Feliz Ano Nuevo

La multi ani!
Multumesc ca mi-ati fost alaturi in 2008!
Va astept si in 2009.

Voi veni cu impresii din Barcelona. Si poate cu o noua prezentare a blogului. Nu stiu inca care anume, sa vedem ce inspiratie voi avea!

Sa fim copii!

Cat de des sa schimbi jobul?

E o intrebare care framanta pe toata lumea deopotriva. Pe specialistii in recrutare, pe cei in formarea echpelor, pe actionari si pe angajati.
Exista deja si teorii cu privire la cat de des sa schimbi locul de munca, activitatea, firma, domeniul.
Eu am schimbat in 8 ani de 4 ori. Fiecare schimbare mi-a adus energia pozitiva a unui nou inceput, un plus de oameni noi pe care i-am cunoscut, satisfactia invatarii unor lucruri noi.
Nu sunt genul de persoana care sa fie multumita cand cunoaste foarte bine activitatea pe care o are de facut si nu mai are stresul necunoscutului. Din contra.
Am stiut mereu despre mine ca nu voi sta mult in acelasi loc si ca voi avea mereu nevoie de schimbari, ca sa imi alimentez motivarea.
Insa de la ultima schimbare am aflat ceva nou.
Cand pleci, lasi oameni care iti sunt atat de dragi, care ajung sa-ti fie mai mult decat colegi si de care ti se face un dor necunoscut si nefiresc.
Iar timpul devine din ce in ce mai aspru cu noi si desi e o bucurie sa ai multi prieteni, acesti prieteni devin o sursa de stomac strans, pentru ca nu mai apuci sa-i vezi desi iti doresti.
In concluzie, de la ultimele 2 locuri de munca am castigat multi oameni dragi in viata mea pe care nu mai apuc sa-i vad si asta imi provoaca o stare de apatie si tristete.
Asa ca ...la intrebare cat de des e bine sa-mi schimb locul de munca, eu nu am un raspuns, insa clar voi tine cont de acum incolo de aceste variabile - sentimente care se nasc in comunitati din astea de munca, timpul, dorul, lipsa unor oameni cu care te obisnuiesti sa-ti peteci timpul.

Sperante si vise

Nu pot din punct de vedere psihologic sa-mi explic de ce sfarsitul unui an naste in oameni tendinta de a analiza a si de a planifica. De ce privim ziua de 31 decembrie ca ultima in care mai putem face ce ne-am dorit sau propus si inca nu am facut si de ce ziua de 1 ianuarie este deja prima zi din care trebuie sa lucram la noile planuri.
Nici eu nu sunt departe de acest comportament.
Am scris intr-un post precendent cateva din lucrurile frumoase din 2008. Pentru ca am vrut sa-mi intiparesc bine in minte ca 2008 este un an frumos. La fel ca 2009. Si la fel ca orice alt an care a trecut sau care va veni.
Pentru 2009 imi doresc si imi propun sa sper si sa visez. Si mai mult decat atat imi doresc sa nu ma apuce decembrie 2009 pana sa-mi dau seama ca 2009 e un an frumos!

Draga Mos Craciun

Ma pregatesc sa plec la munca, desi teoretic am liber.
Beau o cafea excelenta.
Nu am apucat sa-ti scriu scrisoare si am si vorbit urat mult in ultima vreme.
Dar eu totusi cred ca vei veni.
Sa stii ca cineva odata mi-a spus ca de fat Craciunul e in fiecare zi. Si m-am ratzoit la el si i-am zis ca nu e asa. Apoi m-am mai gandit si am zis ca poate asa o fi, o fi in fiecare zi!
Dar sa stii, Mos Craciun, ca eu pe 24 spre 25 te astept si ca te astept in fiecare an cu emotie.
Si iti multumesc pentru tot ce mi-ai adus pana acum, chiar daca, poate de multe ori, am fost trista ca mi-ai adus altceva decat iti scrisesem.

Abia astept sa vad ce-mi aduci diseara!

Hai...lasa netul, ca te asteptam!

Selectie subiectiva din 2008

2008

Nu am lovit masina in 1 ianuarie 2008, desi...ma mir ca am reusit sa o aduc acasa
Cel mai frumos martisor primit vreodata - avion, Austria, fluturi, cappuccino si apfel strudel
Mi-am luat o masina noua; f draguta
Europa Park - roller coaster - 2 times!!
Banana pe bat invelita in ciocolata neagra! Divin!
Sandalele gri
Cocul albina
M-am facut blonda
Elvetia
Italia
Germania
Austria - cele 7 beri din care una bestiala
Brasov - La Republique
Brasov - Wagner
Inima Swarovski; ok, si cerceii
Au aparut Calin si Teodora
Nu am cazut cu avionul atunci
Ciocolata cu Orange de la Timisoara
Curcan la tava in 5 minute pe ceas
Toate diminetile in care mi s-a adus cafea la pat, dar mai ales unele
Noptile nedormite de bunavoie
Ziua cand nu m-am dus la birou si m-am plimbat la munte in pantofi cu toc
Lime Light Piano Bar
nouvelle vague http://www.nouvellesvagues.com/
Zarnesti
Sarata Monteoru
Moeciu
Constanta, iaurt, arsuri
.
.
.
sunt atat de multe; ce ma bucur!

TU CE-TI AMINTESTI?

Acru in gura

Mi-a venit acru in gura. Si cred ca e de la muraturi.

Probabil este ultimul post pe tema politica pe care il scriu pe termen lung.
Precum in povestea borcanului cu pietre, pietricele, nisip si bere acum am turnat si zeama de la muraturi. Si gata. E plin.
I-am auzit pe multi spunand ca emigreaza in Congo, Togo, Burkina Faso etc daca iese PSD. Ei bine, PSD a iesit s-au mai bine zis s-a scos si totusi toti suntem inca aici.
Dovada ca rezistam. Gradul de resistenta al fiineti umane poate fi dus acolo unde fiinta mana nici nu banuie ca poate.
Si o sa fie si doamna Udrea Ministru la Turism. Daaa, iar emigram in Congo si apoi observam ca rezistam.
Si intr-o zi Vanghelie va deveni Ministrul Educatiei si Cercetarii. Si iar o sa emigram in Togo.
Si a doua zi ne vom trezi (din visul emigrarii) si toate leprele astea vor fi acolo unde sunt si totul va merge ca si pana acum, adica rapid si prost.

Si cum ar spune fostul meu sef: Merry Christmas

De maine revin la temele mele patetice :)

Videanu Prim Ministru

Ce frumos ar fi! Dar ce pacat ca Videanu tocmai a cazut din gratiile lui Basescu.
Dar cat de frumos ar fi! Romania ar redeveni un stat de tip betoniera.
Toti romanii ar avea de lucru la betoniere. Toata Romania ar fi un imens santier care ar produce pe banda non stop borduri. Exportul ar fi in floare. Tot continentul Africa ar avea borduri la margini.
Domnule Videanu, va rog eu sa veniti la mine, ca va invat eu sa tricotati si o rog pe mama sa va ajute cu muraturile. A, si am si o coafeza care scoate blond din orice culoare.
Macarale ...Betoniere rad in soare arginitii...Betoniere zi de zi. Ce frumos ar fi!

Domnule Boc, va rog ziceti Nuuuu! Ziceti Nuuuu!
Rahat, ati zis deja "da". Ptiuuu

Pisica moarta din curtea lui Basescu

Domnule Stolojan, nu stiu cu ce anume ati gresit si cat de mari sunt pacatele ce va apasa, de trebuie sa indurati o data la 4 ani sa jucati rolul pisicii moarte din curtea lui Basescu!
Inteleg ca acum 4 ani a trebuit sau poate chiar ati crezut ca e distractie sa faci pe pisica. Moarta!

Acum cred ca v-a tras domnu Basescu mai intr-o parte - asa mai la stanga sau mai la dreapta - ca oricum e tot aia - si v-a zis: Draga Stolo, lasa-ma sa te reabilitez. Voi face din tine un caine lup. Un tigru. Un leu dornic sa-si apere puii.
Tot ce trebuie sa faci este scris aici in scenariul asta. Si v-a dat scenariul sa-l invatati.
Dar dvoastra, de bucurie, nu l-ati citit pana la capat sa vedeti ca lupul, tigru sau leul erau de fapt aceeasi pisica de acum 4 ani, tot moarta, dar inca cu coada.

Coada de care va apuca Basescu si va mai arunca. Din curtea lui in curtea din stanga sau in aia din dreapta ca oricum nu conteaza.

PS: oricum nu sunt surprinsa. Eu i-am corectat scenariul lui Basescu asa ca stiam de cand v-a numit ca de fapt in final o sa fiti doar pisica.

Sa se duca cainii la munca

Scuzati cacofonia, dar suna prea bine asa.

Deci m-am saturat sa aud ca nu sunt bani sa se sterilizeze cainii, ca nu e bine sa-i omoram (cica acum si pomii cand se taie se dau cu nu stiu ce substanta ca sa nu simta durerea, in fine), ca nu sunt bani de adaposturi pentru ei etc.

M-am saturat sa dau atatia bani pe benzina, cand as putea merge cu RATB (still love it) si totusi de teama cainilor nu o fac.
M-am saturat sa-mi fac program (cand plec, cand ma intorc, pe unde o iau) din cauza cainilor.
Deci...daca nu se gasesc solutii pentru a rezolva problema cainilor si daca rezolvarea costa prea mult, atunci sa se duca dracu' cainii la munca in fiecare zi si sa munceasca 10-11 ore pe zi si sa stea 3 ore in trafic si sa plateasca ei impozite si sa-mi dea ei mie cate o felie de parizer dimineata si gata.
Si uite asa traiesc si cainii, traim si noi si traieste si statul!

Ratiune si Nesimtire egal Cinism politic

Oare toata campania PDL indreptata impotriva PSD a fost de fapt o cacialma in care PDL incerca sa se familiarizeze cu PSD si sa vada daca le sta bine pe acelasi afis?

PDL scoate un mesaj in campanie. PSD il "fura" si il adapteaza. PDL revine pe mesaj.
Se porneste de la Noi cu Voi si Ei cu Ei si se ajunge dupa multa confuzie creata malefic si dupa ce s-a votat la urmatorul mesaj: Noi cu Ei si Voi descurcati-va!

PDL ne povestea in diverse vide-uri creative ca daca nu mergem la vot, vom vota de fapt PSD.
Aha, oarecum s-a facut lumina. Era de fapt o singura campanie, insa abia acum o inteleg.
Mesajul era atat de simplu: mergeti la vot si votati PDL sau nu mergeti la vot si votati PSD, important este sa faceti una din astea doua, pentru ca in final o sa vedeti PDL + PSD = the same shit!

2 decembrie 2008 la multi ani

La multi ani!

Azi e ziua blogului meu. Face 1 an. I-am facut gris cu lapte si cu dulceata de visine cadou de ziua lui.

Am pus 500ml de lapte la foc intr-un vas care nu lipeste. Cand laptele a fiert, am pus gris si am amestecat sa nu faca cocoloase. Cand era destul de gros, am oprit focul, am pus o lingura de miere si un plic de zahar vanilat si am mai amestecat un pic. Apoi l-am turnat in 2 forme gen piramida. Cand s-a racit, l-am rasturnat pe farfurii si am pus dulceata de visine pe deasupra.

Sunt curioasa ce alte cadouri mai primeste blogul meu azi de la cititorii lui!

politica si gripa

Sunt dezamagita, nu mai cred in niciun parid, nu mai cred in minuni electorale, locuiesc intr-un cartier care se izoleaza pe zi ce trece de centrul orasului. Nu pot pleca dimineata devreme de acasa si nu pot veni seara tarziu de teama cainilor. Ma uit pe geam si vad o imensa ghena de gunoi.
Ma uit pe YouTube si vad videoclipuri cu oameni care vor sa fie votati si arata mai patetic decat niste maimute la circ (imi cer scuze maimutelor ca m-am folosit de comparatie).
Sunt liberala in gandire si practic meserii liberale. Ma simt mai aproape de aceasta doctrina. Ce fac maine? Ma duc la vot? Nu ma duc? (o scuza as avea sa nu ma duc, am o gripa teribila).

Daca ma duc, de ce ma duc? Daca nu ma duc, de ce nu ma duc?
M-am saturat sa ma duc sa votez pe cineva doar ca sa nu iasa altcineva.
Dar daca iese totusi altcineva? Mi-e groaza.
O sa ma duc la vot. Macar sa stiu ca nu va fi si vina mea.

despre lucruri care se termina

Exista multe forme de atitudine in fata lucrurilor pe care nu le putem controla: renuntarea, revolta, indarjirea, lupta, automotivatia, ambitia, descurajarea, asteptarea etc.
Ce facem cand unele lucruri se termina? Si cand nu putem opri procesul, oricat am vrea?
Oricat am vrea, cand universul nu mai pompeaza energie in ceva, acel ceva se termina.

Cand totul merge conform dorintelor si obiectivelor noastre, ne simtim minunat si minunati. Eroi!
Cand ceva incepe sa se termine se naste o gaura prin care se scurge toata energia din acel lucru, iar noi asistam neputinciosi la scurgere. Brusc ne simtim vinovati. Invinsi!

Din timp in timp orice sistem e supus scurgerilor de energie si respectivul sistem pare ca se prabuseste. De fapt sunt doar perioade cand, daca am fi destul de intelepti, ar trebui sa ne odihnim mental si sufleteste pentru etapa urmatoare.

Economisirea energiei si cautarea unui nou drum sunt cele mai bune solutii in fata lucrurilor care se termina in mod natural si oarecum firesc. Aceasta economisire de energie e o forma de atitudine pe care o consider pozitiva.
Si nu are nicio legaura cu abandonul sau renuntarea.

Bomboane Ferrero Roche

Eram la Billa, stateam la coada la casa.In fata mea o nesimtita.O femeie extrem de nesimtita. A enervat-o pe vanzatoare (care nici ea nu era vreo nevinovata, dar in context macar era aia mai buna) si a enervat inca 3 persoane din spatele meu.

Pe mine nu m-a enervat. Sau am reusit eu sa nu ma enervez. Mi-a fost mila de vanzatoare. Stiam ca daca intervin sa-i iau partea, as fi castigat disputa verbala cu nesimtita, dar nu am intervenit. Oamenii de la coada au incercat sa ma faca sa fiu de partea lor. Nu au reusit, pentru ca NU am vrut sa ma bag.

Cantam o melodie in capul meu.

Mi-am pus pe banda si un pachet de 3 bomboane Ferrero Roche.
Dupa multe minute nesimtita care ne-a tinut pe toti dupa toanele ei nejustificate a terminat circul si a plecat. Am urmat eu. Am desfacut cutia de bomboane si am servit-o pe vanzatoare si pe urmatorii 2 clienti de dupa mine.
Multumesc bomboanelor Ferrero Roche pentru ca au fost acolo cand am avut nevoie de ele!

Atat.

un post despre putin

ca sa citesti acest post ai nevoie de:
o cafea (dupa caz se poate orice alta bautura preferata)
snorul dat drumul la pc si clic aici:
http://www.youtube.com/watch?v=qTTGX27fsA4

Este un post despre putin, despre cat de putin avem nevoie sa ne regasim calmul si echilibrul.
Dupa o saptamna care a trecut ca 2h intense de munca, mi-am revenit cu un dus, cu o cafea buna si cu melodia asta.
Ieri am plecat la Timisoara cu noaptea in cap, cu sosete diferite in picioare, pe care le-am vazut cand mi le-am pus, dar eram prea adormita ca sa le schimb.
Nu mi-am dat insa seama de implicatii decat atunci cand a trebuit sa ma descalt la aeroport.
Cand eram copil mi-a intrat o dracie in cap; pe care nu am putut sa mi-o scot nici pana azi: cand plec de acasa sa plec curata, schimbata si aranjata, pt ca poate da vreo masina peste mine si ajung la spital si ma vad aia nearanjata si rad de mine. Asta e, o prostie, stiu, dar mereu incerc sa ies din casa pusa la punct. Ieri dimineata am avut grija de tot, mai putin de sosete.
Din aceasta scapare, a fost un pic neplacut la aeroport :)

Imi plac cafeaua Julius Meinl si Jazz-ul.
Weekend frumos, eu ma duc sa vizitez Bucurestiul!

Nu e banc, e o povata

Primita de la prietena mea Ligia! Saru'mana.

Intr-o zi, un sofer de autobuz a mers ca de obicei la serviciu, si-a pornit bus-ul si a plecat pe traseu. Nimic deosebit la primele cateva statii: cativa oameni care-au urcat, cativa care-au coborat si totul a fost ok.
La urmatoarea statie, insa, un tip enorm a urcat in bus, cam 1,90 m, cu constitutie de luptator categoria grea... s-a uitat spre sofer zicand: "Big John nu plateste!" si s-a asezat pe un scaun.
V-am spus ca soferul avea cam 1,60 m, era slabanog si genul de om bland?... Asa ca nu s-a certat cu Big John, dar nu i-a convenit chestia asta deloc. Urmatoarea zi se intampla acelasi lucru - Big John a urcat iar in bus, a spus tare ca el nu plateste si s-a asezat.
Urmatoarea zi iarasi... si-n zilele urmatoare la fel...
Pana cand soferul n-a mai rezistat, deja avea insomnii din cauza lui Big John care-si batea joc de el. Asa ca-ntr-un final, s-a inscris la niste cursuri de body-building, karate, judo si alte arte martiale.
Dupa cateva luni, deja era foarte puternic, mai mult, devenise foarte increzator. Asa ca, ziua urmatoare cand Big John urca in bus si spuse "Big John nu plateste", soferul s-a ridicat, i-a aruncat o privire crunta si-a zbierat la el: "Si de ce nu?"
Big John l-a privit foarte uimit si i-a replicat: "Big John are abonament".
Morala: ASIGURA-TE CA EXISTA O PROBLEMA INAINTE DE-A FACE EFORTURI URIASE S-O REZOLVI!

De la un deget la nimic

Ii dai cuiva un deget, iti ia toata mana. Asta e, se mai intampla si nu doare chiar asa tare. E si vina ta, ca accepti sa-ti dai degetele oricui, fara studiu prealabil.
Ii dai cuiva toata mana, iti ia si jumate din coaste. Asta e, se mai intampla si nu doare asa tare. Oricum, e clar inca de la deget ca e si vina ta.
Si tot asa ajungi intr-o zi sa realizezi (daca mai realizezi) ca ti s-a luat totul. E, asta e, se mai intampla si oricum tu stii deja ca e vina ta si ca te-ai complacut in situatia asta inca de la deget.
Si in definitiv, poate asa esti tu, mai altruist.
Devine insa dureros in ziua cand cel care ti-a luat practic totul, si se uita in ochii tai si iti zice: ma, dar tu chiar nu ai sa dai nimic?

Proasta din intersectie

Cine? Eu!
Unde? Eroilor. Bucuresti.
Cand? Asta seara.

Am facut un exercitiu de vointa. Eram prima la stop. In spatele meu garla masini, in fata mea garla, din sanga veneau garla (seara din dr taberei spre centru???), din dreapta veneau garla. Cand s-a pus verde nu am trecut ca blocam grilajul. Vaaaaaiii ce mi-ai luat-o! Recunosc, nu ma grabeam, nu aveam nervi, nu aveam decat un mare grad de oboseala. Si sictir. Atat. M-au claxonat, m-au injurat, dar eu nu m-am clintit. M-au depasit! Toti! Si au blocat intersectia. Stateam si ma uitam la ei. Evident daca as fi continuat si la urmatorul verde si la urmatorul si la urmatorul...stateam lejer vreo 30 minute pe loc. Nu am avut destula rabdare. Dar mai incerc intr-o seara. Promit! Aviz celor din spatele meu :))

The white paper - Kahlil Gibran

Said a sheet of snow-white paper, "Pure was I created, and pure will I remain for ever. I would rather be burnt and turn to white ashes than suffer darkness to touch me or the unclean to come near me."

The ink-bottle heard what the paper was saying, and it laughed in its dark heart; but it never dared to approach her. And the multicoloured pencils heard her also, and they too never came near her.

And the snow-white sheet of paper did remain pure and chaste for ever - pure and chaste - and empty.

CFR Cluj si Carmen din Brasov

Ceea ce diferentiaza CFR Cluj de restul echipelor din Romania este tocmai ...procentul de romani din echipa. Diferenta consta in atitudine, am spus-o si o voi sustine. Sa ai puterea sa revii cand esti condus, inseamna ca ai inteles ce este fotbalul, ca il iubesti ca sport si ca esti un jucator responsabil.
Ceea ce o diferentiaza pe Carmen de la Auld Scottish Pub Brasov de restul "colegilor" de breasla este atitudinea ei fata de clienti. Am intrat in Auld Scottish Pub din Brasov si Carmen ne-a primit zambind. Ne-a dat un TV din cele existente pe meciul cerut de noi. Ne-a consiliat in alegerea mancarii, fara sa spuna celebra fraza: nu stiu cum e, ca nu am mancat! Ne-a consiliat in alegerea berilor de-a lungul serii. Si nu au fost putine. Stia totul despre beri, despre ceea ce se servea in bar. Ne-a povestit, fara sa o intrebam, o legenda a unei beri. Ne-a intrebat dupa fiecare bere, daca ne-a placut. Carmen a fost mai mult deacat o bar-woman intr-un bar. A fost amica noastra. Ne-a povestit lucruri, ne-a tratat ca pe niste prieteni. Apoi am aflat: lucrase 5 ani in Anglia. Aha! Deci pana la urma totul se rezuma la mentalitate. Carmen a inteles ca atunci cand un om iese "in oras" vrea sa se simta bagat in seama, ajutat, consiliat, intrebat, tratat cu respect, dar si cu tandrete. Din pacate nu in Romania a invatat asta. Dar, din fericiere, practica asta in Romania. Deci se poate.
Hai CFR! Hai Carmen!

Timisoara din nou

Deci e clar: nu-mi place Timisoara. Nu imi place pentru ca nu rezonez cu oamenii de acolo. Nu e ceva rau la adresa lor. Nu e ceva rau cu mine. Pur si simplu nu suntem compatibili.
Atasez 3 poze pe care le-am facut in singura pauza de masa de pranz pe care am avut-o. Frumos in Piata Unirii. Dar mie nu-mi place Timisoara si gata. Imi place insa Toamna. Am prins o toamna de vreo 3 zile superba. Pacat ca nu am vazut-o decat printre picaturi de timp. Insa asa e in viata, trebuie sa profiti de orice picatura!
Mi-am dat seama ca imi place si mai mult cafeaua. Mai ales daca o beau in pauza de pranz. Si mai ales daca asta se intampla la o terasa cu soare intr-o piata centrala.
Din viata scapa cine poate :)

Timisoara

Am vizitat de curand Timisoara. Desi am mai fost odata pe la 10 ani, cred, nu se pune. Nu mai tineam minte nimic. Acum, la practic a doua a vizita, dar teoretic prima, iata ce am retinut din Timisoara.
Revin la Piramida lui Maslow. E fascinant cum nevoile ne deformeaza perceptiile.
Timisoara este un oras cu stazi foarte inguste, cu un trafic inferal, cu soferi de taxi complet nebuni si cu centraliste de la dispeceratele de taxi foarte amabile.
In Timisoara sunt cocosi care canta la 4:30 in fiecare dimineata. Hotelurile de 3 stele sunt proaste: nu ai sapun si nici gel de dus la baie, in camere te sufoci de la caldura, nu se gateste mancare pentru turisti, ci doar pentru sefi, peretii sunt de hartie - auzi tot ce se intampla in alte camere.
Masina de gunoi vine la ora 7:30 si face un zgomot infernal cand goleste tomberoanele.
In Timisoara nu poti merge la ora 1 noaptea pe jos pe linia de tramvai pentru ca poti primi amenda de la politisti.
La 12 noaptea Mc Donalds din Timisoara e acelasi ca cel din Bucuresti.
In Timisoara oamenii sunt cam barfitori si indolenti. Si se misca obositor de lent. OBOSITOR de LENT! Cred ca daca suni la salvare, acolo iti raspunde o doamna care zice: no bine... acuma stai si tu un pic, nu te agita, ca doar nu mori, iar daca mori, ce nevoie de salvare mai ai!
Am vazut o catedrala frumoasa pe la 11 seara, luminata, cu acoperis cu tigle vernil, parea interesanta, dar nu aveam dispozitie sa ma rog, asa ca...am trecut mai departe.
Am vazut o zona pietonala frumoasa, cu cladiri superbe, din diferite stiluri arhitecturale cu elemene de peisagistica in stil francez.

Pacat ca la restaurant nu gasesti Gulas. Nici palinca. Ma rog!

Am fost 6 zile in acest oras, 5 cu soare, una cu ploaie, am muncit mult, am mancat prost si putin, am dormit si mai putin..cu alte cuvinte nu mi-am satisfacut nevoile de baza, asa ca nu am reusit sa urc pe treptele piramidei.

Timisoara, sper ca esti mai mult decat atat!

Eu si Dinamo

Primul cuvant pe care l-am scris cand aveam 5 ani a fost: DINAMO. Cu litera N scris invers. Cu un pix rosu pe o jumatate de coala de hartie. Tata tinea cu Steaua. Varul meu cu Dinamo. Normal ca am decis sa tin cu Dinamo. Apoi, incet, incet mi-am dat seama ca nu mai pot renunta. Si ca odata ce ai devenit suporter al unei echipe esti cu acea echipa la bine si la rau mereu.
Si am fost. 26 de ani!
Dupa 26 de ani am decis sa nu mai fiu suporter al echipei Dinamo. M-am intrebat: e etic, e moral, dar de ce sustin aceasta echipa, pentru ce, ce imi aduce mie aceasta legatrua cu aceasta echipa? Si atunci cand mi-am raspuns la toate aceste intrebari, m-am simtit eliberata.
Nu, nu am nicio obligatie morala sa sustin o echipa care de ani de zile nu mi-a mai adus nicio satisfatie, care joaca un fotbal pe care efectiv nu-l mai urmaresc cu placere.
Adio alb si rosu! A fost frumos, dar nu mai e! Succes!

CSR sau acesta nu e un video funny

Te rog sa nu-ti faci popcorn la microunde si sa nu-ti desfaci o sticla de suc cu acid si una fara acid si te rog nu-ti lua langa tine 2 prajiturele, una cu ciocolata si una cu vanilie. Nu, nici covrigei sarati.
Acesta nu e un film de ora 10:30 pm cand te plictisesti singur in casa si nici un video funny de la ora 11:45 am cand astepti pauza de pranz la birou.
La sfarsitul acestui film nu vei rade cu lacrimi si nici colegii tai nu vor tipa prin birou: da si mie linku' sa rad si eu!

PS: filmul dureaza 21 de minute.
Multumesc Dragos
dragosdehelean

Pe Schitu Magureanu

Schitu Magureanu e un bulevard din Bucuresti, paralel cu una din laturile Cismigiului. Pe Schitu Magureanu ma deplasez eu la serviciu cu masina personala. Eu si alte cateva mii de bucuresteni.
De ceva vreme, multa cei drept, acest bulevard este in lucru. Jumatate din el, pe lungime, a fost decopertata si se repara. Asta a creat un imes haos in zona. Am trait momente de maxima intensitate nervoasa pe acest bulevard. Am trait momente cand mi-a fost rusine ca sunt si eu sofer, langa cei care erau si ei pe acolo tot soferi. Din avion, cineva ne-ar fi facut pe toti nesimtiti, desi nu eram chiar toti, doar soferul unui camion parcat incat ocupa putinul loc ramas liber la intrarea in bulevard si cam toti cei din spatele meu care claxonau ca disperatii. Dar...nu aceste momente m-au facut sa scriu. Intr-una din diminetile de cosmar cand ascultam rock foarte tare ca sa nu-mi aud propriile injuraturi, am vazut venind pe banda decopertata si evident inchisa traficului un biciclist. Cand s-a mai apropiat am vazut ca era un pusti. M-am uitat la fata lui: era atat de fericit. Noi, o adunatura de nevropati stateam lipiti unul in fundul altuia si injram si ne rodeam unghiile, iar el, venind din sens opus, calare pe bicicleta lui, printre hartoape, avea un zambet pe care nu am putut si nici nu am vrut sa-l uit. Era singurul zambet de pe Schitu Magureanu!

Dominatia vanzatorilor

Deci...mi-e clar, nu mai am nicio indoiala: cumparatorii au fost invinsi de vanzatori. Suprematia vanzatorilor este noua istorie pe care o traiesc.
Pe zi ce trece devin adepta cumparaturilor online. Recunosc, iubesc magazinul ca loc unde pot intra in contact direct cu marfa pe care vreau sa o cumpar. Eu miros, spre indignarea vanzatorilor, incaltamintea inainte sa o cumpar. Daca nu-mi place cum miroase, nu o iau.
Insa specia asta noua de razbonici - numiti generic vanzatori - ma convinge pe zi ce trece sa cumpar doar online. Sau - atat cat inca nu se strica si acolo treaba - din afara Romaniei, de pe unde ma mai duc in concedii si unde inca in magazine mai sunt tratata cu respect.
Am gasit pe net o canapea care mi-a placut. Am studiat detaliile acesteia, dar, evident (cum se intampla pentru 90% din site-uri) nu am reusit sa aflu lucruri marunte care tin de un proces de vanzare cumparare: din ce material este, ce are in componenta salteaua, cat costa (HELLOOOOO CAT COSTA??), care sunt conditiile de cumparare (cu sau fara comanda) si multe altele la fel de neimportante.
Asa ca, am vrut, nu am vrut, m-am deplasat la magazin.
La magazin, na belea: o vaca. O vaca pe care se pare am deranjat-o din pascut, ca altceva nu-mi imaginez ce putea face cata vreme era la munca intr-un depozit de mobila. Am zambit, m-am purat prieteneste, am pupat-o in fundul canapelei, i-am complimenat marfa, am zambit iar, nu m-am enervat nici cand dupa 5 minute de incercari de a smulge un cuvant din gura vacii nu reusisem. Deh, si eu cu ambitii, credeam ca o vaca vorbeste.
Nu am reusit decat sa plec de la magazin cu un plinat plin de poze care erau si pe site si cu o carte de vizita fara vreun nume de om pe ea, doar cu niste telefoane, care si alea erau pe site.
Da, stiu, multi vor zice ca sigur am facut eu ceva sa o supar pe vaca. Ca sigur m-am uitat cu privirea aia a mea. Sau am strambat cumva in felul meu acru din buze.
Nuuuuuu, jur pe rosu, jur pe frunza de castan, jur pe gardul verde, jur pe capacul de la canal cu 4 gauri ca am fost cea mai calma, cea mai draguta, cea mai indulgenta.
La sfarsit am plecat chiar multumindu-i si dorindu-i o zi buna. In gand am injurat-o, recunosc!
Nu mai suport acest jug pus pe gatul meu de vanzatori. Vreau libertate. Nu mai vreau asuprimea vanzatoarelor cu oja sarita de pe unghii, cu degetele ingalbenite de la tigari ieftine si cu respiratia urat mirositoare de la cate barfe le trec zilnic prin gura.

Meci patetic

Well...am asteptat sa se termine ambele meciuri de dupa cel al CFR-ului (BRAVO CFR!): al Stelei si al lui Dinamo, ca sa am o parere completa.
Da, deci am vazut CFR live pe protv.ro, Steaua l-am ascultat jumate la radio blocata in trafic si jumate de la 15m intr-o carciuma unde au o ciorba foarte proasta si pe Dinamo l-am "vazut" live text.
Culmea ironiei le-am vazut invers proportional cu interesul.
Cel mai patetic mod de a vedea un meci e asta pe live text. Am dat la F5 de ma doare degetul aratator.
Insa cel mai patetic meci e cel in care oricate F5-uri ai da, nu e pic de refresh in echipa.
Oare jucatorii lui Dinamo stiu ca golurile nu se dau cu F5?
Eu nu mai inteleg nimic din aceasta echipa.
Citesc acum la sfarsitul meciului ca cica suporterii lui Dinamo ii agreseaza pe cei ai lui Nec Nijmegen.
Foarte tare! Asa baieti! Pe ei. Sa-i ardeti de vii! Pai ce dracu, au indraznit ai lor sa ne bata? Hai, sa le aratam la ce suntem noi mai tari!

Ptiu, drace! Sa mai dau un F5.

Scrisoare deschisa catre primarul Cristian Poteras

Domnule Cristian Poteras,

Am accesat site-ul www.primarie6.ro cu scopul de a va lasa un mesaj. Nu exista o rubrica specializata pentru astfel de mesaje. Ce comod! De ce sa mai platiti (si din banii mei) un functionar sa stearga toate mesajele enervante care v-ar fi adresate? (asa ca va scriu pe blogul meu, poate cititi, cine stie!)
Imi place in schimb mesajul primarului, adica al dvoastra, de pe prima pagina
Încrederea pe care oamenii au investit-o în noi nu ne va lasa niciodata sa uitam care este rolul nostru si ce trebuie sa facem pentru Sectorul 6.
Ei bine, eu nu am investit nicio incredere in dvoastra si nici nu v-am votat. Insa ma gandesc ce-si doresc si ce asteapta alegatorii din zona Piata Moghioros (strazile Bozieni, Aleea Valea Prahovei) de la dvoastra.
In primul rand asteapta ceea ce ati promis referitor la aleea care leaga toate strazile Bozieni si Aleea Valea Prahovei de bulevardul Drumul Taberei. Si stiti bine la ce alee ma refer, pentru ca le-ati promis ca daca va aleg primar, o sa inaltati aleea. Aleea aceea blestemata de pe campul de la Posta.
A venit toamna. Au inceput ploile... Cred ca e clar ce vreau sa spun.

In al doilea rand asteapta sa faceti ceva cu cainii fara stapan din aceeasi zona. In acest moment sunt aproximativ 20-25 de caini fara stapan care traiesc pe campul din perimetrul Aleea Valea Prahovei, Bozieni si Strada Brasov. Da, stiu nu sunt fonduri, nu aveti ce face.
M-am uitat pe activitatea dvoastra publicata pe site-ul www.primarie6.ro pe luna septembrie. Impresionanta activitate.

Extrag si pentru cititorii mei
15 septembrie 2008
Primarul Sectorului 6, Cristian Poteraş, a participat astăzi, 15 septembrie 2008, la orele 8:00, la festivităţile prilejuite de deschiderea oficială a anului şcolar 2008 – 2009, la Liceul Eugen Lovinescu....

12 septembrie 2008
Primarul Sectorului 6, Cristian Poteraş, a oferit astăzi ghiozdane şi rechizite şcolare

10 septembrie 2008
Un gest de sprijin pentru şcolarii din sectorul 6
Primarul Sectorului 6, Cristian Poteraş, aşteaptă mâine, 11 septembrie 2008, începând cu orele 1430, în Sala de Consiliu a Primăriei, un număr de 168 de copii proveniţi din familii cu venituri reduse...

8 septembrie 2008
Alocaţii şi trusouri pentru bebeluşii din sectorul 6
În zilele de 8 şi 9 septembrie, 375 de mămici din sectorul 6 care au depus cererile în luna iulie, vor primi alocaţia de nou născut în valoare de 213 lei, de la casieria Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6...

8 septembrie 2008
www.asistentasociala6.ro - un instrument util de informare pentru toate categoriile de cetăţeni
În intenţia de a asigura accesul neîngrădit la informaţie pentru toate categoriile de cetăţeni, încă din luna mai 2008, pagina web a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, www.asistentasocial6.ro ...

8 septembrie 2008
În Sectorul 6, incepând din acest week-end va funcţiona prima Piaţă Volantă „Apusului”
Începând de mâine, 6 septembrie a.c., de la orele 7 dimineaţă, în Sectorul 6 va funcţiona în fiecare week-end prima Piaţă Volantă „Apusului”, cu sediul în str. Apusului....

2 septembrie 2008
Gala Gesturilor de suflet in sanatate mintala
Cu prilejul Zilei Mondiale a Sanatatii Mintale, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 6 si Fundatia Estuar vor premia, in cadrul celei de-a cincea editii a Galei Gesturilor de Suflet in Sanatate Mintala, ...

1 septembrie 2008
Primaria Sectorului 6 sprijina persoanele afectate de inundatiile din Moldova
Primaria Sectorului 6 împreuna cu Fundatia SO.SI.SE.SA si partenerii si au trimis în perioada 22 – 24.08.2008 aproximativ 75 de tone de ajutoare sinistratilor din zonele Moldovei afectate de inundatiile din luna iulie 2008...

Dar de sanatatea si siguranta copiilor, adultilor si batranilor care traverseaza zilnic acest camp cand va ocupati? Ca bani ar cam trebui sa fie.
Asta vara a fost circul, cu caluti, elefanti (au tipat toata vara animalele pe camp).
Dupa circ ati inchiriat pentru un teren de fotbal, ceva, ceva bani trebuie sa vina.
Mai e putin si se da drumul patinoarului, cu muzica tare, concerte, distractie, 15 lei ora de patinat, ceva ceva strangeti de la patron.
Mai sunt si impozitele noastre ale celor care suntem zilnic agresati de caini, latrati in fiecare noapte, muscati, deh, ale noastre ale oamenilor simpli care plecam cu pantofii curati din casa si mergem prin noroi pana la glezne pe camp, ca doar stam la tara, nu in oras!

Ce ziceti domnule Poteras? Va apucati si de lucruri serioase? Sau cand incepe facultatea la 1 octombrie mai dam niste mape si 10 coli A4 pentru studentii fara venituri?

11 septembrie 2001

In urma cu 7 ani aveam o casca pe urechi si raspundeam politicos din 2 in 2 minute: Buna ziua, ati sunat la Connex, sunt eu si fac orice pentru a va ajuta!
Accesul la internet ne era restrictionat si comunicam cu exteriorul doar pe e-mail si messengerul intern.
Domnita (miss u feeeti!) imi trimite ceva pe mail cum ca se intampla ceva nasol in America. Din 2 in 2 minute eu cu buna ziua, mai aruncam un ochi la textul primit, nu pricepeam nimic.
Avoane intrau in cladiri din New York. Ete na! Probabil ca e pubilicitate pentru vreun film cu Will Smith!

Cineva mai mare in functie ajunge in posesia stirilor de pe Mediafax.
Incepea sa se contureze o imagine de groaza. Ne trimitem unii altora e-mailuri cu ce mai aflam. Primeam SMS-uri de la prieteni. Incet, incet, incepem sa facem zumzet pe etaj. Sefii se prind ca am putea sa punem in pericol activitatea de rutina a call centerului.
Si incep sa apara e-mailuri: continuati sa luati apeluri, nu va puneti pe NRD (not ready), nu va delogati, coada de asteptare e mare...

Da, 11 septembrie 2001, am luat apeluri ca in orice alta zi, nu am stat pe NRD, am fost exemplari.
Daca un avion s-ar fi indreptat spre cladirea unde lucram noi, cred ca e-mailurile ar fi fost la fel: vine un avion spre noi, nu va delogati, nu stati pe NRD...sa fim optmisti, poate loveste doar cantina!

Sunt din afara tarii

Ma duc ieri impreuna cu o doamna la un magazn sa cumparam niste cioburi!
Si neputand sa-mi las acasa firea irascibila, ma dau in spectacol la magazin.
-Nu va suparati (sper ca am zis), dar de ce sunt atat de scumpe "cioburile" astea? Ca sincer mi se par exagerat de scumpe!
-Pentru ca sunt importate din afara tarii! (mi-a raspuns tanara vanzatoare)

Pentru o secunda m-am simtit in 1990 primavara cand stateam la cozi in targ in spatele portbagajelor de Dacii sa-mi cumpar blugi prespalati in afara tarii!

-Si de unde sunt importate aceste extraordinare piese de muzeu, d-soara?
-Din China!
-Ooo, atunci se explica ce de sunt atat de scumpe! Pentru ca sunt atat de ieftine in China!

Mi-ar fi placut ca nestiutoarea vanzatoare sa raspunda: sunt asa scumpe pentru ca sunt multi tampiti care chiar le cumpara! Dar cred ca era o tanara foarte delicata si nu putea sa zica asa ceva!

Perceptia trecutului

De ceva vreme (cam 3 saptamani) trecutul meu imi revine sub forma de filme de scurt metraj. M-am regasit cu oameni din trecut si impreuna reconstituim ore, zile, minute din trecut. Fantastic!
Totodata, dand curs discutiilor, filosofia de boutique (cum mereu mi-a placut sa o numesc) a devenit tot mai prezenta ca filosofie de e-mail.
Si tot filosofez la trecut, la prezent si la viitor.
Suntem atat de mici cand ne traim prezentul.
Dar viitorul ne arata ce mari eram in trecut.
As vrea sa pot in fiecare clipa sa traiesc viitorul prezentului si sa ma bucur mai mult de el!
Buna dimineata!

Mai sunt multe zile sau nu mai e niciuna

Asa cum ziceam in postul anterior, nu posed mintea de a analiza o situatie atat de complexa ca sfarsitul zilelor lumii.
Nu pot, cu mintea mea invatata sa traiasca dupa repere clare sa-mi imaginez o situatie de haos general.
Si sunt convinsa ca la fel ca mine sunt si toti ceilalti. Inclusiv niste oameni care la un moment dat, de ce sa excludem total, ar putea decide daca o zi sa fie ultima sau nu.
Incerc totusi sa-mi imaginez, dar nu pot. Oare ce ar trebui sa ni se intample ca sa putem crede ca intr-adevar o zi e ultima zi? Cred totusi ca nimic.
Mi-ar fi placut (copilul din mine refuza sa creasca) ca azi toata lumea sa fie altfel. Sa vad ceva nou. Chiar si isterie. Nebunie. Haos. Pasiune. Patima. Iubire. Ura. Violenta. Nepasare. Lacrimi. Betie. Droguri. Sange. Rasete. Muzica. Urlete. Flacari. Razboi. Ceva, orice.
Insa puterea obisnuintei se dovedeste a fi mai mare ca orice.
Ce pacat ca am devenit imuni la orice ce nu e ceea ce de fapt stim.
Va las cu generatorul de indiferenta, pare a fi mai mare decat cel de particule.

Mai sunt 2 zile

Ce ai face daca ai afla cu certitudine ca mai sunt (pentru noi toti) doar 2 zile de trait?
Eu am incercat de dragul unui exercitiu creativ sa ma gandesc ce as face.
Si am realizat ca nu am destula minte ca sa stiu ce as face.
Sau altfel spus, am realizat ca nu posed azi mintea necesara unui astfel de exercitiu.
(daca ma intreba cineva azi dimineata la 7, as fi zis ca as vrea sa dorm!)

Vom muri cu totii miercurea viitoare?
clic aici
si
Introducere la acceleratorul Large Hadron Collider
clic aici

Pentru ca e vineri

Si pentru ca glumele vechi au un farmec aparte.
Si pentru ca am fost fan Cheers.
Si pentru ca umorul simplu e atat de usor de inteles! :)
Si pentru ca turcu' mi-a trimis mailul cu gluma asta.

In one episode of 'Cheers', Cliff is seated at the bar describing the ' Buffalo Theory' to his buddy, Norm. I don't think I've ever heard the concept explained any better than this ..

Well you see, Norm, it's like this . . . .. A herd of buffalo can only move as fast as the slowest buffalo. And when the herd is hunted, it is the slowest and weakest ones at the back that are killed first. This natural selection is good for the herd as a whole, because the general speed and health of the whole group keeps improving by the regular killing of the weakest members. In much the same way, the human brain can only operate as fast as the slowest brain cells. Now, as we know, excessive intake of alcohol kills brain cells. But naturally, it attacks the slowest and weak est brain cells first. In this way, regular consumption of beer eliminates the weaker brain cells, making the brain a faster and more efficient machine. And that, Norm, is why you always feel smarter after a few beers

Porcaria naibii

Azi eram ofticata ca a trebuit sa dau 4,5 lei pe 3h de parcare. Ieri am dat exact aceeasi suma. In 2 zile 9 lei.
Am ajuns la birou si am deschis mailurile.
Si m-am ofticat si mai tare. Am gasit un mail de la o prietena foarte buna.
Recunosc ca de obicei refuz sa citesc astfel de mailuri pentru ca ma incarca negativ.
Pe asta insa l-am citit. Apoi am intrat pe site , am vazut poze. Strang din dinti ca sa nu plang.
De ciuda, de nervi, de draci, de porcaria naibii.
Nu e durerea mea, dar am simtit privirea acestei fetite necunoscute. Si dorinta ei de a trai. Intr-o lume nebuna pe care nu o stie. Nu stie in ce vrea sa se bage!
Dar vrea. Si are tot dreptul din lume.
Toate cacaturile de probleme pe care mi le ridic singura zilnic la rang de drame emotionale sunt niste ...exact ce am zis: niste cacaturi.
Sonia, tu esti foarte tare! Cu ochii tai mi-ai dat 2 palme direct in suflet!

www.helpsonia.com

Andone de la CFR Cluj la Gara

Sunt dinamovitsa, blonda si sensibila.
Imi place sportul in general si imi place fotbalul in mod special.
Ziua de azi mi-a adus aminte de cum am inceput eu sa fac prajitura cu caise.
Prima data nu mi-a iesit. Aveam reteta si ingredientele necesare, dar nu am stiut sa reglez temperatura la cuptor. Bani aruncati. A doua oara a iesit mai bine, dar inca necoapta in mjloc si caisele erau cam acre. Mai bine cumparam de la cofetarie! A treia oara inca ma mai uitam peste reteta , insa stiam deja cam cum stau treburile, a iesit ceva mai buna. A patra oara mi-am dat seama fara sa fi citit in reteta ca zaharul e bine sa fie adaugat in albusuri dupa ce le bat pana devin spuma.
Azi fac una din cele mai bune prajituri cu caise pe care eu am mancat-o vreodata!

Lui Andone la CFR Cuj i-a iesit din prima: Event Campionatul si Cupa României in sezonul 2007-2008.
Bravo domnu' Andone, va zice o bucatareasa dinamovista!
Bravo si la gara, va zice managementul CFR-ului.

Pai nu asa se face domne' fotbal in Romania. Veniti, castigati, indeplinti obiective si nu faceti nici macar un scandal de proportii. Lasa ca va arata ei cum se face fotbal: afara cu competentul! La Gara, nu la CFR Cluj!

Instinctul de conservare si egoismul

Din ce in ce imi este mai clar si mai evident ca la baza tuturor caracteristicilor unui om sta egoismul. Iar egoism este alimentat de instinctul de conservare.

Adica ecuatia este simpa: cu totii avem instinct de conservare, insa la unii e mai dezvoltat, la altii mai putin. Instinctul de conservare ne dicteaza ce sa facem, astfel incat sa ne fie bine. Si uite asa apare egoismul care imbraca diferite forme si grade.

Egoism = Atitudine de exagerata preocupare pentru interesele personale si de nesocotire a intereselor altora
Exemplu banal (business area)
Ion, George si Marius discuta despre pe seama unei idei pe care Marius le-a spus-o. Ion si George sunt incantati de idea lui Marius.
Ion, George, Marius si Georgescu, zis in particular si sefu’ se intalnesc la o sedinta.
Sefu’ zice: am auzit ca ai o idee Marius, ne-o prezinti si noua? Marius incantat isi prezinta ideea cu gura zambind pana la ambele urechi. Ion si George tac. Sefu’ se uita ciudat la Marius. Pe fata lui se citeste clar ca ideea i se pare un rahat.
Sefu’ intoarce capul spre Ion si George si ii intreaba daca sunt de acord cu implementarea ideii lui Marius. Instinctul de conservare se activeaza instant!
Ion si George o dau cotita. Brusc fetele lor se transforma in fete de jucatori de poker.
Nu mai conteaza nimic, decat sa nu piarda ei ceva in fata lu’ sefu’

Exemplu banal (personal area)
Adela incepe sa planga : cum adica sambata seara tu te duci cu baietii la fotbal si la bere ? Esti incredibil, cum poti fi asa de nepasator. Petre, strangand din dinti: bine, nu ma mai duc, daca te deranjeaza atat de tare. Stau acasa. Sambata Adela sta fericita pe canapea la TV, cu bigudiuri pe cap si din cand in cand ii zambeste lui Petre. La pranz ea ii pregateste plina de dragoste masa si o prajitura. Adela crede ca dragostea inseamnsa sa fie cat mai aproape de Petre. Petre se gandeste: deci ce dracu e dragostea?

Mandria de a rezista la stres

M-a inspirit un post de pe blogul Ramonei. Cel cu actualele denumiri de joburi.

Ma gandeam la ca am vazut la cerintele unui anunt pentru angajare ca ti se cere sa fii rezistent la stres.
E, pana una alta, angajatorul e si el un mic proprietar de sclavi, e firesc sa vrea sa-si ia scalvi cu creierii tapeni si rezistenti.
Dar candidatul? Pe el ce dracu il impinge la dementa de a scrie in CV-ul lui ca este rezistent la stres? Si mai mult, daca ajunge la interviu, ce-l face sa se laude cu aceasta rezistenta?
Cum a ajuns o situatie anormala (in viziunea mea rezistena la stres = lupta disperata a organismului uman de a se mentine pe linia de plutire in conditii neprielnice, agresante, perturbatoare) sa devina punct de referinta?

Cum ar suna un anunt al unui angajator: conditii nefavorabile de munca, agresante pentru mintea si trupul angajatilor, un program foarte prelungit de munca, taskuri care necesita o concentrare mentala exagerata a angajatilor si o adaptare permanenta la schimbari bruste, proiecte care trebuie sa se finalizeze inainte sa inceapa. Colectivul este format din oameni care stau pe picior de plecare, foarte prietenosi si comunicativi, care inca din prima zi la tigara iti vor insira toate defectele firmei in care ai aterizat, astfel incat HR-ul sa nu mai piarda vremea cu o prezentare formala a companiei. In plus se ofera salariu motivant, bonuri de masa si card de fideliatate la farmacia din colt.

Neee, nu suna bine! Dar asa: conditii extraordinare de a dezvolta o cariera, un mediu de dezvoltare challenging, program flexibil, posibilitatea de a participa la cursuri de specializare, lucru pe proiecte internationale de succes si mare amploare. Un colectiv extraordinar format din profesionisti este gata sa va primeasca si sa va introduca in atmosfera de lucru.
Se ofera salariu motivant, bonuri de masa si asigurare medicala inclusa.

EU nu sunt resistenta la stres si nici nu vreau sa fiu. Eu vreau ca dupa 8h de munca sa obosesc si sa plec frumos spre casa, sa-mi dau camasa corporatista jos, sa ies la o terasa sa beau o bere sau sa stau cu picioarele pe pereti citind o carte si sa fiu patetica cu viata mea de nestresata!

George si Ileana

Sa presupunem ca un barbat, nume George, sa zice, cunoaste o femeie pe nume Ileana, sa zicem.

Ileana e o femeie moderna obisnuita, este singura la momentul intalnirii cu George, are un serviciu, locuieste cu chirie, vrea sa se marite, e cocheta, ii plac lucrurile de calitate, insa nu-si poate permite toate luxurile la care viseaza vacante exotice, o casa proprie, saloane de frumusete, tratamente corporale, o masina mai buna…)

Ileana se duce o data la 2 ani intr-un concediu in afara tarii in tari ca: Turcia, Grecia, Ungaria…circula cu un Matiz, in loc de masaje cu ciocolata si electrostimulare alearga in parc, pentru ca e gratis. La restaurant iese o data pe saptamana, pentru ca ii place ideea de a fi cu prietenii la masa, ii plac deserturile. Ii place sa iasa in cluburi, sa se distreze, dar o face cu masura, o masura financiara.

George e manierat, e frumos, e inteligent si are simtul umorului. George pare ca e foarte interesat de Ileana. Ileana il place si ea pe George.

George are un venit lunar mai mic decat Ileana, este bugetar, sta cu chirie cu inca 2prieteni. Concediile si le petrece cu cortul la mare sau la munte, pentru ca nu are rost sa dea banii pe cazari. George nu iese la restaurante, iar in serile de distractie consuma bere la draft. George are abonament la metrou.

Ileana si-ar dori o relatie cu un barbat cu calitatile lui George. Prima data cand au iesit la masa George a ales o pizzerie de la el din cartier. Ileana incepe sa se simta usor neprotejata financiar langa George. Din acest motiv, nu se poate indragosti de el. Multe din visele ei par a nu prinde contur in compania lui. I-a propus lui George sa faca vacanta de vara in Croatia. George a propus Vama Veche. Ileana decide sa nu se mai intalneasca cu George. Si-a dat seama ca nu se poate indragosti de George si a recunoscut in sinea ei ca este din cauza situatiei lui materiale.

Este Ileana materialista? Dar superficiala?

Marea pe care nu o vazusem niciodata

Sambata am descoperit un drum neasfaltat si foarte distrus, suprafete intinse de teren arid pe care doar maracinii supravietuiesc si o plaja salbatica.
Si de la plaja incolo...am descoperit marea. Marea despre care citisem in atatea romane, dar pe care nu o intalnisem niciodata.

Marea si atat.
















S-a intamplat la Vadu, dupa Navodari, la cativa km de Corbu (Corbu e mai usor de gasit pe harta).
E un loc unde am ajuns din intamplare, m-am dus fara asteptari si am plecat pentru ca trebuia sa mai si plec.
As fi vrut sa raman acolo, sa dorm cu plaja, cu marea si cu pescarusii.
Marea de la Vadu a fost cadoul pe care mi-l doream, dar nu il cerusem nicioadata, pentru ca nu stiam ca asa ceva exista.
Sunt fericita ca am apucat sa vad acest loc. Sa il simt. Sa ma cufund in el.

Sunt sigura ca in scurt timp nu va mai exista in aceasta forma. Mercantilismul, imobiliarele, constructiile toate acestea imbracand forma fireasca a civilizatiei umane vor transforma acest loc. Poate va fi chiar frumos la Vadu peste cativa ani, cu strazi, parcari, hoteluri, restaurante, SPA-uri...
Totul se supune acestui firesc al transformarii, eu sunt insa fericita ca am vazut Vadu inainte de toate astea.

Marea, plaja, ciulinii, scoicile, pescarusii, vantul si cu mine am stat o zi impreuna, ne-am spus atat de multe si nu ne-am plictisit. Am descoperit o candoare aparte in salbaticie.
















Acum sunt sigura ca in momentele de cumpana ale vietii natura ne poate ajuta sa ne regasim. Acum inteleg de ce s-a scris atat despre mare: pentru marea e MARE!

Va multumesc

Pentru prima data dupa multe luni de zile de cand scriu pe acest blog, simt ca VOI existati. Ma bucur ca va exprimati! Asta imi da forta sa scriu mai departe. Fara comentariile voastre scriam in gol. Parca scriam biletele si le aruncam in sticle in mare cu speranta ca cineva le va gasi. Apropo de mare...urmeaza un post nou: VADU-ul. Dar pe seara.

Din dragoste sau pentru bani?

Ma tot gandesc de ceva vreme la diferenta dintre a avea o relatie cu cineva din interes material sau din iubire. Oare dat fiind ca pentru o relatie e nevoie de acordul a 2 indivizi, nu cumva tocmai faptul ca relatia exista il salveaza pe cel interesat material de eticheta de materialist?
Adica, mai simplu, daca eu stau cu tine, pentru ca imi oferi o siguranta materiala, insa nu te iubesc, iar tu stai cu mine pentru ca ma iubesti si amandoi suntem fericiti inseamna ca noi doi generam un soi de echilibru in univers, deci oarecum idealismul unuia impreuna cu materialismul celuilalt dau zero, ca la matematica, plus cu minus da zero. Deci e bine.
De ce lumea are tendinta sa judece cuplurile in care exista disonanta financiara?
"Hai draga, lasa-ma, pai se vede de la o posta ca aia sta cu el doar pentru banii lui. O panarama!" sau "Nu misca in front in fata ei, ca e un sarantoc, l-a adunat ea de pe strazi, l-a imbracat, l-a luat la ea in casa, l-a bagat in familie, l-a facut om!"
Aha...pai si acuma ce sa facem? Sa stam saracii cu saracii si bogatii cu bogatii?
Cred ca ar trebui reconsiderate aceste apucaturi de gaite de societate. Fiecare sta cu cine ii place pana la urma, nu? Cata vreme idea de cuplu este sustinuta, cata vreme cei doi se sustin unul pe altul.
Si inca ceva. Nu prea pot sa-mi explic de ce in cazul ei, ea e musai o panarama si in cazul lui, el e musai un prost.
Think about it!

Ma ascund, de ce nu ma cunosti?

Recunosc am tendinta sa ascund lucruri. Fie o amintire, fie un obiect, fie un obicei, fie o trasatura de caracter, o dorinta, un vis, ceva acolo. Pana la urma cred ca e omenesc sa incerc sa le arat celor din jur ceea ce eu cred ca ei vor sa vada. E normal ca daca mie nu-mi place ceva la mine sau din contra imi place ceva foarte mult, sa vreau sa tin un pic ascuns. Sau macar sa arat intr-o prezentare diferita. E un fel de marketing personal. Nu mint, doar prezint astfel incat sa se cumpere :).
Insa ce ma surprinde este suferinta mea atunci cand cineva drag nu ma cunoaste. Paradoxal, eu incerc sa ascund ceva, insa la nivel subconstient mi-as dori ca cei dragi sa ma stie de fapt asa cum sunt si sa-mi demonstreze prin gesturi mici ca stiu si accepta.
Ce rau doare cand cineva drag imi arata intr-un moment important ca de fapt nu ma cunoaste. Chiar si daca eu stiu ca eu m-am ascuns.
Si totusi...cat as vrea sa ma ascund si totusi cineva sa stie!
Dar cineva tocmai nu a stiut! Si ce mult a durut!

Ce imi place la o cafea?

In primul rand imi place sa stiu ce cafea folosesc cei care servesc cafea in restaurante, cafenele, baruri. De aceea intreb: ce cafea folositi? Cei mai multi ospatari, chelneri, barmani se uita cu sictir si imi raspund sec: cafea pentru masina de cafea.
Cativa inteleg intrebarea mea si imi raspund mandri ce marca de cafea folosesc si mai adauga cateva observatii personale cu privire la calitatea acesteia.

Apoi imi place sa-mi aleg tipul de cafea in functie de momentul zilei.
Dimineata cand nu pot sa disting visul de realitate, imi place sa beau un Espresso dublu cu extra lapte. Pe la pranz imi place sa beau un Cappuccino. Mai pe dupa amiaza imi place sa beau un Caffe Latte. Seara beau Cappuccino decofeinizat.

Espresso este baza care sta la prepararea mai multor tipuri de cafele (enumar doar cateva): Espresso (evident), Double Espresso, Americano (Espresso Lung), Ristretto, Cappuccino, Caffe Latte, Latte Macchiato, Espresso Macchiato, Espresso con Panna, Mocha.

Espresso este de fapt o modalitate de preparare a cafelei. Procesul in sine consta in trecerea apei prin cafeaua macinata la o presiune ridicata si cu mare viteza (aproximativ 15-25 secunde) intr-un mic dispozitiv de filtrare.
Ceea ce rezulta este un lichid de culoare maroniu-auriu, in cantitate aproximativa de 30-35 ml care are si o crema groasa si aurie. Aceasta crema este definitorie pentru un Espresso de calitate. Evident la obtinerea unui Espresso bun contribuie cel putin 3 factori: tipul de cafea folosita, masina de Espresso , setarile manuale facute de utilizator.

Detaliez componenta catorva tipuri de cafele:


Espresso – inseamna un shot de Espresso (aproximativ 30 ml) fara spuma de lapte, fara frisca;

Espresso Dublu – 2 shot-uri de Espresso fara spuma de lapte, fara frisca;






Americano (Espresso Lung) – un shot de Espresso peste care se adauga apa fierbinte;







Ristretto – Espresso mai concentrat si cu mai putin apa; cam 10-20 ml;


Cappuccino – in mod traditional un Cappuccino se realizeaza din 2 shot-uri de Espresso reprezentand 2/3 din cantitatea totala si 1/ 3 spuma de lapte. Exista insa si locuri in care Cappuccino este realizat din 1shot Espresso, adica 1/3 din cantitatea totala, 1/3 spuma lapte si 1/3 frisca, ceea ce evident il transforma intr-o bautura foarte slaba.




Caffe Latte - contine de obicei 1 shot de Espresso si 2 shot-uri de lapte fierbinte






Latte Macchiato – este un Caffe Latte care deasupra se pudreaza cu cafea



Espresso Macchiato – un shot de Espresso simplu cu o lingurita de spuma lapte deasupra, care sta ca un ochi in mijlocul cestii






Espresso con Panna – un shot de Espresso simplu cu frisca
Mocha – Este o Caffe Latte cu un extra strat de ciocolata calda

Te-ai schimbat

A: Da, normal ca m-am schimbat, am crescut, am acumulat noi experiente, am trecut prin multe situatii. Dupa fiecare experienta m-am schimbat, mi-am schimbat parerile, ideile, conceptiile, nu ti se pare normal?
B: Nu, nu e normal. Cand ne-am cunoscut aveai niste principii, credeai in niste lucruri, asta mi-a placut la tine, faptul ca aveai anumite principii. Acum vad ca nu le mai ai. Esti schimbata, nu te mai recunosc.
A: Pai e normal sa nu le mai am, nu intelegi ca nu pot ramane ca acum 10 ani? Ca tot ceea ce mi se intampla ma schimba? Ce ai vrea, sa cred inca in frumusetea naturala, ca la 12 ani cand am jurat ca eu nu o sa ma fardez niciodata?
B: Nu, nu e vorba de asta, e vorba de alte lucruri, lucruri importante. Aveai aceleasi pareri ca mine, ma intelegeai, vorbeam aceeasi limba, credeai in anumite valori, radeam la aceleasi glume. Acum parca esti alta persoana.
A: Da, recunosc, m-am schimbat, nu mai cred in aceleasi lucruri, nu ma mai misca aceleasi lucruri. Acum cativa ani imi placea ciocolata cu lapte. Acum imi place ciocolata amaruie. Asta e, gusturile ni se schimba, perceptiile ni se schimba, lumea se schimba, noi ne schimbam.
B: Eu nu pot sa accept asta ceva. Nu-mi vine sa cred ce spui. Adica si sentimentele se schimba? Chiar si intre prieteni?
A: Ei bine, da. Poti fi prieten cu un om 10 ani si dupa 10 ani sa constati ca acel om nu-ti mai aduce nicio miscare in suflet. Nici tu nu i-ai gresit cu nimic, nici el nu ti-a gresit. Pur si simplu cei doi s-au schimbat. Sau numai unul s-a schimbat. Si e suficient sa inceapa o schimbare ca sa duca la alte schimbari. Unele cu urmari pozitive, altele cu urmari negative. Dar sa nu te schimbi, sa refuzi sa te schimbi, sa refuzi sa intelegi ca e normal sa te schimbi, sa nu accepti schimbarile altora, asta mi se pare grav. Aud prea des in jurul meu: “...si atunci am decis ca eu niciodata nu o sa ....” Patetic!

1001 de nopti: Silk City

Kuweitul se pregateste sa-si construiasca orasul de 132 miliarde de euro. Eu stau cam prost cu cifrele si cu reprezentarea lor, miliardul e o notiune abstracta, asa ca am transformat in milioane, ca sa-mi reprezint mai bine: o mie de milioane fac un miliard. Aha, deci mult, ce mai. Dar pentru a transforma o poveste intr-o realitate nu mai numaram niste miliarde.
Atasez o fotografie: cam asa va arata peste 25 de ani Orasul de Matase.

Un zgarie-nori de 1.001 metri, cel mai inalt de pe planeta, rezervatii naturale, locuinte pentru 700.000 de oameni, retele de cai ferate care vor lega orasul de Damasc, Bagdad, Iran si China - toate aceastea la numai 132 miliarde de euro.
...
Sheherezada vazu pentru a 132-a miliarda oara zorii mijind si sfioasa tacu! Munctorii se apucara de sapat fundatia orasului de matase.
...
Dar oare cum va arata Bucurestiul peste 25 de ani?

Lynn Anderson - Rose Garden

I beg your pardon,
I never promised you a rose garden.
Along with the sunshine,
There's gotta be a little rain sometimes.
When you take, you gotta give, so live and let live,
Or let go.
I beg your pardon,
I never promised you a rose garden.

I could promise you things like big diamond rings,
But you don't find roses growin' on stalks of clover.
So you better think it over.
Well, if sweet talkin' you could make it come true,
I would give you the world right now on a silver platter,
But what would it matter?
So smile for a while and let's be jolly:
Love shouldn't be so melancholy.
Come along and share the good times while we can.

I beg your pardon,
I never promised you a rose garden.
Along with the sunshine,
There's gotta be a little rain sometimes.

I beg your pardon
I never promised you a rose garden.

I could sing you a tune or promise you the moon,
But if that's what it takes to hold you,
I'd just as soon let you go, but there's one thing I want you to know.
You better look before you leap, still waters run deep,
And there won't always be someone there to pull you out,
And you know what I'm talkin' about.
So smile for a while and let's be jolly:
Love shouldn't be so melancholy.
Come along and share the good times while we can.

I beg your pardon,
I never promised you a rose garden.
Along with the sunshine,
There's gotta be a little rain sometimes.

Fita fitelor in materie de bacsisuri

Azi mi-a fost dat sa intalnesc fita fitelor in materie de lasat bacsis.
Eram la un salon de cosmetica /coafura al carui nume nu conteaza (pentru ca acolo merg, acolo ma simt bine, acolo vreau sa mai merg) care este destul de cunoscut in Bucuresti.
Well, eram la casa pentru a achita contravaloarea serviciilor. In fata mea era o tipa (care venise odata cu mine si exact pentru acelesi servicii ca mine – spalat si coafat). A achitat ce avea de achitat.
Dupa care, foarte natural, a scos 10 lei din portofel si i-a lasat celei de la casa.
Precizez: angajata de la casa se ocupa de programari telefonice, te intampina cand intri in salon, iti face totalul de plata. Poate mai are si rolul de sefa / supervizoare fata de restul angajatelor din salon, nu stiu, dar e irelevant. Cert este ca ea nu ofera servicii de cosmetica/coafor.
Deci, azi am aflat ca se lasa bacsis si celei de la casa. Acum parca s-a facut lumina si inteleg niste chestii!

Tara, tara vrem ostasi!

Asta auzeam azi de undeva de afara. M-am uitat pe geam si nu mi-a venit sa cred. Peste 20 de copii se jucau in fata blocului "Tara, tara vrem ostasi".
De unde stiau ei acest joc?
Poate au citit pe vreun blog sentimental despre jocuri din copilaria parintilor sau a fratilor lor mai mari.
Sau poate deja exista varianta online si au vrut sa incerce un demo live.
Ce senzatie de normalitate am avut sa vad copii acestia jucandu-se in fata blocului.
Habar nu aveam ca sunt atatia copii prin blocurile din preajma.

Lume, lume vrem afara!

Vinovata ca am acordat prioritate

Ieri, pe B-dul 13 Septembrie conduceam destul de incet (abia iesisem dintr-o parcare) si la trecerea de pietoni am oprit sa acord prioritate. Eram pe banda a2a din cele 3 existente.
In stanga aveam 2 femei, una din ele cu un bebe in brate, iar in dreapta aveam o batrana.

Le-am facut semn sa treaca, prima a inceput sa traverseza batrana. Cele 2 femei din stanga nu dadeau semne ca ar trece, dar stateau asa suspendate deasupra trotuarului.
Cand batrana era in dreptul masinii mele, pe a3a banda a trecut o masina neagra cu o viteza inimaginabila. Mai mult am auzit-o decat am vaazut-o.
Am vazut negru in fata ochilor. Pur si simplu mi s-a taiat filmul.
Cu batrana nu stiu ce s-a intmplat exact, mi se pare ca am vazut-o fugind in directia inapoi.
Fizic, nimeni nu a patit nimic. Insa cred ca noi (femeile si eu) am ramas cu sechele psihice.
Femeile pentru ca puteau fi facute muci. Eu pentru ca m-as fi simtit toata viata vinovata ca din cauza mea au murit niste oameni.
M-ar fi putut consola cineva vreodata zicandu-mi : “nu a fost vina ta?”
Nu cred. As vrea sa-l intalnesc pe soferul acelei masini si sa-l omor.

Conduc de peste 10 ani, insa nu am mai trait un soc atat de mare. Poate doar atunci cand eu, pieton indisciplinat, era sa fiu facuta praf de o masina care circula neregulamentar. Si atunci am vrut sa-l intalnesc pe soferul acelei masini si, nu sa-l omor, ci doar sa ma uit in ochii lui si sa-l intreb: cand m-ai vazut intinsa in mijlocul bulevardului, ce ai simtit?

Goana catre nimic

In jurul meu toti se mica. Intr-un ritm ametitor. Toti cunoscutii mei si toti prietenii mei fac ceva, isi propun lucruri, isi doresc lucruri, isi stabilesc obiective, le ating, isi pun altele, fac planuri, stau cu Excel-urile in fata, aoleo deja am obosit numai gandindu-ma la tot ce fac altii.
Toata lumea vrea alte masini, alte case, sporturi extreme, motociclete, concerte, concedii.......noutati, inedit, alt inedit, un si mai inedit.

Am obosit!
Eu nu fac nimic. La inceput m-am stresat, ma simteam usor penibil. Mi-a trecut.
Mi-am propus ceva: sa nu-mi mai propun nimic.

Ce faci? Nimic! Pe unde ai fost in weekend? Nicaieri. Ce masina ai? Neagra.
Unde lucrezi? Aaa, stai sa ma uit pe legitimatie. Ce faci diseara? Ma duc in piata sa iau ardei gras, carne tocata si niste smantana.

Prea multe obiective in jurul meu si prea multi copii nascuti pentru ca intr-o noapte de Revelion prea multi oameni si-au pus obiectiv pe anul urmator: copil!

Paralela intre dragoste si plictiseala

Ma plictiseam si ma dadeam pe net; am gasit un citat: “Love is never boring”. L-am preluat instant, insa sub forma “Love is always boring”.

Cum si la munca ma confrunt cu o mare plictiseala, am tras o concluzie rapida: “E multa dragoste la birou”. De aici pana la “Love is in the air” nu a mai fost decat un pas.

Am un principiu de viata conform caruia niciodata nu astept sa treaca timpul. Niciodata nu o sa ma auziti zicand: of, e abia marti, mai sunt 3 zile pana la weekend. Nu am voie sa astept sa treaca timpul.

Nici macar cu atata incarcatura emotionala nu simt nevoia sa treaca timpul.
Nici macar “Din dragoste”.

Sunt zile si zile. Azi e zi de dragoste. Si mai e si foarte cald.

Sa ne iubim, accept, dar sa ne si treaca!

Neputinta de a intelege ce generezi in jurul tau

Am parasit autobuzele RATB si mi-am reluat locul de soferita in Bucuresti. Placerea condusului este infranata de traficul oribil din oras si de oamenii pe care ii intalnesc. Sau de lipsa oamenilor pe care nu-i intalnesc?
M-am gandit la cei care ne enerveaza in trafic si ne incarca cu energie negativa. Mi-am analizat reactiile si m-am speriat. Cum oare de le-am permis acestor indivizi sa ma indispuna? Cum oare de ei trec nepasatori fata de orice li se intampla si lasa in urma lor agitatie si nervi?
Initial i-am facut nesimtiti. Apoi i-am facut prosti. Acum ii consider neputinciosi. Si mi-e mila de ei. Nu as vrea sa fiu in pielea lor. Neputinta de a intelege ce generezi in jurul tau mi se pare mai dureroasa ca prostia si nesimtirea la un loc.
A nu vedea situatia de ansamblu, a nu intelege care sunt efectele actiunilor tale asupra celorlati asta mi se pare alarmant de infricosator.
Din pacate acesti oameni, dupa ce se dau jos din masinile lor, ajung la locurile lor de munca, iau decizii sau nu iau, fac lucruri sau nu le fac, ne influenteaza vietile.
Cand aveam 20 de ani strigam in gura mare ca mie imi plac oamenii, ca sunt o umanista convisa, cautam mereu scuze pentru actiunile altora, sufeream cand prieteni de-ai mei ii categoriseau pe unii prosti fara sa le ofere vreo sansa de a se justifica.
La 31 de ani o sa strig in gura mare ca rar intalnesc un om si cu atat mai rar imi plac oamenii. Ma indrept spre mizantropie alergand. Umanismul mi se pare nu desuet, ci nepotrivit timpurilor.

O experienta placuta la Movieplex

Deci...ca sa fac povestea lunga mai pe scurt, a fost asa. Am ajuns la Movieplex (Platza Mall). Am studiat oferta de filme si am ultimul film al lui Woody Allen - nu-mi mai amintesc numele filmului. Am intrat in sala si am inceput sa rod floricele si sa urmaresc reclamele. Pana cand o reclama la un alt film mi-a atras atentia. Filmul parea interesant filmul, insa reclama era destul de lunga.
Lunga cat un film: eram la alt film.

Ne-am uitat pe bilet, nu intelegeam nimic, sala era buna, scaunele erau bune, nimeni nu ne ridica de pe scaune, nu puteam pricepe cum s-a intamplat asta. Pentru o clipa am crezut ca ruleaza alt film in sala buna, insa nu intelegeam de ce nimeni nu comenta.

In fine, am stat pana la sfarsit, o porcarie de film - nu recomand Fotografii Bantuite. Cand filmul s-a terminat, am plecat din sala si eram foarte dezamagita ca intr-o seara din weekend am platit o gramada de bani pe un film prost pe care nici nu aveam de gand sa-l vedem.

Tot uitandu-ne pe bilete am inteles: cel de la casa ne daduse bilete la alt film, insa numele filmului nu se imprimase bine pe bilete, abia daca se vedea.
Am mers la casa de bilete si am povestit. Prima vanzatoare nu a fost impresionata, vanzatorul care ne vanduse biletele nu a fost impresionat...argumetul lor era ca de ce nu ne-am dus la casa imediat ce ne-am dat seama ca nu este filmul nostru.
Evident am avut contrargument!
Team leaderul lor a fost insa impresionat de mica noastra drama.
Ne-a oferit o invitatie pentru 2 persoane, oricand, la orice film.
Am fost placut surprinsa de reactie. Bravo Movieplex. Desi am vazut o porcarie de film, am plecat multumita. Cuiva chiar i-a pasat. Cineva chiar a inteles ca altcineva gresise. Si a recunoscut! Hai Romania! Caruta de pare ca se misca.

Scaunul cainelui

Ma urc in autobuz. Eram foarte obosita si ma bateau si sandalele (cu toc).
Erau 3 scaune libere in dreptul meu, dar am pierdut 2 din ele.

Ma indrept spre al 3 lea scaun liber. Stupoare: nu era liber, pe el dormea un caine mic. Langa caine, pe alt scaun era stapanul lui. Mi-a crescut tensiunea la maximum. Mi-a trecut toata etica de la antica la contemporana pin cap. Exagere, de fapt mi-au trecut multe injuraturi. Stapanul catelului avea pielea mai colorata decat a mea. Am incercat sa nu fiu rasista. Nu am reusit. Mi-am amintit de zecile de situatii cu tigani la care am luat partea in viata mea.

Nimeni nu-i spunea nimic stapanului. Eu nu aveam chef sa initiez discutii, dar am vrut sa fac un exercitiu. Si l-am facut. Am avut noroc si am reusit sa ma asez pe un scaun in spatele stapanului de catel calator cu RATB. Autobuzul devenea din ce in ce mai plin.

Lumea urca, se indrepta spre acel scaun si ...se oprea. Nimeni nu zicea nimic. Ba chiar o doamna zambea si se uita contemplativ cum doarme catelul pe scaun. Stapanul lui il mai mangaia din cand in cand.

Multe doamne obosite incercau sa-mi prinda privirea: acel gest in urma caruia eu m-as fi ridicat sa le cedez locul. Asteptam o replica, ceva, orice. Niciuna nu mi-a spus nimic, insa toate s-au uitat spre mine, doar - doar ma voi ridica. Nici tiganului cu catelul nu i-a spus nimeni nimic.

In spatele nesimtirii lui, am fost protejata. Cum ar fi putut cineva sa-mi spuna sa ma ridic? Era evident ca ori eu, ori poate altcineva am fi strigat imediat: SA SE RIDICE CATELUL!!

Post-uri noi nepublicate

Timp sa zicem ca mai am, dar nu mai am toate tastele de la laptop. De aceea nu mai scriu. Am insa in cap urmatoarele post-uri:

Scaunul cainelui
O experienta placuta la Movieplex
Pestisorul de aur primar general
Cainii de la spital
Care e numarul nesimtitilor pe care ii intalnim intr-o viata?

si mai am cateva...nu stiu insa cand le voi scrie...
si pe langa astea, ma gandesc sa fac un jurnal de concediu

Pe culmile disperarii

N-am scris eu asta, ci Emil Cioran.
Cata noblete a durerii se afla in acest titlu. Disperarea e in varf, nu in groapa.
Inertia e la nivelul marii.

Sa vreau sa cobor? Sau sa traiesc la intensitate pe culmile disperarii?
De ce suferim cel mai tare din cauza celor pe care ii iubim mai mult? Oare nu stim sa iubim?

....

Intr-un pahar de Caffe Latte mi-am pus o Feteasca Neagra incalcand toate regulile de somelerie si asta doar pentru ca pe pahar scrie: time for yourself

...

Cu floarea soarelui la aeroporturi

Ma bucur ca Roma il are primar pe Gianni Alemanno. Si ma bucur ca Gianni Alemanno le-a promis cetatenilor din Roma ca vor trai in siguranta si ca pentru asta va face orice, inclusiv trimiterea infractorilor (in mare parte romani si tigani romani) in tarile lor.
Asa ne trebuie. Asta ne e soarta. Sa ne asteptam romanii si tiganii la aeroport. Sa-i primim acasa la noi sau la ei! Cu flori de floarea - soarelui la maturitate deplina.
Ce vina are Europa sa suporte toate necivilizatiile noastre? Oriunde te duci intr-o tara civilizata si intalnesti un mitocan, un necioplit, un badaran ti se strange inima, iti crapa obrazul de rusine si te rogi sa nu deschida gura ca sa nu auzi inevitabilul...adica limba mama.
Ce atata revolta ca suntem toti bagati in aceeai oala?
A, pai cand Sandra Izbasa castiga medalia de aur, ne place sa fim toti parte din eveniment, nu?
Dar cand un roman e prins cu mana in buzunarul unui francez, neamt sau italian, e un caz izolat, nu?
Ce simplu ar fi sa fie asa.
Trezirea! Sunt ai nostri. Suntem noi. Sa ii primim inapoi. Sa ii legam de gardul tarii, sa ii civilizam, sa ne civilizam.

Atitudinea nu tine cont de altitudine

Daca esti necivilizat in marile aglomerari urbane, oare ce te-ar putea face civilizat intre copaci?

Natura nu mai are forta de a ne civiliza.
Natura nu mai are capacitatea de a ne transporta intr-o alta dimensiune, in care sa ne simtim adoptati si responsabili.

Frumusetea organica a verdelui de iarba sau de frunza, a fost inlocuita de frumusetea nepotrivita si metalica a verdelui de cutie Carlsberg.
Am intalnit pe carari de padure soferii din traficul bucurestean. In oras oarecum parca fac parte din normalitate. Dar in padure, i-am detestat de 5xOras.
Omul a invins inca o data natura salbatica. Ce pacat ca aceasta victorie e mai rusinoasa ca o infrangere.

In zgomotul urban al padurii, o Cascada Urlatoare striga catre oamenii: LINISTE VA ROG!
Si nimeni nu avea urechi sa o auda. Dar toti venisera acolo sa o vada, sa o auda si sa o traga in poze.

Biata cascada, parea un pui de tigru carat intr-o vara caniculara de un fotograf ratat pe plaja imputita a Marii Negre ca sa se pozeze toti sensibilii cu el.

41 de bobi si un tocator

De 41 de bobi si de un tocator de lemn a avut nevoie baba Dumitrica. A bolborosit ceva si a inceput sa imparta boabele alea de porumb pe tocator. Nu, nu facea popcorn intr-o maniera autohtona. Imi citea in bobi. Si mi-a citit.

Mi-a zis ceva cu un voinic, cu o ursita si cu o inima de foc. A mea. Din toti bobii aia, unul era inima mea. Eu credeam ca am o inima mare, cand colo o pichineata cat un bob de porumb. Si zicea baba Dumitrica ca mai e si iute inima mea.

Dupa ce mi-a citit in bobi, baba Dumitrica mi-a tinut o lectie de viata. Mi-a aratat ca intelege perfect ce se intampla in cuplurile moderne. Mi-a dat exempul lui Putin. O ascultam fascinata. Parea o femeie simpla. Pe masura ce o ascultam intelegeam ca simplu nu inseamna lipsit de substanta. 41 de bobi, societatea moderna, fantomele valorilor din trecut, cautarea fericirii...o femeie, un barbat si un drum greu de parcurs.

Cu picioarele in viata mea

Cineva a intrat cu picioarele in viata mea. Si mi-a zdruncinat-o destul de tare.
Sau poate e doar o clasa de ID-uri indisponibila la un serviciu de la yahoo. Inca nu stiu. Deocamdata, de 30 minute simt ca cineva a intrat cu picioarele in viata mea. Nu mai am acces la contul meu de yahoo. No ID, no password...nothing.
Ce e foarte interesant este ca eu am crezut mereu despre mine ca sunt o persoana plicticoasa si care nu face mai niciodata ceva interesant, astfel incat nu m-as fi gandit in ruptul capului ca cineva ar fi curios sa-mi citeasca mailurile.
La fel de interesant este ca numai in situatii din astea te gandesti: ma, da eu oare am dusmani?
Si daca am, acesti dusmani mi-au spart contul de yahoo?
Gandul ca as avea dusmani e tare ciudat! Pentru ca nu stiu daca sa ma intristez sau sa ma bucur.
Pana la urma, cu mail sau fara mail...o sa ma bucur. Cred ca e interesant si sa ai un dusman.

Acum interesant ar fi sa mearga contul de yahoo...

Cainii cu covrigi in coada

Domnule Videanu,
De la cateva luni dupa ce ati preluat mandatul de primar al capitalei am inceput sa va vad aura de incapabil. V-am contestat permanent, desi nu mereu aveam suficiente argumente sa demonstrez neputinta d-voastra.
Intr-o zi m-am resemnat. Pur si simplu am hotarat sa astept sa vi se termine mandatul, ca sa scap de d-voastra. Si sa pot spera din nou ca Bucurestiul va putea fi scos din cacatul in care l-ati bagat.
Vreau azi sa va spun doar atat: Multumesc! Va multumesc pentru ca dupa aproape 4 ani de mandat ati iesit in public si ati rostit cuvintele magice: NU AVEM O SOLUTIE!!!
De acord cu d-voastra! Asa e, nu aveti. Sunteti incapabil.

Si despre ce era vorba? Despre ce mega super complicat proiect ati zis d-voastra ca nu aveti solutie? Oare despre un proiect legat de circulatia din capitala? Oare despre vreo constructie a vreunui centru sportiv modern? Oare despre un proiect de arhitectura urbana? Oare despre vreo pasarela care sa lege ceva de altceva, eliberand ceva? Oare ati vrut cumva sa construiti vreun monument, un obiectiv reprezentativ pentru Bucuresti? Oare era ceva ce trebuia sa faca Bucurestiul sa functioneze?
Ei bine, nu! Nu este vorba de un astfel de proiect, ci despre unul un pic mai...tern.
Ati strans cu ocazia Summitului NATO cainii de pe strazile din centrul orasului. Sa nu latre a paguba.
Si acum, dupa ce Summitul a trecut, ati aparut la TV si ati spus ca veti reda Bucurestiului cainii lui!
Pentru ca nu aveti o solutie. E greu domnule Videanu. E tare greu sa fii in 2008 primarul capitalei unei tari din Uniunea Europeana. E atat de greu incat, cand cineva va reproseaza ca nu ati facut nimic bun pentru acest oras, va enervati un pic si ii spuneti cu naduf: „Sa dea Dzeu sa ajungi si tu primar! Si o sa vezi atunci ca la Primarie nu umbla cainii cu covrigi in coada!”

Carti, site-uri, pastile de slabit

Sute de carti in rafturile librariilor. Cu coperti frumos aranjate, ca o femeie pentru o sedinta foto. Cu titluri atragatoare, ca o lenjerie intima care invita la sperante.
Sute de site-uri in Internet. Cu tag-uri si fraze atat de patrunzatoare incat nu esti om daca nu dai un clic, si inca unul, si inca unul.

Crezi ca ai gasit solutia sa faci bani. Sa slabesti in 7 zile 10kg, sa vorbesti in public, sa vinzi, sa negociezi, sa fii un leader. Crazi ca acesta e site-ul pe care il cautai de luni de zile. Cuvintele cheie bolduite si scrise cu albastru te conduc spre pagini pline de text si poze. Gata, ai gasit.

Si te apuci sa citesti. Entuziasmat. Inima iti bate tare. Te regasesti la intrebarile de tip: Te-ai saturat sa fii mediocru? Te-ai saturat sa iti calculezi banii pentru masina si pentru concediu? Ai dificultati de a vorbi in public?
Si citesti. Astepti sa gasesti solutia. Pare o carte serioasa. Cu capitole coerente. Sau pare un site bun. Plin de info. Deja te gandesti cui sa-i mai dai linkul.
Si citesti...despre cum altii care au citit, au acum o noua viata.

Si poooc. Balonul de sapun se sparge. Realizezi ca nu e nicio informatie in carte / pe site.
Esti trist. Te simti pacalit. Ai sperat, ai crezut ca vei citi 3 pagini si viata ta se va schimba.
Ai crezut ca poti lua 2 pastile pe zi, dimineata si seara si in 7 zile o sa arati ca un manechin.

Ce simplu ar fi!

Pacat de bere

Cele mai frumose meciuri de fotbal sunt cele in care nu joaca echipa favorita. Te poti duce la baie linistit, poti sa scrii si sms-uri. Semintele parca nu sunt asa de greu se desfacut din coaja, iar berea are o spuma mai densa.
Am spus frumoase. Nu am spus ca cele mai frumoase sunt cele care imi plac cel mai mult.
Cele care imi plac cel mai mult sunt cele in timpul carora imi bag unghiile in palme, ma scarpin in cap si pe fata pana in fac rani si imi inclestez degetele de la picioare pana cand nu mai pot calca.

Sa revin. RADET a oprit caldura. In casa e tare frig. Seminte, bere, voie buna si Rapid - Steaua.
Teoretic, din punct de vedere al clasamentului, era bine sa castige Steaua. Dar e greu sa tin cu Steaua. La Rapid nu mai este demult antrenor Razvan Lucescu asa ca nici cu Rapid nu tin
In seara asta...tineam cu fotbalul. Un meci frumos. Ma bucuram de ceea ce vedeam. Tresaream la fazele de la ambele porti. Pana in minutul 73.
Atunci nu am mai tresarit. Nici nu am sarit. Am ramas impietrita.
Am cautat mult cuvintele care sa redea ce simt vis a vis de ce s-a petrecut pe stadion. Nu am gasit unele elocvente.
Asa ca tac. Muta si interzisa.
Ca sa citez un prieten: atat putem! Si ca sa completez: deci facem ce putem.

Pacat de bere.

Stiri locale

13 Martie 2008
Un bucurestean s-a deplasat cu autobuzul la serviciu. In autobuz mirosea a ceapa. Mirosea atat de tare, incat toti calatorii (mai putin generatorul mirosului) se chinuiau sa deschida geamurile. Geamurile erau blocate. Bucuresteanul a trait momente de cosmar. Cand a ajuns la birou a gasit cateva mailuri si mesaje offline cu miros de Cimbru. Ingrozit le-a inchis. Spre casa, ca masura de protectie, a plecat cu troliebuzul. Mirosea a usturoi. Bucuresteanul a ajuns acasa aproape lesinat de rau. A deschis televizorul sa se relaxeze.
Si toata casa i-a fost invadata de un miros de Cimbru!
Bucuresteanul a deschis larg geamul de la bucatarie s-a urcat pe pervaz, a privit in gol pret de cateva secunde si apoi s-a ....................

Costica Cimbru

Prenumele nu e chiar Costica, dar e pe aproape, iar numele nu e Cimbru, e alt condiment. Dar refuz sa-i scriu numele real, pentru ca nu vreau sa-mi fac trafic pe blog din google. Si de ce nu as vrea trafic pe blog, cand, evident, dorinta fiecarui blogger este sa fie citit, vizitat, comentat?
Ba vreau, dar nu cu orice pret.
OK, omul a castigat ceva, pare-se un concurs. Concursul se numeste Hijos de Babel. Asa si?
De ce au innebunit televiziunile, presa scrisa si Internetul?
De ce circula linkul cu el cu viteze ametitoare? De ce se vorbeste despre asta ca si cum ar fi o informatie cu valoare de stire?
What the fuck!? Un om, nascut in Romania, a plecat in alta tara, s-a inscris la un concurs, a cantat o bucata din La traviata, cred, nici macar nu sunt sigura si a castigat. Ma repet: asa si?
Pana acum cateva zile nu auzisem de acest concurs si viata mea era le fel ca si acum. Ca si a altor zeci de mii (sute de mii) de romani.
Nu am nimic cu omul, dar chiar nimic! Adica exact NIMIC. Nu ma intereseaza, nu imi schimba viata aceasta informatie, nu stiam de acest concurs, nici acum nu stiu prea multe si pe cuvant, chiar consider absurda, impinsa la grotesc aceasta mediatizare.

Da, inteleg ce inseamna mirosul de sange pentru un rechin, inteleg ce inseamna valoarea financiara din spatele oricarui subiect care iese in fata, chiar si numai pentru cateva zile.
Dar totusi, nu mai exista o limita? O minima decenta a jurnalismului? O minima ramasita a discernamantului?
Chiar atat de mare si tare e valul asta care ne duce pe toti in fiecare zi, ora, clipa in aceleasi locuri?

Dupa 20 de ani

La istorie, la scoala (sub un regim totalitarist) am invatat ca sclavagismul era o forma de oranduire sociala in care existau doua clase: stapani si sclavi, primii fiind proprietarii sclavilor, ai uneltelor de productie si ai productiei obtinute prin prestatia sclavilor, cei din urma, sclavii, fiind lipsiti de libertate, de proprietati si obligati prin forta sa presteze servicii pentru proprietarii lor.
Cand invatam despre aceste lucruri mi se zbarlea pielea pe mine. Imi era teama de forta brutala, de stapanul care ar putea sta cu biciul langa spatele meu, teama de munca fortata.

Dupa ce inima mea de copil nevinovat fusese deja intepata de fiorul sclavagismului, au aparut in cursul firesc al istoriei si pe caietele mele: feudalismul (timpuriu, tarziu), capitalism, socialism etc.
Dupa 20 de ani ma gandesc si incerc sa enumar ce forme imbraca azi acel bici de care imi era atat de teama in copilarie la scoala primara.

Pai sa vedem: creditul de nevoi personale, cardul de credit, creditul ipotecar, creditul doar cu buletinul, avantaj client de 5%, orele suplimentare de la birou, rata somajului, rata inflatiei, taxa X, taxa Y, taxa Z, companiile aeriene low cost, seria 5, Iphone, MacBook, marirea de salariu promisa, promovarea promisa, pachetul de beneficii, moda sezonului de primavara, de vara, de toamna, de iarna, de anul viitor, tendintele...era mai simplu sa fi fost doar un bici.
Zbang. Si mai arai un rand de grau.

Traiasca ORICELISMUL in care traim.

Toti la fel si toti atat de diferiti

Frumusetea a tot ceea ce exista, fie ca e natura, fie ca sunt ceilalti oameni consta in diferente. E drept ca in functie de felul in care privesti lucrurile, ca in functie de distanta de la care privesti lucrurile, in functie de scopul in care te uiti la lucruri poti gasi fie similitudini, fie discrepante imense intre lucruri, intre oameni.
Si mai ales despre oameni as vrea sa vorbesc. In definitiv, din avion privind, suntem la fel. Maini, picioare, circulatia mica, circulatia mare, inspiram oxigen, expiram bioxid de carbon, avem apa in compozitie si lista ar putea continua.
Invatam, muncim, visam, vrem, dorim, calatorim, speram, iubim, detestam, suferim, ne bucuram, ne doare, ne lovim, ne vindecam si lista ar putea continua.

Si totusi exista ceva atat de puternic si atat de concentrat, o esenta a ceva ce nu inteleg, ce nu se explica prin nicio masura clara si care ne diferentiaza pana nu mai semanam deloc.
Suntem, undeva in noi, in adancimea la care ajungem rar, atat de diferiti incat daca nu ne-am percepe formele, ci doar aceste concentrari de NOI INSINE am putea jura ca suntem entitati din lumi diferite.

Pana aici nu am zis nimic nou si nici macar interesant (si nici in continuare nu voi zice).

Am insa o intrebare: ce ii determina pe unii oameni sau care este motorul, generatorul de energie care sustine eforturile unor oameni de a fi altceva, numai ceea ce sunt nu?

Daca Pablo Ruiz m-ar fi iubit

Mana mea stanga ar fi in locul piciorului drept, ochiul stang mi-ar atarna in coltul gurii strambe, nasul mi-ar sta tantos in crestetul capului, sexul mi-ar fi la vedere - cam pe la genunchiul drept.
Greselile mele ar fi probabil incercari de a cocheta cu infinitul, cuvintele mi-ar fi un vals vienez, iar dorintele si patimile mi-ar fi zambile si maci delicati pe un camp de iarba.
Dar nu l-am intalnit pe Pablo Ruis si a lui fermecata oglinda sparta in zeci de bucati.
Am avut nenorocul de a ma oglindi doar in oglinzi nesparte.

(Nota: nu tot ceea ce mancam are gust, nu tot ceea ce bem ne stinge setea si nu tot ceea ce citim ni se adreseaza)

Truisme cu miros de Whiskey

Oamenii pleaca cel mai greu din locurile unde nu sunt doriti.
Cel mai mult deplangem lucrurile pentru care ne-am incapatanat sa luptam.
Oamenii vad foarte usor vinoavati si vine; insa rar recunosc.
Cel mai usor este sa daruim ceea ce ne este de prisos sau avem prea mult.
Oamenii confunda iubirea cu convietuirea in doi.
Cel mai frumos compliment poate fi o minciuna.
Oamenii se incapataneaza sa afle, sa stie, sa faca ceea ce chiar nu-i face mai fericiti.
Cel mai greu de tinut secret dintre o durere si o fericire este fericirea.
Oamenii sunt atat de ocupati cu toate, incat nu vad nimic.
Cel mai dureros dintre o minciuna si un adevar este adevarul.
Oamenii se bat cu pumnul in piept ca prefera adevarul oricarei minciuni.
Cel mai bun Irish Whiskey este Jameson.

nopate buna

Angajatul vesnic candidat

Lucreaza intr-o mare companie care atunci cand a venit in tara a inceput prin a avea 100% cultura organizationala de import, iar azi mai are cred vreo 20%, restul de 80% fiind deja cultura organizationala pur romaneasca si de calitate indoielnica.
Am mai multi prieteni care lucreaza in acea companie, dar doar unul dintre ei este ceea ce eu numesc angajatul vesnic candidat.
Cand il sun sa mai vad ce face, el se pregateste pentru un interviu. In cadrul companiei, evident. Lui ii place sa candideze.
El stie ca nu are nicio sansa sa reuseasca sa plece de pe pozitia actuala, ei stiu cand ii accepta aplicatia ca nu il vor promova.
El are nevoie ca din cand in cand sa mai primeasca un sut in fund, ei au nevoie sa mai dea cate un sut in fund cu rol exemplificator pentru alti angajati.
Cred ca daca as face o comparatie, situatia este similara unui mariaj esuat, in care cei doi nu numai ca nu se mai inteleg, dar nici macar nu le mai pasa ca nu se inteleg, au trecut de faza in care adormeau noaptea cu lacrimi in ochi si suspine inabusite in gat.
Au trecut si de faza cu scandalurile, revoltele, zvacnirile de personalitate. Sunt acum in faza de razboi tacut si mocnit. Un razboi prin care practic niciunul nu semneaza divortul.
Angajatul vesnic candidat nu-si semneaza demisia si angajatorul vesnic nemultumit de angajatul sau nu ii semneaza concedierea.
Fiecare astepteapa ca celalat sa faca o miscare diferita, noua.
Si asa cum stiu din istorie, din carti, din romane de dragoste se pare ca exista o placere a suferintei care alimenteaza ambele tabere.
Nu, aici nu se aplica celebra replica: “inteleptul cedeaza primul”.
Aici s-ar potrivi ceva ce se striga pe stadion, evident in galeria echipei in care merg eu: “Caine pana la moarte!”.
Care moarte? Care caine?

Asta s-a intamplat cu un scop

Cand ceva naspa ni se intampla, famila, prietenii, apropiatii ne incurajeaza cu vorba: Exista un motiv pentru care ti s-a intamplat asta. Noi insine ne spunem asta! Lasa, mai bine ca s-a intamplat asta. O sa vezi, s-a intamplat cu un scop! Si in vorba asta incarcata pana la refuz cu intelepciune de taverna si energie transcedentala de boutique ne regasim puterea de a trece peste momentul critic.
Pai sigur, daca trebuie sa ti se rupa tocul, ca sa te intorci din drum, ca sa nu dea vreo masina peste tine, e normal sa fii fericita ca ti s-a rupt tocul de la pantofii tai noi.
Daca trebuie sa fii dat afara de la serviciu, ca sa fii somer in ziua in care cladirea in care lucrai explodeaza, e normal sa vrei sa fii somer.
Daca trebuie sa intalnesti oameni care te fac sa suferi ca sa-i parasesti si sa poti sa-i intalnesti pe cei care nu te fac, e normal sa suferi.
Daaaaaaaa sa suferim, sa plangem, sa ne muscam buzele de nervi, sa ne rupem tocurile, sa facem gripa in ziua concertului preferat, sa avem crampe inainte de o intalnire ce urma sa se sfarseasca in asternuturi de matase vinovata, sa pierdem avionul spre Londra, sa nu mai gasim nicio oferta la masina preferata pe care tocmai ne hotarasem sa o luam...daaaaa sa ni se intample toate astea decat Doamne fereste ceva rau!
Si sa traim toate acestea cu zambetul pe buze si fericiti ca alte napaste nu s-au abatut asupra noastra!
Cine a inventat alinarea asta atat de bullshitful?
Nu putem sa ne spunem unii altora: "ce rahat! imi pare rau ca ti s-a intamplat asta!"?