,ro/)

Bucureştenii joacă BÎZA

Am avut şansa în copilărie să joc unul dintre cele mai educative şi pline de înţelepciune jocuri: BÎZA.
BÎZA m-a pregătit pentru viaţă.

Cum se joacă BÎZA?
Unul stă cu spatele şi cu ochii închişi, iar ceilalţi, în timp ce fac un fel incantaţie (bîîîîzzzzzzzzz), îl lovesc.
După ce primeşte o scatoalcă, cel care stă BÎZA trebuie să ghicească cine l-a lovit.
Dacă ghiceşte, cel care l-a lovit îi ia locul la BÎZA. Dacă nu ghiceşte, continuă să stea şi să încaseze.
Foarte tare BÎZA asta!

De ceva vreme bucureştenii joacă BÎZA. O BÎZA un pic diferită: noi cei mai mulţi dintre bucureşteni stăm şi doar câţiva ne lovesc.
Cei care ne lovesc sunt de pe la Primărie, de pe la Ministerul Transporturilor, de la Poliţia Rutieră, de pe la Prefectură...în fine sunt nişte persoane neimportante ce aparţin de nişte instituţii neimportante şi care îşi iau salariul (neimportant) din banii unora total neimportanţi pentru ei, adică din banii noştri, ăştia de stăm BÎZA.

Aseară (5 decembrie 2007) noi nu am reuşit să ghicim cine ne lovea. Aşa că doar noi am stat BÎZA şi am încasat toată seara scatoalce blocaţi in trafic. În traficul care ne destabilizează psihic de ceva vreme şi continuă să ne destabilizeze.

Şi deşi nu mai conta cine ne lovea, şi deşi chiar nu ne mai interesa cine ne lovea, şi deşi era oarecum neimportant cine ne lovea s-au găsit totuşi câţiva care au ţinut morţiş să strige în gura mare: NU NOI DĂM!!! Adică tradus: nu e vina Primăriei, nu e vina Ministerului Transporturilor, nu e vina Poliţiei Rutiere, nu e vina Prefecturii că e traficul ăsta în Bucureşti.

Când la cabinetele de psihologie ne vom face programări cu 3 luni în avans (pentru că vom fi prea mulţi care vom avea nevoie) şi când la secţiile de nebuni vom putea intra doar cu bilet plătit în avans precum concediul în Maldive, atunci să-i văd cu cine o să mai joace BÎZA.

Că am aşa ...o impresie că nu vor juca între ei.
Na, că am dat şi eu! Sigur o să-i doară! Bîîîîîzzzzz

Stii bancul cu leul regele animalelor si sobolanul?

Intr-o dimineata sobolanul se duce la casa leului. Leu cu leoaica dormeau somnul dulce de dimineata. Sobolanul smecher da cateva picioare in usa casei leului.

Leul nimic, dormea tun. Sobolanul mai da niste picioare in usa, suna la sonerie. Leul, nimic.
Sobolanul pune mana pe mobil si il suna pe leu.

Leul somnoros raspunde intr-un final: ce vrei ma sobolane, ai innebunit de suni la ora asta? Ce a luat ceva foc?
Sobolanul nervos: trezeste-te bai leule si fa-ti bagajele ca pleci. Si anunta-i si pe aia de stau aici cu tine: ursul, lupul, vulpea, tigru, iepurasul, maimuta, paunul, poneiul si toti fraierii astia de va petreceti toata viata in cusca ca si ei trebuie sa plece.

Leul total confuz: ce vorbesti ma sobolane? Cum adica sa plec eu? Cum adica sa plecam noi toate animalele? Noi aici avem contract de chirie pe viata.
Sobolanul iritat: poate contract pe viata au rudele tale mai instarite din padure. Aici esti la Gradina Zoologica si daca vrea firma mea de imobiliare sa te dea afara, te da cu catel, cu purcel si cu pisica cu tot! Mama ta de felina paroasa si increzuta. Hai valea, pana nu pun pusca pe voi toti.

Si tot sobolanul: iar voi astia de cititi, mai subtire cu unde e poanta bancului. Ca nu e niciun banc! Gradina Zoologica din Baneasa trebuie sa se mute, ca aici o sa se construim noi sobolanii niste vile de lux.

(Daca vrei sa vezi ce m-a enervat – ca de inspirat nu poate fi vorba, poti citi mai multe la: http://www.ziare.ro/articol.php?id=1196804483)

Societatea consumista, incalzirea globala, marketingul si strategiile de diferentiere

Mi-am facut blog si acum nu ma mai pot opri din scris. Scriu post-uri in drum spre casa, in drum spre serviciu, la telefon cu o prietena care imi povesteste ceva (iertare!), in pat inainte de a adormi, in pat dupa ce m-am trezit si inainte sa pot deschide ochii si mai nou scriu post-uri in timp de citesc alte post-uri.

Imi fac un ceai verde cu petale de floare soarelui, albastrele, petale de trandafir, aroma de mango si bergamota si deschid o revista online.
Primul articol pe care imi pica ochii este “Companiile mari platesc pe hartia igienica un salariu de top-manager”. Hartia igienica este de ceva vreme un subiect de discutie intre mine si mai multi colegi, prin urmare carligul ma agata si ..ma apuc de citit.

Citez:
DailyBusiness: Cat cheltuiesc companiile mari, cu peste 2.000 de angajati, pe hartia igienica lunar?
Marian Ivan (director general Paper Plus): O companie cu peste 2.000 de angajati cheltuieste lunar 15.000 lei, insa costurile s-ar injumatati daca s-ar trece la hartie igienica profesionala, la putin peste 7.000 de lei.

DB:Care este diferenta intre cele doua tipuri de produse?
MI: Rolele de hartie igienica profesionala sunt mult mai mari decat cele de hartie obisnuita. In plus, daca hartia igienica obisnuita se poate intalni in 3-4 straturi, cea profesionala are cel mult doua straturi, fara ca asta sa insemne calitate mai slaba. O alta caracteristica este folosirea dispenserelor, niste aparate care permit folosirea portionata a hartiei in bucati de dimensiuni standard, si, prin faptul ca se poate rupe o singura bucata o data, se eficientizeaza consumul.

As mi-am inceput eu aceasta dimineata la birou: cu un ceai verde si cu constiinta incarcata ca de saptamani intregi blamez hartia igienica profesionala (fara macar sa fi stiut ca este profesionala) pentru ca se rupe cum vrea ea si nu cum vreau eu.

Omenirea a parcurs mii de ani de progres, romanii i-au invatat pe daci ce-i cu baile si apeductele, Parisul a fost mai intai un imens focar de mizerie, infectii, paduchi si apa contaminata ... eu stau azi in fata laptopului meu, ma dau pe Net, tastez cu unghiile mele lacuite la un distins salon de manichiura, beau ceai de import si citesc despre cum se portioneaza hartia igienica pentru a eficientiza consumul.

Pana la urma despre ce e vorba? Despre eficientizarea consumului, despre resursele planetei care evident sunt limitate, despre societatea consumista, despre marketing, despre incercarile producatorilor de a-si diferentia produsele cu orice pret pentru a le vinde sau despre ce naiba e vorba?

Poate sunt eu prea romantica sau prea incapatanata, dar insist sa nu-mi masoare nimeni nevoia de hartie igienica.

(Puteti citi articolul integral (absolut decent si normal de altfel) la http://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/companiile-mari-platesc-pe-hartia-igienica-un-salariu-de-top-manager-7679)

Mai mult decat un comentariu

Ne-am intalnit cu 4 ani in urma. Eram fiecare intr-un moment important - cautam ceva important pentru amandoua, eu job, iar tu stii bine ce. Am incheiat un fel de contract, pentru ca primeam bani pe serviciile pe care ti le prestam. Treptat, am rupt contractul si ne-am imprietenit. Tu iti doreai mult sa faci ce faceam eu la jobul meu, iar eu mi-as fi dorit sa lucrez intr-o multinationala ca tine. Vezi, ce simplu era? Apoi ne-am complicat. Eu mai mult, tu mai putin. Sau cel putin asa mi se parea mie. De fapt, eu nu vad niciodata lucrurile simple. Si daca sunt simple, ma panichez. Asa sunt eu. Ma complic. Imi complic viata, de parca nu ar fi suficient ritmul in care traiesc. Asa ca nu sunt cea mai in masura sa iti spun cum putem sa facem ca totul sa devina mai simplu. Dar pot sa iti spun ca am sa citesc ce iti vor raspunde prietenii tai, ca sa invat cate ceva de la ei. Poate ne ofera raspunsul...Ma regasesc in primul tau post. Si cred ca sunt o neadaptata. Si traiesc mereu intr-un spatiul al nelinistii, asa cum spui si tu. De fapt, sunt atat de paranoica incat cred ca postul tau mi se adreseaza. :)Poate ar trebui sa citim cartea Mihaelei Radulescu - "Despre lucrurile simple", poate vom mai afla cate ceva.

O prietena

Despre lucrurile simple pe care le complicam

Sa inalnesti pe cineva cu care sa imparti zilele, serile, noptile si incet, incet visele ar trebui sa fie ceva firesc, natural si care sa se intample fara eforturi si fara prea multe interventii.
Din pacate ritmul in care viata se schimba ne cam ia prin surprindere. Conventionalul si neputinta de a accepta ca o noua realitate are nevoie de noi comportamente ne tintuiesc in loc. Devenim inadaptati. De frica sa nu incalcam regulile, de teama de a nu fi ridicoli incercad ceva nou, diferit de ce au incercat altii, ramanem blocati intr-un loc, intr-un spatiu al nelinistei, dar si al singuratatii.
Ne cautam jumatatile cu priviri de cateva secunde prin benzinarii la 12 noaptea in drum spre casa cand becul rosu clipeste atat de insistent incat suntem obligati sa oprim.
Ne cautam jumatatile uitandu-ne pe furis in cosul plin de produse al celei / celui din fata noastra de la randul la casa intr-n supermarket.
Ne cautam jumatatile in propriile noastre case, noaptea cand ne trezim de sete sau dimneata cand suntem tentati sa batem la usa de la baie, doar doar vom auzi: ies imediat.
Lucrurile naturale ar trebui pastrate simple. Ar trebui sa nu le mai complicam doar din dorinta nesabuita de a fi pe placul tuturor. Prea multe prejudecati, prea mult timp irosit intrebandu-ne: oare de ce noi nu avem ceea ce altii au sau oare de ce la noi e atat de greu si la altii atat de usor.
Oare cum putem sa facem sa fie totul mai simplu?