As vrea sa ma dau peste cap
Si sa ma transform in copil
Si sa ma mai dau o data
Si sa raman asa!

joi, 6 decembrie 2007

Bucureştenii joacă BÎZA

Am avut şansa în copilărie să joc unul dintre cele mai educative şi pline de înţelepciune jocuri: BÎZA.
BÎZA m-a pregătit pentru viaţă.

Cum se joacă BÎZA?
Unul stă cu spatele şi cu ochii închişi, iar ceilalţi, în timp ce fac un fel incantaţie (bîîîîzzzzzzzzz), îl lovesc.
După ce primeşte o scatoalcă, cel care stă BÎZA trebuie să ghicească cine l-a lovit.
Dacă ghiceşte, cel care l-a lovit îi ia locul la BÎZA. Dacă nu ghiceşte, continuă să stea şi să încaseze.
Foarte tare BÎZA asta!

De ceva vreme bucureştenii joacă BÎZA. O BÎZA un pic diferită: noi cei mai mulţi dintre bucureşteni stăm şi doar câţiva ne lovesc.
Cei care ne lovesc sunt de pe la Primărie, de pe la Ministerul Transporturilor, de la Poliţia Rutieră, de pe la Prefectură...în fine sunt nişte persoane neimportante ce aparţin de nişte instituţii neimportante şi care îşi iau salariul (neimportant) din banii unora total neimportanţi pentru ei, adică din banii noştri, ăştia de stăm BÎZA.

Aseară (5 decembrie 2007) noi nu am reuşit să ghicim cine ne lovea. Aşa că doar noi am stat BÎZA şi am încasat toată seara scatoalce blocaţi in trafic. În traficul care ne destabilizează psihic de ceva vreme şi continuă să ne destabilizeze.

Şi deşi nu mai conta cine ne lovea, şi deşi chiar nu ne mai interesa cine ne lovea, şi deşi era oarecum neimportant cine ne lovea s-au găsit totuşi câţiva care au ţinut morţiş să strige în gura mare: NU NOI DĂM!!! Adică tradus: nu e vina Primăriei, nu e vina Ministerului Transporturilor, nu e vina Poliţiei Rutiere, nu e vina Prefecturii că e traficul ăsta în Bucureşti.

Când la cabinetele de psihologie ne vom face programări cu 3 luni în avans (pentru că vom fi prea mulţi care vom avea nevoie) şi când la secţiile de nebuni vom putea intra doar cu bilet plătit în avans precum concediul în Maldive, atunci să-i văd cu cine o să mai joace BÎZA.

Că am aşa ...o impresie că nu vor juca între ei.
Na, că am dat şi eu! Sigur o să-i doară! Bîîîîîzzzzz

2 comentarii:

Miaunita spunea...

Eu mi-as dori sa joc biza cu astia!Dar sa am si o bata sau un baston cand ii lovesc.Adica sa fie asa...o biza la nivel inalt, asa cum sunt si job-urile lor. Pentru ca deja e inuman traficul din Bucuresti si, sincer, ma gandesc serios cat timp mai pot sa il suport sau peste cat timp o sa plec fara regrete in alt oras, mult mai mic, fara mall-uri si hipermarket-uri, dar in care sa pot sa traverzez orasul cu masina in 30 min nu in 6 ore.

O prietena spunea...

In urma cu multi ani, cand l-am intalnit pe bune pe barbatul viselor mele, am avut ocazia sa plec cu el. Sa ma mut din Bucuresti adica. Sa ma smulg de aici si imi fac alta viata. Nu era tarziu. Aveam 22 de ani. Daca stau sa ma gandesc bine, nici azi nu ar fi tarziu. Dar atunci asa am ales. Uimitor este cum de multe ori alegerile pe care le facem se intorc impotriva noastra.
Nu am vrut sa plec pentru ca aici ma nascusem, aici studiasem, aici aveam un job frumos, nu cine stie ce...dar pe asta mi-l dorisem. Prietenii si parintii mei erau aici. Unde sa plec? Nu concepeam in niciun mod ideea.
Si iata-ma aseara in jocul Bazei, cand mi-am schimbat traseul catre casa de nu mai putin 5 ori, pentru ca se juca baza la greu. Si inevitabil m-am gandit de ce am ramas. Pentru un job pe care in tara probabil nu il gaseam, dar pentru care traiesc parctic. Mai devreme de ora 8 nu ajung nicioadata acasa. Pentru....si nu am mai reusit sa imi gasesc raspunsuri. Nu am gasit frumosul in nimic. Decat in barbatul de acum 8 ani, care era in continuare cu mine. La fel ca acum 8 ani. Deci ce am facut de fapt? Viata puteam sa o duc cu el oriunde. De ce am ramas? Credeti-ma ca nu mai stiu?
Dar jocul de aseara a fost moment de reflectie si de revelatie pentru mine...si am avut timp...2 ore si ceva pe un drum de 20 min maxim...